Sărutul altui timp (colofon sentimental)

Cu luminile acelea false, cu priviri de gheață, uneori fețe arzând de rușine, cu gândul, cu voie și fără de voie... că prea în afară se duce atâta lumină, și totul în fire când te lipești de oameni, din nefire, totul în povară... când o lași moartă, aprinzând propriul fior, totul de teamă, de singurătate, de ploaie... cu întregul drum înspre tine, într-o zi pe care o ai în minte, într-o zi care te-ncearcă mai altfel, mai drepți, mai îndrăzneți, suportând întru iubire, ochii spre această lume care își poartă cuvântul, survolând uneori fără vreun înțeles, înșelătoare speranțe, plutind în plină dramă, gesturi... cuvântul, tot mai înfășurat în dispreț, împasibil, în nemișcare laude, nici asprime nici bunătate... cuvântul îngrădit, fără un surâs alinător... cuvântul, minune fără margini în miezul căruia palpită viața... cuvântul atât de liniștit, mereu altfel, spunând lucrurile cele mai simple, un cântec de leagăn, un vis, promisiuni, înălțări și căderi, biserici îngenuncheate între două săruturi – poezia iubirii în timp, dar mai ales dincolo de timp, cu respirații dese în nopțile neliniștite.

Atunci, așteaptă-ne, cititorule drag. Îți vom ieși înainte, îți vom arăta calea, doar aceea pe care să pășești zâmbind și cu gândul iubirii... într-o carte cu autori dragi, cu alte înțelesuri, care adună la un loc sărutul pur și simplu, pentru suflete binecuvântare, sărutul, acel frison, venit pe lume sub clar de lună, „sărutul cu ochii acoperiți și mâinile înflorite“, sărutul transpus în piatră, veșnic luminat și celest...

Citind povestea, iubim mai mult și vom auzi, înainte de toate, în ceasul învierii, muzici rotite în vibrare, de împăcare – adevărata artă întru simplitate și sensibilitate, asemeni lui Brâncuși – prilej de meditație „când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil, şi când te dăruieşti, divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică...“ 

Mulțumesc autorilor, creatori de frumos, care mi-au oferit gratuit dreptul de a publica poezii din colecțiile personale în acest proiect antologic.

Cu bucuria și privilegiul de a fi și realitate statornică întru colaborare, mulțumesc Editurii „Măiastra“ Târgu-Jiu. 

Mulțumesc Domnișoarei Dorina Cioplea, artist vizual, pentru realizarea copertei.

Tinerilor debutanți, împinși de entuziasm, de nerăbdare, „desculți“ prin metaforle luminii, cu toată ființa, răspunzând la prima strigare dinspre sărutul mistuit de foame... admirație, respect și prețuire.

Mulțumesc familiei mele pentru sprijinul acordat în publicarea și distribuirea volumului al IV-lea din colecția „Poezia iubirii“ – „Sărutul 2“ – 2015.

Am motive să cred că această antologie ne va conduce spre crezul ei strategic și procedural, în sprijinul actulului  de cultură, promovându-l în orice împrejurare, mai ales acolo, în „Casa Cărților“.

Acesta este destinul ei – un atfel de dar, un altfel de cititor.

16 Martie 2015

Elisabeta Gîlcescu

Un gest tăiat din miracol, cu aripă de înger

În vremuri scoase din minți, ce pot părea împotriva poeziei, oameni buni și modești, rari, foarte rari la mia de locuitori, se încăpățânează să dăruiască între coperți, versuri și lumină. Îmi amintesc ce spunea Ionel Teodoreanu: „Fără scriitorii lor, orașele ar rămâne să doarmă în sicriele lor geografice”.  Dinspre orașul Târgu Jiu, emblematic pentru desăvârșitele lucrări brâncușiene care includ Poarta sărutului, se livrează către orașele țării, exemplare dintr-o culegere de versuri, scrisă cu colțul inimii, de către poeți ai zilelor noastre. Se livrează este un fel de a spune pentru că, în realitate, se dăruiesc. Mi se pare un gest tăiat din miracol, cu aripă de înger, acela de a dărui astăzi, poezie. Este motivul pentru care m-am alăturat demersului doamnei Elisabeta Gîlcescu, cea care a conceput și realizat, a doua ediție a selecției de poezie întitulată „Sărutul”. Cartea conține poeme ale unor autori cunoscuți, cu volume publicate, cărora li se alătură încercările literare ale câtorva oameni sensibili care publică pentru prima dată. Este important să se știe și să se creadă că există terapie prin poezie. Probabil, acest volum nu va fi pe gustul fiecărui cititor. Asumându-ne criticile, îl citez cu respect pe Fănuș Neagu: „La urma urmelor, toți criticii sunt niște oameni ce au scăpat în fântână și gălețile și lanțul și care încearcă vrăji pentru a risipi supărările apei”.

