Arta de a fi

Ileana Vulpescu, apr. 2016

Într-o zi, am întrebat-o de Brâncuși. 

Mi-a mărturisit că ar dori să revadă locurile pe care le-a văzut când era copil, 

să le simtă dăinuirea netulburată, chemarea. 

Apoi a fost „ce-ar fi dacă”. 

A zâmbit. Era zâmbetul care spunea totul; zâmbetul extrem de politicos 

cu care curta arta și fiecare loc care ar putea sluji cel mai bine și să dea rod.

Eli Gîlcescu

https://www.youtube.com/watch?v=2BcKTQgsJO8

Daruri de Crăciun

Verticalitatea morală este un dar de la Dumnezeu. 

Să nu fii niciodată descurajat de lipsa de verticalitate a celorlalți.

#Ileana Vulpescu

De la plecarea Ei... scriu.

Scriu cu emoție puternică. Nici nu știu cum mai pot să-mi adun gândurile răvășite de lacrimi și de aducere aminte.

Încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile, încerc să-ți spun totul, tot ce am simțit în fața frumuseții unei doamne rafinate; și mă tem să nu pierd vreun detaliu din rodul ostenelilor mele de a le culege, de a le păstra, de a le scrie. Ar fi o ocazie pierdută cu care s-ar putea să nu mă mai întâlnesc, poate.

Ileana Vulpescu, Elena Roată,

Au trecut ani, zeci de ani, iar ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a întâmplat la 300 km de București, neispitită în a-și schimba direcția, într-o întâlnire cu tinerii, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. Parcă îl aștepta pe cel ce avea să-i confirme, să-i ghicească gândul; îl aștepta să o facă fericită și să-i șoptească ceea ce aștepta de o viață, în locul unde dumnezeirea există, să-i atingă sufletul și să-i confirme că nu e totul pierdut.

Târgu Jiu, aprilie 2016

Iată cât a trebuit să treacă până când un băiețel de zece ani a pătruns în finețea cuvântului, în detaliile acestuia, i-a înțeles mesajul autentic, i-a captat admirația, suspinul, și-a atins scopul; un băiețel de zece ani, atras de arta conversației, de entuziasmul acesteia, de pledoaria pentru uman, și-a făcut loc să ajungă cât mai aproape, cu bucuria întineririi în ochi și a minunii în glas: „și eu cred ca dumneavoastră“. Un copil care nu îți dă nimic de ales, decât să-l urmezi, să-i recunoști și să-i respecți crezul.

Târgu Jiu, aprilie 2016

Uneori, copiii ne aleg. Dar când ei sunt aleșii,

 „este boarea străvezie care ne mîngîie de toată urîciunea de pe pămînt”. (Ileana Vulpescu)

Eli Gîlcescu,

Burlington, 30 dec. 2023

O întâmplare neîntâmplătoare

Aş fi vrut să rămîi dacă n-ai fi avut niciodată gîndul să pleci. 

Cum aş putea să îmi iau răspunderea de-a te face să alegi ceva numai pentru că acel ceva este ceea ce-am ales eu? 

Nimeni n-are dreptul să aleagă pentru altul, oricît l-ar iubi.

 

Ileana Vulpescu, Arta conversaţiei

În fiecare zi

... mă cuprind, parcă voit, oricât de dureroase vremurile, oricât de împovărat sufletul, oricât de dezamăgitoare viața, o călătorie vie în timp, colorată, cum numai prietenia o poate oferi, o prietenie care a lăsat urme, chiar dacă mai curând sau mai târziu se acopăr „ca valurile pe fața mării“, o prietenie așa cum a fost, cum e

... o adevărată desfătare să petrec ceasuri de-a rândul împreună cu distinsele doamne Ileana Vulpescu și Elena Roată. Să le ascult poveștile. Cu neputință să redau atmosfera din ziua aceea, unde nimeni nu putea să o tulbure. Cu noi era poezia. O sorbeam adânc, simțeam cum se desfată, cum face să crească în noi ceva de seamă, ceva măreț. Și cartea pe care o purtau se deschidea încet, „În fiecare zi“, împrăștiind un miros dulce de primăvară, ce-mi plăcea tare
... momentul când în felul nostru, tainic, ne-am despărțit.

