Dar...
ceea ce doare cel mai mult, e că, în
realitate, nu putem să fim împreună ca odinioară, să ne împărtășim gînduri,
alături de prieteni, din ce în ce mai rari.
Știu că printre multele aduceri aminte
mă aflu și eu.
Starea mea este mai bună. Treburile
gospodăriei îmi răpesc mult timp. Nu mai sunt atît de vioaie ca înainte. Am
reușit să-mi îmbogățesc colecția de scrisori către copiii mei, Isabela și
Sebastian. Ei îmi sunt cei mai apropiați și iubiți.
Tot ei trebuie să-mi cunoască gândurile
care mă mai frământă, bucuriile și tristețile
cu care m-am contopit, emoțiile, până la lacrimi, citind „Preludiu“ din colecția Ileana Vulpescu.
Sunt încă în activități
gospodărești, decorînd, la propriu, cămara cu dulcețuri, siropuri, compoturi,
murături. Zilele trecute am completat-o cu o zacuscă dietetică (fără ceapă).
Așa se face că mi-am
amintit de acele toamne cînd veneam cu arome brâncușiene, și ne însoțeam la
povești despre una-alta, ca o răsplată care depășea cele mai îndrăznețe
așteptări ale mele.
Sper că vor mai fi
toamne să repetăm experiențele de ieri.
Până atunci, vă doresc zile liniștite, frumoase și lungi...
Cu îmbrățișări și același drag și dor, cu toate bune,
Eli Gîlcescu