         În rest, dragi prieteni cititori, vă invit la lectura poeziei. Vă invit să ne alăturăm unei mari inimi care pulsează dragoste, într-un anotimp cu lumină  perpetuă, de dincolo de timp. 

Clara Mărgineanu

Alchimia sărutului

Mai întâi ne sărută Dumnezeu, apoi Soarele şi apoi Mama. Când deschidem ochii, ne sărutăm mai întâi mama, apoi sărutăm florile, copacii, pământul şi jucăriile. Şi ne sărutăm iubirile... atâtea câte ne sunt date, atâtea câte ne-am ales, atâtea câte vin spre noi. Nu putem trăi fără iubire oricât de mult am vrea. Ne ascundem în spatele măştilor în fiecare zi, condiţionaţi de societatea în care ne prefacem că respirăm zilnic, adoptăm atitudini care nu ne reprezintă, care nu ne vin mănuşă. Şi nu există om care să nu fi sărutat o dată pe cineva...

Sărutul este laitmotivul acestei întâlniri extraordinare de poeţi contemporani într-o antologie. Cineva spunea că sărutul este o poezie care nu poate fi scrisă, o melodie care-i cântată de orice neam, fără a putea fi transcrisă în muzică. Cred că există o alchimie a sărutului care ne transformă în oamenii buni care suntem înlăuntrul nostru, dar pe care ne este frică să-i lăsăm să fie văzuţi. Suntem îngroziţi de ideea că dezvăluindu-ne sufletele putem fi răniţi, dar ce este iubirea fără aceste răni? Dacă nu ar fi trecut prin iubire ar fi reuşit aceşti poeţi să rupă din cortina timpului ca să scrie despre SĂRUT, aşa cum l-au cunoscut, cum l-au simţit, cum l-au perceput, cum l-au gustat? Cu siguranţă nu.

Există tendința în fiecare dintre oameni să considere că ființele iubite le aparțin, aşa că intră de fiecare dată în niște situații fără ieșire. Într-o zi, ei sunt obligați să admită că aceste ființe le  scapă, iar dacă nu acceptă, vor suferi, și le vor face și pe ele să sufere. Temerea că unul sau celălalt pot fi părăsiți sau trădați dovedește că nu există încă o legătură cu adevărat solidă între ei; poate că se întâlnesc chiar pentru întâia oară. Şi pe aceste fiinţe le leagă un SĂRUT. Şi despre ele cineva a scris.

Aş putea să iau fiecare poezie în parte şi s-o analizez, dar recunosc că nu mi-ar ajunge spaţiul. Fiecare vers, fiecare propoziţie, fiecare cuvânt aşternut de cei care au fost rugaţi să dăruiască din prea plinul lor sufletesc pentru această antologie merită să fie aici şi acum. Sunt preţioşi chiar şi numai pentru că recunosc că sunt oameni, că au sentimente. Sunt extraordinari pentru că acceptă rănile pe care sufletele lor le poartă şi acceptarea înseamnă vindecare. Poveştile lor de iubire sunt cele care le-au dăruit aripi, cele care i-au inspirat. De altfel, bărbat sau femeie, poetul se conectează la sursa lui de inspiraţie cu aceeaşi credinţă, cu aceeaşi pasiune, cu aceeaşi hotărâre. Citind din creaţiile pe care le-au dăruit cu generozitate celor ce au şlefuit această bijuterie până să strălucească astfel am înţeles de ce zâmbim de fiecare dată cald când suntem sărutaţi şi de ce majoritatea momentelor de care ne aducem aminte cu drag sunt cele care vorbesc despre un sărut.

