decembrie 30, 2023

Daruri de Crăciun

Verticalitatea morală este un dar de la Dumnezeu. 

Să nu fii niciodată descurajat de lipsa de verticalitate a celorlalți.

#Ileana Vulpescu

De la plecarea Ei... scriu.

Scriu cu emoție puternică. Nici nu știu cum mai pot să-mi adun gândurile răvășite de lacrimi și de aducere aminte.

Încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile, încerc să-ți spun totul, tot ce am simțit în fața frumuseții unei doamne rafinate; și mă tem să nu pierd vreun detaliu din rodul ostenelilor mele de a le culege, de a le păstra, de a le scrie. Ar fi o ocazie pierdută cu care s-ar putea să nu mă mai întâlnesc, poate.

Ileana Vulpescu, Elena Roată,

Au trecut ani, zeci de ani, iar ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a întâmplat la 300 km de București, neispitită în a-și schimba direcția, într-o întâlnire cu tinerii, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. Parcă îl aștepta pe cel ce avea să-i confirme, să-i ghicească gândul; îl aștepta să o facă fericită și să-i șoptească ceea ce aștepta de o viață, în locul unde dumnezeirea există, să-i atingă sufletul și să-i confirme că nu e totul pierdut.

Târgu Jiu, aprilie 2016

Iată cât a trebuit să treacă până când un băiețel de zece ani a pătruns în finețea cuvântului, în detaliile acestuia, i-a înțeles mesajul autentic, i-a captat admirația, suspinul, și-a atins scopul; un băiețel de zece ani, atras de arta conversației, de entuziasmul acesteia, de pledoaria pentru uman, și-a făcut loc să ajungă cât mai aproape, cu bucuria întineririi în ochi și a minunii în glas: „și eu cred ca dumneavoastră“. Un copil care nu îți dă nimic de ales, decât să-l urmezi, să-i recunoști
și să-i respecți crezul.

Târgu Jiu, aprilie 2016

Uneori, copiii ne aleg. Dar când ei sunt aleșii,

 „este boarea străvezie care ne mîngîie de toată urîciunea de pe pămînt”. (Ileana Vulpescu)



Eli Gîlcescu,

Burlington, 30 dec. 2023


decembrie 04, 2023

Cancelaria Ordinelor

Stimata doamna Gîlcescu,

 

In legatura cu solicitarea dumneavoastra, inregistrata sub Nr. DRA1/2030/09.02.2017, respectiv CA/178/10.02.2017, va transmitem urmatoarele:

 

In conformitate cu art. 4, alin. (1) din Legea nr. 29/2000 privind Sistemul National de Decoratii al Romaniei, republicata, propunerile de decorare trebuie sa fie inaintate sub semnatura unui oficial cu rang de ministru, pentru cei care activeaza in domeniul sau de activitate.

Astfel, o propunere pentru doamna Ileana Vulpescu trebuie sa fie inaintata sub semnatura ministrului culturii. 

 

In concluzie, va invitam sa va adresati Ministerului Culturii si Identitatii Nationale, institutie care a fost deja avizata cu privire la solicitarea pe care ati inaintat-o Administratiei Prezidentiale. In acelasi timp, va informam ca, la nivelul ministerului amintit, s-a demarat o analiza mai ampla a listei personalitatilor care ar putea fi avute in vedere pentru o viitoare decorare.

 

Cu stima,

 

Consilier de Stat,

 

Gheorghe Angelescu


20 feb 2017