 |
| Ileana Vulpescu 21 Mai 1932– 11 Mai 2021 |
S-a stins căutând un indiciu, nu ceea ce a văzut, și a citit, și a trecut prin ea adânc
ca un
copac cu rădăcini răspândite în larg, căruia vrei să-i porți de grijă
trupului, atât
cât să-l acopere, nimic mai mult, ca în fiecare clipă să moară ceva,
ca altceva
să-i ia locul.
Iar eu nu știu
la ce gând să mă opresc mai întâi, la ce amintire... oricare ar fi,
aș simți-o ca
o adiere, un fior, o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini,
întinerind an
de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori
și nu numai.
S-a stins,
încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare,
s-a
stins când n-avea încotro, și setea aceea de mister adevăr s-a stins cum
nimic n-a fost
să deschidă
iar inimi gata să plângă, să râdă, să plâng.
(Și eu am
cunoscut-o pe Ileana Vulpescu, o carte in memoriam, în curând)
