decembrie 26, 2021

Doar Crăciunul atât de dumnezeiesc


... azi

chiar dacă nu am sărutat crucea

înainte

nu m-am rugat îndeajuns

am lipsit de

la Sfânta Liturghie

am uitat de milostenie

din nou

fiecare zi

ținându-mă de mână

până acolo

unde nimeni nu mai știe

nimeni pe lume

chiar dacă le simt dureros lipsa

mila Domnului

mesajul Reginei

întru pomenire

tot ce ar mai fi putut face

mai simplu

mai mișcător până în adâncul inimii

învierea și viața

un truc pentru

ziua cea de pe urmă

 

„Nu sunteți singuri!“

Eli Gîlcescu

22-26 dec.21

 https://cararile.blogspot.com/2021/12/doar-craciunul-atat-de-dumnezeiesc.html

decembrie 20, 2021

Te-am plâns și te-am tot plâns


... tăcută

ca un poem fără cuvinte

un poem de ger cu soare

și fum alb

ultimul din acest an

încă visător

până mi s-a strâns inima

încărcată de reproșuri

cu mirosul cenușii umezite

te-a plâns și marea

în toate culorile

în legitimă apărare

cel mai fericit Crăciun

 

Eli Gîlcescu

19 – 20 decembrie 2021

Foto credit UBOR


decembrie 18, 2021

Și să creadă că alții sunt la fel


Acest veritabil campion și patriot, un scriitor binecunoscut și mult respectat pentru cauza limbii române, s-a săvârșît 
în eschivă, într-o superbă luciditate.

Fără teama de a fi contrazisă, pot spune că s-a întrecut pe sine însăși.

Întâlnirile cu idolul mult iubit al cititorilor de pretutindeni și al prietenilor din grupul „Arta conversației XXI“ sunt de-a dreptul memorabile, istorice.

S-a priceput să echilibreze cuvântul cu o abilitate superlativă, de câte ori își  întâmpina prietenii. Asculta poezii, citea manuscrise, corecta, îndemna tinerii să scrie.

Nu cred să-i fi rămas cuiva datoare. Printr-un aotograf pe o carte din Colecția Ileana Vulpescu, printr-un mesaj video transmis tinerilor, de fiecare dată, cu respect, mulțumea celor care au găzduit-o, celor care au scris despre ea, celor care au sărbătorit-o.

Domnul s-o aibă în pază! Cu mare mila Lui!

Eli Gîlcescu

18.12.21

Foto: Vasile Pleșea (aprilie 2016,Târgu Jiu



Teatrul „Elvira Godeanu“ Târgu Jiu

Teatrul „Elvira Godeanu“ Târgu Jiu

Teatrul „Elvira Godeanu“ Târgu Jiu

Teatrul „Elvira Godeanu“ Târgu Jiu

Teatrul „Elvira Godeanu“ Târgu Jiu



decembrie 07, 2021

Pot s-o iubesc până la capăt

 


... fără să înțeleg această furie absurdă, și ploile în opoziție cu iarna, 

și lumina fără putere, ca și cum o toamnă nesfârșită ar domni peste grădini, 

cu greutate, fără s-o audă.

Doar o visez. La fel de solemnă.

Și demnitatea care i s-a cuibărit în trup. Și fala, și maiestatea impunătoare.

Și cântecul ei trist până la capăt

Chiar dacă viața, ploaia și norii nu țineau pasul cu ea

Amintirile ei fragile, rezervele ei simple, nicidecum luxoase, 

i-au redat putere și curaj. 

Uneori, i se părea că Dumnezeu și lumea o uitaseră. 

MB: „Nu l-ar putea lua Municipalitatea, direct?“

IB, mai inspirată, mi-a propus să-l iau eu.

Sau cei 4349 membri Arta conversației.

Totul s-ar termina în liniște și în chip fericit.

Mai ales discret. Fără firme intermediare. Fără publicitate.