Nu, nu de despărțire era vorba, ci de neîndepărtare față de ecoul binevoitor și prietenos al minunatului poem.

Eli Gîlcescu

Pe nimic nu se poate jura pe lumea asta

Unii au avut noroc în timpul vieții, au și după moarte. Unii nu au noroc niciodată, iar alții au noroc după moarte. Majoritatea celor care au făcut vîlvă în jurul lor în timpul vieții, continuă să fie apreciați și după ce nu mai sunt, dar la fel de bine, se poate să apară și mulți detractori ai celor care au fost adulați cîndva. Lucrurile sunt foarte nesigure. Nu e obligatoriu că dacă ai valoare, să fii remarcat, slăvit și ridicat pe nori de admirație. Se spune că posteritatea vine și face dreptate. Eu nu știu dacă e așa. Nu ești sigur niciodată. Nu trebuie să contezi pe succes, nici în timpul vieții, nici după ce nu mai ești. Dacă scrii o faci pentru că simți nevoia să comunici ceva cuiva. Succesul nu e obligatoriu legat de valoare. Și critica literară este făcută tot de oameni, nu de computere, care să nu aibă sentimente. De aceea poți să găsești o carte care să fie foarte lăudată de cineva și care e considerată stupidă de alt critic literar. Sunt și critici care au scris luînd în serios Arta conversației și sunt și critici care au spus că e o carte de talcioc. Lucrurile sunt foarte nesigure, iar ceea ce se spune despre un autor, nu știu cît poate fi luat de bun. Uneori sunt laude nemeritate, alteori sunt subevaluări nemeritate și uneori sunt și valori reale care sunt recunoscute. Toate astea pentru că ești interpretat de un om. Dacă omului aceluia îi ești agreabil, oricum vei fi menajat. Se simte o blîndețe, dacă ți face o cronică, chiar dacă nu ai scris cine știe ce carte, iar dacă îi ești antipatic, cu toate că ai scris o carte bună, o să simți un damf de aversiune. Totul este făcut de oameni. Pe nimic nu se poate jura pe lumea asta!

Ileana Vulpescu,

fragment din intrviul realizat de Maria Băcescu

20 dec. 2016

Gânduri din Vinerea de Ieri

Nu îmi place să vorbesc despre viața mea. Mi-a spus cineva că de ce nu scriu viața mea. I-am spus că îmi este așa greu să mă întorc la ea încât prefer să știu numai eu. Nu am avut atâtea momente fericite în viață să le transpun pe hârtie. Ce mi-a lovit cel mai tare ființa a fost nefericirea oamenilor, boala, sărăcia, neînțelegerea, invidia oamenilor, mahalagismul. Atâtea lucruri care m-au indispus și mă indispun și astăzi, dar odată cu vârsta am devenit mai concesivă.

Ileana Vulpescu, Parcul Central Târgu Jiu, 22 Aprilie 2016 

O desfătare neprețuită

Încă ne aparține. 
cu glasul strunit, lămurit de poveste 
(pentru a câta oară?)
la adăpostul modestiei,
să ne apropie cuvântul armonios,
drept și demn
al distinsei maestre și model,
scriitoarea de excepție 
Ileana Vulpescu, 
în cel mai frumos refugiu,
fără margini, cel rămas înlăuntrul adânc
de la Bratovoești, Craiova, București... 
Târgu Jiu, România.
 
