În fiecare zi

Mi-e dor de ea, un dor în fiecare zi. Și nu știu de ce, dar mă văd alături, la BNR, la Casa Universitarilor, la Gaudeamus... Cu privirea, cu gândul, nu știu cum, reușea să mă atragă în universul ei, în locuri de lumină, cu propria măsură, propria modestie, simplă, firească, omenească, când își amintea povești despre oameni, despre relațiile dintre ei, despre fragilitatea vieții. Și mai ales când simțea „singurătatea ca pe-o inevitabilă condiție sufletească“, când nimeni nu te mai caută, când cercul prietenilor devine foarte strâmt.

Mereu am simțit-o puternică, în stare să lupte cu boala. Viața, pentru ea, a fost și este o luptă. Și mă bucur că a câștigat această luptă.

Pentru că o iubesc, am ales să-i scriu. Cu aceeași dragoste de mai înainte. Așa ca un asentiment, de cine știe unde, de cine știe cât.

Eli Gîlcescu

https://webdidacticanova.blogspot.com/2019/08/jocuri-de-cuvinte-cartea.html

În fiecare zi

... mă cuprind, parcă voit, oricât de dureroase vremurile, oricât de împovărat sufletul, oricât de dezamăgitoare viața, o călătorie vie în timp, colorată, cum numai prietenia o poate oferi, o prietenie care a lăsat urme, chiar dacă mai curând sau mai târziu se acopăr „ca valurile pe fața mării“, o prietenie așa cum a fost, cum e

... o adevărată desfătare să petrec ceasuri de-a rândul împreună cu distinsele doamne Ileana Vulpescu și Elena Roată. Să le ascult poveștile. Cu neputință să redau atmosfera din ziua aceea, unde nimeni nu putea să o tulbure. Cu noi era poezia. O sorbeam adânc, simțeam cum se desfată, cum face să crească în noi ceva de seamă, ceva măreț. Și cartea pe care o purtau se deschidea încet, „În fiecare zi“, împrăștiind un miros dulce de primăvară, ce-mi plăcea tare
... momentul când în felul nostru, tainic, ne-am despărțit.

Nu, nu de despărțire era vorba, ci de neîndepărtare față de ecoul binevoitor și prietenos al minunatului poem.

Eli Gîlcescu