Fără acest divertisment „cool“ printre locuri rare și rime agile.

Ne-a lăsat dragostea în palmă, iar noi am rănit-o, am murit-o a doua oară. 

Vechi cicatrici ca picăturile de ploaie pe genunchi și glezne – 

cicatrici ce o despart de cei care n-au apărut niciodată în duminicile de ieri

pe care le-a iubit mult

și au însemnat totul.

Fie și aripi pentru încă un centimetru de viață,

într-un curcubeu, 

când și când,

zâmbind

Eli Gîlcescu

7 dec. 21 (7 luni in memoriam)


decembrie 02, 2021

* * *

... sau o tăcere mormîntală

 


A fost cel mai modest om de cultură. Doar cîțiva îi pot sta alături. Din ce în ce mai puțini în timpurile noastre.

Prietenoasă cu cel ce voia să-i calce casa. Și în orice loc, în orice moment, înnobilînd inimi, clipă de clipă. O casă mereu deschisă pentru prieteni, o casă plină de cărți, așezate una lângă alta, cu iubire ca pentru o ființă, cărți multe...

Mai țineți minte colindul din decembrie 2012? Florentin, Elisabeta B., Iulia, Valentin... În prag, cu același zîmbet duios...


Și cât de frumoasă era! Încinsă de dragoste, glasul nu-i tremura, nici fruntea nu i se încrunta. O mîngîiere și povestea. Mereu în lumină, risipind oricare întunecare, oricât de adîncă era. Un regal al simplității și al umanului. Au urmat și alte întîlniri memorabile.

Azi, tristețea mă pune pe gînduri. Și doare.

O altă poveste.

Nu cred că și-ar fi dorit s-o citească.

Nici s-o trezească pe cea de ieri

Nici să asculte tăcerea mormîntală a casei

... dincolo de ușă, însîngerîndu-și mîna

Se vinde o casă de poveste şi cu poveste. Apartamenul în care au trăit scriitorii Ileana şi Romulus Vulpescu îşi caută un nou proprietar.





Eli Gîlcescu

https://observatornews.ro/eveniment/casa-scriitorilor-ileana-si-romulus-vulpescu-din-centrul-capitalei-scoasa-la-vanzare-cat-costa-resedinta-plina-de-povesti-448485.html


noiembrie 29, 2021

Ascult-o azi

... doar azi

din cer

îngeri de zăpadă

nepriponiți pe-o parte

cealaltă strânge din dinți

în așteptare

priviri zidite-n prudență

un alt exil

ultimul zâmbet

pe apă pe iarbă

 

... doar azi

noapte de piatră

 

Eli Gîlcescu

30.11.21


Prin ochii tăi

... o aud în somn

peste tot

rătăcind semne

din senin

 

și un dor

azi ca și ieri

două jumătăți

tot unul

două brațe

tot inimi

sărutul 

de care nu știe nimeni

 

Eli Gîlcescu

29.11.21


noiembrie 17, 2021

Despre prietenie și alte lumi







Tot ce se vede nu e decât un bun prilej ca să înțelegem prietenia altfel,

iar cei care o trăiesc să o prețuiască cu adevărat.

Eli Gîlcescu

Târgul de carte Gaudeamus, 2015

Vine o zi


Vine cîte-o zi, cînd, vrînd-nevrînd, 
îți faci bilanțul, 
vezi cît de mulți au plecat din viața ta. 
Unii s-au dus, s-au mutat de la noi, 
pe alții i-am dat noi afară din viața noastră. 
La cei dintîi te gîndești cu părere de rău, 
dar și cu-mpăcare, ca-n fața inexorabilului,
la ceilalți-cu amărăciune 
că n-au știut să-și păstreze locul 
în inima cui îi primiseră.

Ileana Vulpescu


noiembrie 15, 2021

O forță a naturii

Ileana Vulpescu

Acest desen colorat a fost realizat de Ștefan Popa Popa’s (România), în mai puțin de 25 de secunde, în timpul Festivalului de Desene Animate de la Saint Esteve (Franța), în octombrie 1995, și este parte a unui record personal pentru înregistrarea sa în Cartea Recordurilor Guiness.




