Dincolo de distanțări

 

Își duce în liniștite existența. Sau încearcă. Calmă și cu încredere în sine.

Și nu e singură. 

Printre crizanteme și tufănici, cu același zâmbet îngăduitor, m-a întâmpinat.

Ne-am privit îndelung, risipind neliniștile, până am reușit să intrăm în amintiri.

Și au fost multe. Începând cu cele naturale, curate.

Și cât de greu am potrivit versurile!

În tăcere.

Nu ai cum să te dezbari de obiceiuri și credințe, mai ales în preajma Crăciunului.

 

Eli Gîlcescu

17-18 nov. 2020

În ce an, în ce vremuri...

 

Dar...

ceea ce doare cel mai mult, e că, în realitate, nu putem să fim împreună ca odinioară, să ne împărtășim gînduri, alături de prieteni, din ce în ce mai rari.

Știu că printre multele aduceri aminte mă aflu și eu.

Starea mea este mai bună. Treburile gospodăriei îmi răpesc mult timp. Nu mai sunt atît de vioaie ca înainte. Am reușit să-mi îmbogățesc colecția de scrisori către copiii mei, Isabela și Sebastian. Ei îmi sunt cei mai apropiați și iubiți.

Tot ei trebuie să-mi cunoască gândurile care mă mai frământă, bucuriile și tristețile cu care m-am contopit, emoțiile, până la lacrimi, citind „Preludiu“ din colecția Ileana Vulpescu.

Sunt încă în activități gospodărești, decorînd, la propriu, cămara cu dulcețuri, siropuri, compoturi, murături. Zilele trecute am completat-o cu o zacuscă dietetică (fără ceapă).

Așa se face că mi-am amintit de acele toamne cînd veneam cu arome brâncușiene, și ne însoțeam la povești despre una-alta, ca o răsplată care depășea cele mai îndrăznețe așteptări ale mele.

Sper că vor mai fi toamne să repetăm experiențele de ieri.

Până atunci, vă doresc zile liniștite, frumoase și lungi...

Cu îmbrățișări și același drag și dor, cu toate bune,

Eli Gîlcescu

O zi imperială

M-a învățat adevăratul sens al vieții. Adevăratul sens al cuvântului „artă“. Al cuvântului adevăr. M-a învățat să nu fac parte din turma capetelor plecate, aflând, astfel, cine îmi sunt prietenii la bine, și cu cine am rămas la rău. 

Azi m-am îmbolnăvit de durere. Am simțit-o până în măduva oaselor. Dacă a mai rămas ceva acolo. Un fum înecăcios de tămâie îmi da târcoale. Se spune că este leac de spor, de sănătate. Pentru asiatici e important în procesul de meditație și ascensiune spirituală. Până și casa, și sufletul pot fi curățate și vindecate. Ameliorează chiar și stările de anxietate și depresia. Arderea rășinii activează anumite părți din creier și îți influențează starea de spirit.

Recitesc „Preludiu“. O poveste simplă pentru omul de rând să îi dea speranță. Chiar dacă „e atâta simulare și-atât oportunism pe lumea asta!“... Uneori, îți dă și putere să gândești pozitiv, „să accepți calvarul unei vieți căreia nu-i găsești niciun sens“.

E o plăcere s-o privești pe Ileana. Iubită și admirată. Atât de prudentă și rațională. Vorbele ei sunt mângâiere, nicidecum nechibzuite. Nu s-a jucat cu sentimentele oamenilor. Romanul vieții i-a fost mereu la vedere. Toate interviurile adunate pot fi într-un volum despre viața femeilor, eroine fără îndoială.

De ziua ei ar fi trebuit să mă bucur. Să fim iar într-o poveste emoționantă cu prietenii Artei conversației. Să celebrăm omul cu suflet puternic și rezistent, omul care nu-și uită prietenii, scriitorul fără bariere între el și cititor.

Am împachetat urările cu gândul de a i le trimite.

Stella Anghel: Ani plini de zâmbetul și cuvântul din care ați făcut altarul visurilor noastre!

Romulus Roşianu: Respect și Prețuire pentru Doamna scriiturii Românești, care ne-a dăruit tablouri de Artă, prin cuvinte Pictate în Conversații cu Frumosul Trăit în Sufletul nostru. Vă Mulțumim. La Mulți Ani și Sănătate, Doamnă Ileana Vulpescu! P.S.Îngăduiți-mi să aduc și un Omagiu Celui ce trăiește acum în Paradisul Marilor Români și pe care nu îl putem uita, Romulus Vulpescu!...

Parcă niciodată nu au fost atâtea. Cu totul vrăjită de frumusețea lor, le-am lăsat să zboare, asemenea priveghetorii. Le simt puterea... altfel.

Azi, am avut senzația că mă întâmpină în prag cu același zâmbet distins, și cu o amabilitate cu totul neobișnuită. Cu glasul prea stins, încât în mine se stinse până și dorința de a-i oferi încă o clipă de fericire.

Duc mâna la piept și plâng... într-o zi imperială.

O simt cum mă ascultă. Și plâng.

Doar ploaia mă afundă de tot în neliniști.

De pandemie, nu mai pot trece Oltul. Să întreținem lumina... de ieri

Eli Gîlcescu

21 Mai 2020

O parte din ființa noastră

Scripturile ne spun că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi-asemănarea Sa. Dacă lucrurile s-au petrecut aşa, mă-ntreb cum de-am ieşit noi, oamenii, atîta de urîţi pe dinăuntru şi cum de nu există nici o armonie între ce aratăm a fi şi ce sîntem.
Dar a sosit în viaţa mea şi clipa cînd mi-a fost dat s-o cunosc pe Tatiana. Şi-atunci am înţeles că Dumnezeu, arareori, ne mai trimite, totuşi, pe-acest pamînt al nostru, armonia.
Dintr-o alcătuire de trup frumos şi delicat, ochii ei, privindu-te, îţi luminau sufletul: aveau o mobilitate de expresie ce izvora din generozitatea unei minţi sănătoase şi echilibrate, o minte înzestrată cu-o subtilă ironie şi cu puterea de-a-nţelege lumea. Tatiana era un prototip de om deprins cu greul şi călit la focul nevoii: fiică de miner din Valea Jiului, venea de la şcoala unei vieţi amarnice.
Ţi se părea că glasul i s-a desprins dintr-un cor de heruvimi. I-l ascultai simţind cum vraja lui te cucereşte, cuprinzîndu-ţi pe de-a-ntregul şi sufletul şi mintea.
Am încercat să le-o descriu pe Tatiana, îndeosebi acelor care n-au cunoscut-o. Pentru noi, cei care-am iubit-o şi-o iubim şi-o vom iubi mereu, pentru noi, cei care i-am fost apropiaţi, nu spun decît ceea ce ştim de cînd a plecat în Cealaltă Lume: noi am pierdut un suflet înzestrat cu har dumnezeiesc. Noi am pierdut o minte sclipitoare. Noi am pierdut o parte din fiinţa noastră.
Tatiana, te rugăm să nu ne părăseşti. De-acolo, sus, unde-ai ajuns acum, să ne veghezi necontenit. Aici, noi ne-alinăm singurateatea cu glasul tău de înger fără moarte.

Bătrîna ta «mamă din Bucureşti», cum mă numeai cu duioşie mereu,

Ileana Vulpescu 
august 2009

Mângâietor și încurajator

Să aveți un An mai Bun decât cel care vă lasă. Să fiți încrezători în viață și în menirea pe care o aveți pe pământ! Să mergeți cu fruntea sus și mereu cu credință înainte.

Ileana Vulpescu