 |
| Ileana Vulpescu, apr. 2016 |
Într-o zi, am întrebat-o de Brâncuși.
Mi-a mărturisit că ar dori să revadă locurile pe
care le-a văzut când era copil,
să le simtă dăinuirea netulburată, chemarea.
Apoi a fost „ce-ar fi dacă”.
A zâmbit. Era zâmbetul care spunea totul; zâmbetul
extrem de politicos
cu care curta arta și fiecare loc care ar putea sluji cel
mai bine și să dea rod.
Eli Gîlcescu
