... fără să înțeleg această furie absurdă, și ploile
în opoziție cu iarna, și lumina fără putere, ca și cum o toamnă nesfârșită ar
domni peste grădini,
cu greutate, fără s-o audă.
Doar o visez. La fel de solemnă.
Și demnitatea care i s-a cuibărit în trup. Și fala, și
maiestatea impunătoare.
Și cântecul ei
trist până la capăt
Chiar dacă viața, ploaia și norii nu
țineau pasul cu ea
Amintirile ei fragile, rezervele ei simple, nicidecum luxoase,
i-au redat putere și curaj.
Uneori, i se părea că Dumnezeu și lumea o uitaseră.
MB: „Nu l-ar putea lua Municipalitatea, direct?“
IB, mai inspirată, mi-a propus să-l iau eu.
Sau cei 4349 membri Arta conversației.
Totul s-ar termina în liniște și în chip fericit.
Mai ales discret. Fără firme intermediare. Fără publicitate.
Fără acest divertisment „cool“ printre
locuri rare și rime agile.
Ne-a lăsat dragostea în palmă, iar noi am rănit-o,
am murit-o a doua oară.
Vechi cicatrici ca picăturile de ploaie pe genunchi și
glezne –
cicatrici ce o despart de cei care n-au apărut niciodată în duminicile
de ieri,
pe care le-a iubit mult
și au însemnat totul.
Fie și aripi pentru încă un centimetru de viață,
într-un curcubeu,
când și când,
zâmbind
Eli Gîlcescu
7 dec. 21 (7 luni in memoriam)