Sărutul este cel care ne însoţeşte de la naştere până la moarte. Cu el ne începem viaţa şi cu el plecăm. Sunt atât de diferite sentimentele pe care un sărut le poate stârni, dar întotdeauna el are căldură, emoţie, tandreţe, bucurie. Exprimă compasiune, afecţiune, iubire. Există simbol în fiecare SĂRUT. De exemplu, sărutul mirilor simbolizează uniunea dintre o femeie şi un bărbat ce-şi dăruiesc esenţa vieţii lor unul altuia. În evul mediu sărutul însemna răsplata supremă, intimitatea, extazul. Iar când este sărutat pământul, iubirea capătă sensuri la care nu bănuieşti niciodată că se poate ajunge. Există şi săruturi precum cel al lui Iuda, vestit ca fiind unul otrăvitor. El semnifică trădarea, iubirea falsă. Putem, dacă ne străduim, atât eu, cât şi domniile voastre, dragi cititori care veţi face o înţelegere cu Timpul să vă lase să deschideţi această antologie, să descriem un sărut. Putem să găsim explicaţii demne de orice specialist, putem să prezentăm argumente care pot rezista în faţa oricărei comisii ştiinţifice, da, putem. Dar eu vă rog să fim oameni! Vă rog să încercaţi să aruncaţi departe vălul care vă acoperă privirea, care v-o înceţoşează, care vă ţine lipiţi de traiul zilnic, de rutină şi să faceţi un experiment!

Aduceţi-vă aminte de cel mai tulburător sărut pe care l-aţi trăit! Ce culoarea avea cerul când s-a întâmplat? Cum vă tremura glasul? Ce furnicături nu vă dădeau pace înlăuntrul vostru? Ce sentimente vă copleşeau? Era bucurie? Era nebunie? Era frică? Era pasiune? Era iubire? Vă mai ţineau picioarele? Trecea un mărfar prin venele voastre? Tuna, fulgera, ploua, ningea? Acum deschideţi ochi şi priviţi-vă în oglindă! Da, sunteţi oamenii frumoşi care au trăit acest SĂRUT şi s-au bucurat de el. Doar că nebunia vieţii de zi cu zi ne-a făcut să uităm de frumuseţea acelei clipe. Grotescul în care se zbate astăzi societatea nu mai lasă loc purităţii, inocenţei, sensibilităţii Cred că nici SĂRUTUL nu-şi mai are rost astăzi.