Eli Gîlcescu

Așteptări

Colegiul Național Tudor Vladimirescu Târgu Jiu și
prof. Elena Roată

Comunicare directă cu elevii, reflecții, emoții, bucurie, plăcerea lecturii,  joc al minții și al spiritului, simplitate nobilă, locuire în adevăr, în firesc și în normalitate, curiozități disciplinate, rigori netensionate și, mai ales, IUBIRE, necondiționată cuprindere a lumii în suflet.  (Elena Roată ) 

Eli Gîlcescu

A ales

Desele încercări de a aduce arta acolo unde îi e locul, lângă cititori, să o sporească în scopuri nobile, nu au rămas fără ecou.
Într-o zi, am întrebat-o de Brâncuși. Mi-a mărturisit că ar dori să revadă locurile pe care le-a văzut când era copil, să le simtă dăinuirea netulburată, chemarea... Apoi a fost  ”ce-ar fi dacă”. A zâmbit. Era zâmbetul care spunea totul; zâmbetul extrem de politicos cu care curta arta și fiecare loc care ar putea sluji cel mai bine și să dea roade, într-un fel special, tinerilor, de stimă și afecțiune, de înălțare spirituală, o adorație pioasă vrednicilor înaintași. Un asemenea loc se află în Târgu Jiu, iar Brâncuși e unic. E un adevăr care obligă la respect și neuitare, o datorie de iubire și prețuire. De aceea a ales să petreacă Sfintele Florii printre gorjeni. A ales, insistent, tenace, cu o discreție formidabilă, de înnobilare și mângâiere, ce vine din nevoia de lumină. Ne-a ales să-i descifrăm cuvântul ce atrage și care te ține la distanță, să-i descoperim originea, dar mai ales puterea de a-l îmblânzi, de a-l convinge să continue aventura spirituală. A ales un loc privilegiat în spațiul cultural, deschis celei mai aproape, celei mai meticuloase arte, cea a conversației, plină de candoare și sinceritate.

A ales un loc unde dumnezeirea este pretutindeni.

A ales Târgu Jiu 
21 – 25 Aprilie 2016

Eli Gîlcescu

Brâncuși, poveste fără sfârșit, pe aceleași nobile și rare cărări

Eli Gîlcescu

Vine vremea să dau floare

Un aprilie cu multe flori și încă o floare, un aprilie care ne dăruiește totul, care iubește totul, un aprilie sub semnul poeziei, al dragostei care există, să ne aducă aminte de primăvara duminicii de ieri

Eli Gîlcescu

Un gest tăiat din miracol, cu aripă de înger

În vremuri scoase din minți, ce pot părea împotriva poeziei, oameni buni și modești, rari, foarte rari la mia de locuitori, se încăpățânează să dăruiască între coperți, versuri și lumină. Îmi amintesc ce spunea Ionel Teodoreanu: „Fără scriitorii lor, orașele ar rămâne să doarmă în sicriele lor geografice”.  Dinspre orașul Târgu Jiu, emblematic pentru desăvârșitele lucrări brâncușiene care includ Poarta sărutului, se livrează către orașele țării, exemplare dintr-o culegere de versuri, scrisă cu colțul inimii, de către poeți ai zilelor noastre. Se livrează este un fel de a spune pentru că, în realitate, se dăruiesc. Mi se pare un gest tăiat din miracol, cu aripă de înger, acela de a dărui astăzi, poezie. Este motivul pentru care m-am alăturat demersului doamnei Elisabeta Gîlcescu, cea care a conceput și realizat, a doua ediție a selecției de poezie întitulată „Sărutul”. Cartea conține poeme ale unor autori cunoscuți, cu volume publicate, cărora li se alătură încercările literare ale câtorva oameni sensibili care publică pentru prima dată. Este important să se știe și să se creadă că există terapie prin poezie. Probabil, acest volum nu va fi pe gustul fiecărui cititor. Asumându-ne criticile, îl citez cu respect pe Fănuș Neagu: „La urma urmelor, toți criticii sunt niște oameni ce au scăpat în fântână și gălețile și lanțul și care încearcă vrăji pentru a risipi supărările apei”.

         În rest, dragi prieteni cititori, vă invit la lectura poeziei. Vă invit să ne alăturăm unei mari inimi care pulsează dragoste, într-un anotimp cu lumină  perpetuă, de dincolo de timp. 

Clara Mărgineanu