Dragostea pentru frumos

 

Romulus Vulpescu
(photo credit A. Robu)

Nu admitea ca o carte, oricât de ieftină, să nu fie tipărită îngrijit, să nu                    aibă personalitate, încât să-i ții minte și aspectul. Iubea cărțile ca pe niște ființe: le mângâia cu privirea, le atingea cu evlavie. Pentru el nici un spectacol nu egala scotocitul prin rafturile unui anticariat. Se poate spune despre Romulus că a trăit prin carte și pentru carte.” (Ileana Vulpescu)

https://www.poezie.ro/index.php/article/14056679/InterVIU_cu_scriitoarea_Ileana_Vulpescu

Interviul  a fost publicat în ziarul
Lumina literară și artistică, Nr. 6 / 2014 (A. Ș. Ciobanu)

Daruri de Crăciun

Verticalitatea morală este un dar de la Dumnezeu. 

Să nu fii niciodată descurajat de lipsa de verticalitate a celorlalți.

#Ileana Vulpescu

De la plecarea Ei... scriu.

Scriu cu emoție puternică. Nici nu știu cum mai pot să-mi adun gândurile răvășite de lacrimi și de aducere aminte.

Încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile, încerc să-ți spun totul, tot ce am simțit în fața frumuseții unei doamne rafinate; și mă tem să nu pierd vreun detaliu din rodul ostenelilor mele de a le culege, de a le păstra, de a le scrie. Ar fi o ocazie pierdută cu care s-ar putea să nu mă mai întâlnesc, poate.

Ileana Vulpescu, Elena Roată,

Au trecut ani, zeci de ani, iar ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a întâmplat la 300 km de București, neispitită în a-și schimba direcția, într-o întâlnire cu tinerii, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. Parcă îl aștepta pe cel ce avea să-i confirme, să-i ghicească gândul; îl aștepta să o facă fericită și să-i șoptească ceea ce aștepta de o viață, în locul unde dumnezeirea există, să-i atingă sufletul și să-i confirme că nu e totul pierdut.

Târgu Jiu, aprilie 2016

Iată cât a trebuit să treacă până când un băiețel de zece ani a pătruns în finețea cuvântului, în detaliile acestuia, i-a înțeles mesajul autentic, i-a captat admirația, suspinul, și-a atins scopul; un băiețel de zece ani, atras de arta conversației, de entuziasmul acesteia, de pledoaria pentru uman, și-a făcut loc să ajungă cât mai aproape, cu bucuria întineririi în ochi și a minunii în glas: „și eu cred ca dumneavoastră“. Un copil care nu îți dă nimic de ales, decât să-l urmezi, să-i recunoști și să-i respecți crezul.

Târgu Jiu, aprilie 2016

Uneori, copiii ne aleg. Dar când ei sunt aleșii,

 „este boarea străvezie care ne mîngîie de toată urîciunea de pe pămînt”. (Ileana Vulpescu)

Eli Gîlcescu,

Burlington, 30 dec. 2023

Existență schizoidă

Cînd, în afară de ceea ce privește viața ta, știi ceva ce nu știe toată suflarea, 

e greu să-și închipuie cineva ce chin îndură cel care nu poate-mpărtăși nimănui ceea ce află;

omul din afară nu-și imaginează existența schizoidă a celui obligat să afle 

și să nu comunice nimănui ce-a aflat...

Ileana Vulpescu, Notă informativă bătută la mașină

Sinceritate

Poezia va face totdeauna sufletul să plutească, apropiindu-l 

de ceea ce bănuim a fi altă lume. Este boarea străvezie 

care ne mîngâie de toată urîțenia 

și de toată urîciunea de pe pămînt

 (Ileana Vulpescu)

Un citat... greu de închipuit

Din viața care mi-a fost dată am învățat să nu mă mai mir de nimic.

Fățărnicia și răutatea n-au margini. Fățărnicia măcar are un scop.

Dar răutatea gratuită are proporții greu de închipuit.

 

Ileana Vulpescu

Ce știu eu

Ce știu eu te face să uiți tot, 

nu doar ce-ai vrea să uiți. 

Aș ști ceva care să amorțească aducerea-aminte 

și să te facă s-o poți îndura.

Ileana Vulpescu, Sărută pământul acesta 

Așa ca un asentiment

„În clasa a treia de liceu, m-am îmbolnăvit şi a trebuit să mă retrag de la şcoală. Peste doi ani, aveam să stau cincisprezece luni în gips. Nu venea nici o colegă să mă vadă.
Toată lumea se ferea – şi, pe bună-dreptate – de tuberculoză, boală cam fără leac pe vremea aceea. Boala-mi dădea timp să mă gîndesc, să citesc, s-ascult muzică. Începeam să mă uit cu alţi ochi la lume. Mi-am dat seama cît de uşor eşti exclus, dintr-un motiv sau dintr-altul, cît de precare sînt relaţiile dintre oameni, cît de fragilă este viaţa. Pentru prima oară, am simţit singurătatea ca pe-o inevitabilă condiţie sufletească.
După ce-am reintrat într-un circuit normal, deşi-mi făceam şcoala-n particular, m-am împrietenit cu trei fete… Am cunoscut de copil oameni amărîţi, oameni nenorociţi. Ei şi boala m-au învăţat cîteva lucruri esenţiale: să deosebesc necazul de nenorocire, să nu mă supăr pe omenire pentru soarta mea, să n-am vanităţi şi să-mi păstrez firea în faţa adversităţilor de orice fel…“.

Mi-e dor de ea, un dor în fiecare zi. Și nu știu de ce, dar mă văd alături, la BNR, sau la Casa Universitarilor, Gaudeamus... Cu privirea, cu gândul, nu știu cum, reușea să mă atragă în universul ei, în locuri de lumină, cu propria măsură, propria modestie, simplă, firească, omenească, când își amintea povești despre oameni, despre relațiile dintre ei, despre fragilitatea vieții. Și mai ales când simțea „singurătatea ca pe-o inevitabilă condiție sufletească“, când nimeni nu te mai caută, când cercul prietenilor devine foarte strâmt.

Mereu am simțit-o puternică, în stare să lupte cu boala. Viața, pentru ea, a fost și este o luptă. Și mă bucur că a câștigat această luptă.

Ne-am cunoscut demult, într-o vreme când ne păsa de ceilalți, ne bucuram de binele făcut. Într-o vreme când lumea era alta, altfel.

Pentru că o iubesc, am ales să-i scriu. Cu aceeași dragoste de mai înainte. Așa ca un asentiment, de cine știe unde, de cine știe cât.

Scrie-i! Despre reușitele tale. Amintește-i de întâlnirea cu dânsa. Sau povestește-i un eveniment deosebit la care ai fi vrut să fie. Sau orice crezi că i-ar însenina sufletul. Chiar dacă nu primești răspuns, fii sigur/ă că se va bucura. Iar tu vei fi împăcat/ă că ai fost o clipă în preajma sa. Ca ieri.

Cu drag,

Eli Gîlcescu

Dumnezeu nu a lăsat niciun copac să ajungă pînă la cer

#Ileana Floarea Vulpescu

Când totul e viață

Și viaţa se compune din ţevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coşcovite, din plase pe care le cari de la piaţă, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie, dar şi din Bach şi din Beethoven, din Shakespeare şi din Tolstoi, din Eminescu şi din Blaga, din Michelangelo şi din Ţuculescu. 

Ileana Vulpescu