Romulus Vulpescu

Ştefan Popa – Popa's
este cel mai rapid caricaturist din lume, recordul său fiind omologat de Cartea Recordurilor, în 1995, când a realizat, în Franţa, 131 de caricaturi pe oră. Realizările sale de excepţie în domeniul graficii, precizia şi viteza cu care captează esenţa unei figuri, l-au impus drept una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale artei plastice contemporane.

A publicat caricaturi în principalele ziare şi reviste din toată lumea. Portrete semnate Popa's sunt deţinute de peste două sute de şefi de state şi de guverne, şi mari personalităţi ale lumii, între care: Bill Clinton, Jimmy Carter, Ronald Reagan, George W. Bush, Vladimir Putin, Boris Elţîn, Jose Manuel Barosso, Dominique de Villepin, Francois Mitterrand, Madeline Allbright, Tony Blair, Petru Lucinschi, Vaclav Havel, Silvio Berlusconi, Aleksader Kwasniewski, Helmuth Kohl, Nelson Mandela, Tom Jones, Susanne Kastner.

Când fac un portret îl înțeleg pe cel din fața mea și apoi îl așez pe hârtie. Primele manifestări artistice au fost la vârsta de 5 ani și au fost pe fețe de masă și cearșafuri. De fapt este un schimb energetic. În portret, ochiul reprezintă oglinda sufletului, iar expresia grotescă, respectiv caricaturală, nu este influențată de starea mea. În portret, harul Domnului reprezintă 99%. Reîncărcarea mea energetică reprezintă în continuare un secret. (Ștefan Popa-Popas)

În Franța, în octombrie 1995, André Baur scria despre Ștefan Popa –Popa’s că „este o forță a naturii..., este singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul“.

octombrie 14, 2021

Timpul ceasurilor de tăcere


... plimbare de voie

printre cărți rare ce par a ține de acea 

scriere universală –

un paradis din care nu se poate ieși 

decât prin trădare sau moarte

între iubita abandonată și noua locuință

nu-i cine știe ce deosebire

fie pentru un motiv sau altul,

printre „haimanalîcurile celorlalți” rațiunea

în locul instinctului

unei limbi de lemn tembelizat de mizerie –

inamicul jurat al oricărei schimbări

 

pentru o clipă numai, își ascultau cu grijă sufletul

fără măști, hoinăreau printre semne și simboluri,

fără teama de oameni

dar n-a fost să fie

 

s-au regăsit în locul unde îmboboceau poeme

cu petale de-ntuneric și surâsuri ferecate

într-un gând comemorat ortografic de-un punct,

o nouă odisee dintr-un nimic și-o floare (in memoriam)

 

Eli Gîlcescu


Timpul ceasurilor de tăcere

... plimbare de voie

printre cărți rare ce par a ține de acea scriere 

universală –

un paradis din care nu se poate ieși decât prin 

trădare sau moarte

între iubita abandonată și noua locuință

nu-i cine știe ce deosebire

 fie pentru un motiv sau altul,

printre „haimanalîcurile celorlalți” rațiunea

în locul instinctului

unei limbi de lemn tembelizat de mizerie –

inamicul jurat al oricărei schimbări

 

pentru o clipă numai, își ascultau cu grijă sufletul

fără măști, hoinăreau printre semne și simboluri,

fără teama de oameni

dar n-a fost să fie

 

s-au regăsit în locul unde îmboboceau poeme

cu petale de-ntuneric și surâsuri ferecate

într-un gând comemorat ortografic de-un punct,

o nouă odisee dintr-un nimic și-o floare (in memoriam)

 

Eli Gîlcescu


octombrie 08, 2021

Loteria unei vieți

... sau o înălțare


după o viață lungă


și apele le va bucura

să nu mai fie reci

nici fierbinți

nici lacome


să nu poată pricepe de ce

 

Eli Gîlcescu

(poem în lucru)


septembrie 22, 2021

Când ai pus mâna pe putere cel mai greu lucru este să fii drept


Nu sunt o fiinţă ascunsă, dar nici expansivă. Nu sunt mizantroapă, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie, iar sufletul nu mi-l pun pe masă-n faţa nimănui.