Şi totuşi, există oameni minunaţi pe care Îngerul îi atinge în zborul lui prin lume, pe care îi numim simplu, POEŢI, şi astfel avem şansa ca datorită lor să răsfoim pagini pline de rosturi, de răspunsuri, de pasiuni, de răbufniri, de răzvrătiri, de dorinţe, de abandonări, de visuri, de zbateri. Şi peste toate triumfă de fiecare dată iubirea. Ei au primit har să vindece lumea prin Cuvânt. Ei au menirea de a spune lucrurilor pe nume, de a le arăta celorlalţi că există soluţii, există vindecare, există linişte, există bucurie, există remedii. Sunt oameni. Sunt minuni cărora Dumnezeu le-a dat viaţă şi le-a deschis sufletul să poată vedea mai multe uşi deschise. Aşa îi văd pe poeţii contemporani care şi-au expus sufletul în faţa dumneavoastră, dragi cititori. Ei trec punţile reci, pline de gheaţă dintre suflete. Ei acceptă să păşească prin deşert, sub soarele arzător, doar pentru un strop din apa vie a iubirii. Poeţii se recunosc unul pe celălalt datorită faptului că numai ei trăiesc cu capul în nori, acolo sus fiind doar câţiva cu adevărat. 32 de autori vor respira prin paginile acestei ARTE a CONVERSAŢIEI. Pe unii dintre ei îi cunosc foarte bine, îmi sunt prieteni apropiaţi, pe alţii nu, dar dacă sunt aici există un motiv. Acel motiv este reprezentat de creaţia lor care se dăruieşte lumii cu generozitate. Aş putea să scriu despre Paul Arva, Adrian Berinde, Adi Beznă, Marius Chelaru, Iohanna Chris, aflată la debut, iată ce frumoasă potrivire de caractere, dar mă tem că aş face greşeala să vorbesc mai mult despre unul decât despre ceilalţi şi nu e drept. Aş putea să mă arunc în vârtejul poeziilor lui Ştefan Ciobanu, Dorina Cioplea, tot la debut, Mariana Cornoiu, Alin Cucuruzan, Carmen Doreal, Eugen Evu, Viorel Gârbaciu, Melania Grozavu, Rodica Ion, Elisabeta Luşcan, Laura Matache, Clara Mărgineanu, Ovidiu Mihăilescu, Mariana Moga, Toni Niculae, debut, Diana Olteanu, Filip Palaghia, Gabriela Panaite, Andrei Păunescu, Luis Popa, Camelia Radulian, Trandafir Sîmpetru, Amalia Stănescu, Mircea Florin Şandru, Alexandru Turcu, Gina Zaharia, şi să scriu tomuri întregi despre ce au simţit, ce au dorit să vă împărtăşească, dar aş face o gafă de proporţii. Sunt prea frumoase poeziile lor, prea minunate gândurile lor, prea aproape de adevăr unii dintre ei, prea buni şi blânzi ceilalţi ca să creez valuri cu laudele mele sau dimpotrivă. Pot doar să vă confirm că alegerile celor care au dorit să ducă la capăt acest demers cultural fără egal sunt cele potrivite. Nu pot decât să le mulţumesc că mi-au dat şansa să pot intra în această „horă a SĂRUTULUI” şi să o pot păstra în suflet ca pe cea mai dragă dintre amintiri. Ce frumos spune o vorbă veche românească, „Când intri în horă trebuie să joci”, e adevărat că şi ea are nenumărate sensuri, dar tocmai în asta constă frumuseţea şi bogăţia limbii române.

Colecția Poezia iubirii, realizată de Elisabeta Gîlcescu, vă oferă şansa să descoperiţi că încă mai există speranţă, că încă mai aveţi de ce să zâmbiţi, că încă vântul poate să vă mângâie obrajii şi astfel să vă înţelegeţi rostul aici şi acum. În mojarul vieţii noastre este mai mult decât necesar să amestecăm cu infinită grijă ingredientele necesare astfel încât să redevenim OAMENI. Aceasta este alchimia sărutului pe care trebuie să o învăţăm fiecare dintre noi, pentru că nu trebuie să uităm că atunci când plecăm ne sărutăm Mama, apoi Soarele şi pe Dumnezeu... Ca să închidem cercul...

Loreta Popa

Sărutul 2

     Am ochii încețoșați... Vă rog să mă credeți... De ore bune, sunt inundată de temeri pentru fiul meu (Să  ai departe o parte din tine, să afli de zbuciumul pământului care nu ne mai rabdă, să vezi imagini care te înspăimântă, un videoclip care te pune pe gânduri şi doar atunci, în acele momente, să realizezi ce suntem în faţa naturii dezlănţuite... când ne dă semne... atâtea semne, parca ar vrea să se scuture de povară, să nimicească ura, să stârpească răul, să se nască din nou)... Dar clipa care mi-ați oferit-o este desprinsă din altă lume... cea adevărată... Am închis ochii... Oare cine poate să-i țină deschiși la primul Sărut, la al doilea... și la cele care vor urma... Și am mulțumit Domnului pentru această mângâiere, pentru cuvintele generoase și sensibile, pentru lumina peste sărutul grațios, simbol de sfințenie...

     Doamne...  puteți simți tremurul mâinilor... oricât m-aș sili să le stăpânesc, nu reușesc... au luat-o razna... mâinile mele  nu vor să se liniștească... Am deschis ochii ca să pot contempla iar fiecare cuvânt, să-l aud... să-l aud cum crește apoi în inimile cititorilor. Mulțumesc pentru Sărutul sărut, atât de armonios și expresiv și... „cine știe, iar un vis, singurul care nu înșală. Ele nu promit nimic. știi că sunt deșertăciuni, și iată că ți se umple sufletul și mintea de ele. Nu le-ai cerut nimic... și îți dau“.

Mulțumesc pentru acest vis.

     Aleasă și sinceră prețuire,

Elisabeta Gîlcescu