Dacă ar fi întrebat-o cineva de ce plângea, n-ar fi ştiut să spună. Aşa i se întâmpla de fiecare dată când o apuca plânsul. Nu ştia să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru un motiv anume. Erau momentele când, într-un sinopsis al amărăciunii, îşi vedea etalată toată viaţa. Nu ura atunci pe nimeni, nu se compara cu nimeni, dar simţea nevoia să dea ceva afară din sufletul ei, ceva ce nu mai încăpea.

Bărbatul şi femeia, înainte de a fi atât de bine delimitaţi pe sexe, sunt oameni şi asta complică mult sfera lor erotică; sfera asta nu poate fi pură decât la dobitoace şi mă întreb dacă şi la ele n-o fi şi altceva mai subtil. Eu am un trup ciudat, nu vibrează decât la impulsuri venite de la cap, impulsuri care nu suportă bruiajul nici unei reticenţe, deci am un trup ciudat, care trebuie făcut să vibreze, fiindcă la fâlfâiri strict endocrine este imun.

– De ce nu vrei tu să te iubeşti cu mine? Spune-mi!

– Ca să mă iubesc cu dumneavoastră ar trebui mai întâi să vă iubesc.

– Şi de ce n-ai putea să mă iubeşti? Fiindcă nu sunt frumos?

– Nuu. Vă admir profesional atât de mult, că până la urmă cred c-aş fi făcut ca majoritatea femeilor: m-aş fi îndrăgostit de şeful meu direct.

– Şi atunci? în glasul lui era o nerăbdare plină de speranţă. Şi atunci de ce nu?

– Fiindcă vă e prea dragă puterea.

– Şi ce e rău în asta?

– „Când ai pus mâna pe putere cel mai greu lucru este să fii drept!“

Nu-mi place să-mi plângă nimeni pe umăr, mai ales bărbaţii însuraţi. Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre altă femeie. Indecent e prea puţin spus, insalubru, promiscuu.

Nu pot iubi oamenii în sufletul cărora nu-ncape principiul egalităţii. Nu pot iubi oamenii care cred că totul li se cuvine doar lor. Nu pot iubi oamenii cărora le place să umilească.

La început ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rândul oamenilor, pe urmă are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti niciun sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru când începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea.

Ileana Vulpescu, Arta conversației


Ieri


... nu trebuia decât să

mă întreb

cine s-ar bucura

aflând de trecerea mea

prin acel loc

marea

dansa peste zâmbetul tău


Eli Gîlcescu

septembrie 20, 2021

Un crez ce va supraviețui uitării


De la plecarea ei, scriu și încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile; încerc să-ți spun totul, dar mai ales îngăduința cu care ne-a dezmierdat cu luna fericită care i-a marcat și călăuzit viața. Și nu pot uita cum ne-a uimit în acele zile, închipuindu-ne raiul pe pământ. Cum a reușit să se îngrijească de fiecare, să-l mulțumească și să-i ofere cuvântul cel mai apropiat sufletește și în care se regăsea. Cum ne-a oferit o lecție de viață autentică, trezindu-ne acasă, înconjurați de tot ce-i mai frumos, omenesc.

Asemenea fericire a creat iubire, iar sufletul a încuvințat: ”Totul a fost bine” .

Ne-am hrănit din povestea ei, povestea unei doamne rafinate; și încă mă tem să nu fi pierdut vreun detaliu din rodul ostenelilor sale – acea filosofie care înseamnă reper în viață.

Au trecut ani, zeci de ani, iar ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a petrecut la 300 km de București (neispitită în a schimba direcția), într-o întâlnire cu tinerii, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu.

Parcă aștepta pe cineva să-i confirme, să-i ghicească gândul; aștepta să o facă fericită și să-i șoptească ceea ce aștepta de o viață, în locul unde dumnezeirea există, să-i atingă sufletul și să-i confirme că nu e totul pierdut.

Iată cât a trebuit să treacă până cînd cineva a pătruns în finețea cuvântului, în detaliile acestuia, i-a înțeles mesajul; fiind atras de arta conversației, de entuziasmul și pledoaria pentru uman a scriitoarei Ileana Floarea Vulpescu, și-a făcut curaj, la cei zece ani, să ajungă cât mai aproape, cu bucuria întineririi în ochi și a minunii în glas, șoptindu-i: „și eu cred ca dumneavoastră“.

Un copil care nu îți dă nimic de ales, decât să-l urmezi, să-i recunoști și să-i respecți crezul.

Eli Gîlcescu


Așa ca un asentiment


„În clasa a treia de liceu, m-am îmbolnăvit şi a trebuit să mă retrag de la şcoală. Peste doi ani, aveam să stau cincisprezece luni în gips. Nu venea nici o colegă să mă vadă.

Toată lumea se ferea – şi, pe bună-dreptate – de tuberculoză, boală cam fără leac pe vremea aceea. Boala-mi dădea timp să mă gîndesc, să citesc, s-ascult muzică. Începeam să mă uit cu alţi ochi la lume. Mi-am dat seama cît de uşor eşti exclus, dintr-un motiv sau dintr-altul, cît de precare sînt relaţiile dintre oameni, cît de fragilă este viaţa. Pentru prima oară, am simţit singurătatea ca pe-o inevitabilă condiţie sufletească.
După ce-am reintrat într-un circuit normal, deşi-mi făceam şcoala-n particular, m-am împrietenit cu trei fete… Am cunoscut de copil oameni amărîţi, oameni nenorociţi. Ei şi boala m-au învăţat cîteva lucruri esenţiale: să deosebesc necazul de nenorocire, să nu mă supăr pe omenire pentru soarta mea, să n-am vanităţi şi să-mi păstrez firea în faţa adversităţilor de orice fel…“.

Mi-e dor de ea, un dor în fiecare zi. Și nu știu de ce, dar mă văd alături, la BNR, sau la Casa Universitarilor, Gaudeamus... Cu privirea, cu gândul, nu știu cum, reușea să mă atragă în universul ei, în locuri de lumină, cu propria măsură, propria modestie, simplă, firească, omenească, când își amintea povești despre oameni, despre relațiile dintre ei, despre fragilitatea vieții. Și mai ales când simțea „singurătatea ca pe-o inevitabilă condiție sufletească“, când nimeni nu te mai caută, când cercul prietenilor devine foarte strâmt.

Mereu am simțit-o puternică, în stare să lupte cu boala. Viața, pentru ea, a fost și este o luptă. Și mă bucur că a câștigat această luptă.

Ne-am cunoscut demult, într-o vreme când ne păsa de ceilalți, ne bucuram de binele făcut. Într-o vreme când lumea era alta, altfel.

Pentru că o iubesc, am ales să-i scriu. Cu aceeași dragoste de mai înainte. Așa ca un asentiment, de cine știe unde, de cine știe cât.

Scrie-i! Despre reușitele tale. Amintește-i de întâlnirea cu dânsa. Sau povestește-i un eveniment deosebit la care ai fi vrut să fie. Sau orice crezi că i-ar însenina sufletul. Chiar dacă nu primești răspuns, fii sigur/ă că se va bucura. Iar tu vei fi împăcat/ă că ai fost o clipă în preajma sa. Ca ieri.

Cu drag,

Eli Gîlcescu


Tăcerea

Și totuși...

În haosul ăsta de zumzet

de foșnet,

de freamăt,

de vuiet,

de urlet,

de zarvă-nsetată de liniște lungă,

există, rezistă, persistă, insistă un bob de tăcere,

exact anti-țipăt,

totalul ne-strigăt

#Romulus Vulpescu

https://fb.watch/88w1mVJSym/

august 19, 2021

Dezacord dintre ideal și real


Dezacordul cel mai grav nu este cel dintre ideal și real, dintre „unicul“ visat și ce-ți oferă realitatea, ci dintre real și imaginea pe care ți-ai făcut-o despre acest real. Cunoști un om și-ți dai seama de la prima vedere că n-are nimic de-a face cu visul tău. Dar îți faci o imagine despre acel om – o imagine care de cele mai multe ori îl înfrumusețează, îl flatează, fiindcă-n sufletul fiecăruia dintre noi rămâne toata viața o aspirație spre bine, spre frumos, și speranța, chiar nemărturisită în fericire – iar omul păcătuiește și față de această imagine.

Mama zicea că dacă vrei să păstrezi indiferent ce relație cu un om, trebuie să-l consideri ca pe-o rudă apropiată și să-i ierți, să-i tot ierți, cum le ierți copiilor, părinților, fraților tăi.

Dacă ai orgolii, nici o relație nu e posibilă.

Convinsă că Mama avea dreptate, am încercat să aplic acest principiu față de fostul meu bărbat. Îl înțelegeam, cum îi înțelegeam și pe șefii mei, pe Voicu Marin și pe Titus Verzeu, îl și iertam, dar peste fiecare-nțelegere, peste fiecare iertare se-așternea o crustă de-amărăciune care-ncetul cu-ncetul se transforma-n răceală.

 

#Ileana Vulpescu, Arta conversației

 


august 10, 2021

Într-o lume plină de fisuri


Cu sau fără speranţă, iubirea-l înfrumuseţează pe om. E o mare experienţă sufletească... Să ştii că-n dragoste nimic nu e mai frumos decît închipuirea. De multe, de prea multe ori, realitatea e plină de fisuri.
Ileana Vulpescu

De-amor, de-amar, de inimă albastră

Constantin Savu

Acum patru ani puteam să o mai vizitez

și să stăm de vorbă.

După aceea s-au închis ușile din partea

„moștenitoarelor”.


Elisabeta Gîlcescu pentru

Constantin Savu, Moștenitori suntem toți.

Fără să piardă pariul cu cinstea și loialitatea,

scriitoarea Ileana Vulpescu ne-a transformat în nababi,

cu franchețea și împăcuitorismul de fiecare zi.

Un dar de asemenea preț,

al unui om frământat de prea multe patimi,

nu se uită.



august 07, 2021

Universalitatea bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare


Biblioteca Judeteana Alexandru & Aristia Aman Craiova 

În urmă cu patru ani și jumătate, în ianuarie 2017, Ileana Vulpescu ne dona peste 1100 de volume (cărţi rare, în limba franceză, din domeniul filologic, tipărite la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX, precum şi câteva reviste).

La finalul lui 2018, colecția s-a mărit. Aproape 6000 de cărți au completat fondul inițial.
Actualmente, fondul de carte „Ileana și Romulus Vulpescu” este una dintre cele mai mari și mai bogate colecții ale Muzeului Cărții și Exilului Românesc.
Scotocind prin documente și prin cărțile donate, una dintre colegele noastre, bibliotecara Raluca Sandu, a scos la lumină două distincții importante primite de Ileana Vulpescu în ultimii ani de viață și aflate astăzi în posesia noastră.
Le semnalăm și ilustrăm mai jos, în ordine cronologică:
- placheta primită de Ileana Vulpescu în iunie 2015, atunci când Primăria și Consiliul Local al Municipiului Craiova i-au conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova;
- Ordinul Steaua România în grad de Cavaler, conferit în 2017 de Președintele României.