Ileana Floarea Vulpescu – un dor fără fisură

 
(la cinci ani de la tăcerea ei)
 
Există oameni care nu pleacă din odaie.
Rămân în obiecte mici, în mirosul hârtiei, în ploaie, 

în felul în care tăcerea respiră lângă noi.
De cinci ani, Ileana Vulpescu continuă să fie...
pentru mulți dintre noi nu doar o scriitoare iubită, ci o stare
de conștiință, de delicatețe și adevăr.
Volumul în lucru Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu se scrie încă –
din amintiri, din gesturi, din prietenii, dintr-un dor care nu s-a fisurat.

Anotimpul tăcerilor

Afară, cartierul se gudură

între scrâșnete,
invadat de ploșnițe ce dorm

pe margini de bombă
sângele-ban curge prin artere de sticlă,
într-un mâine ce n-are nici nume,

nici umbră,

amestec tăcerea cu-n rest de vară

și o „sfântă grijanie”
peste dorul ce curge, din nou,

neîntinat.

Închid cutia magică,

pun sigiliu de ceară,
pe tot ce-i perfecțiune,

pe tot ce-i firesc,
lumea poate să urle,

să sângere, să piară
eu în „ultima mea bucurie” mai cred.

Dor fără fisură

Azi sunt una cu ploaia
prea greu de înțeles 
desculță prin iarbă
mă cauți
 
până ți se pare
că totul miroase a frig
 
rătăcit –
 
un vals trist de Sibelius
îți cântă în minte
iar
eu îl aud,
nu-l aud.

Din dar de dor 

Tic-tacul inimii s-a mutat în mine,
nimic nu e prea mult,

nimic nu e prea departe,

aceeași mireasmă –

o metaforă subtilă,
lasă dorul fără fisură să curgă.

Am cunoscut-o, spun lumii,
încă o simt în odaie.

Ferreira¹

O viață și-atîta tot

Credeam că visez, dar ești aici,
în „restul de vară” ascuns
în agrafele ce-ți prindeau odinioară 

gândul

de două zile ating frânturi,
le las să se deschidă
ca un dop de plută veche
sub care tresare pământul.

Eli Gîlcescu

¹ Ferreira este un nume istoric și prestigios în lumea vinurilor, în special pentru producția de vin de Porto. Fondată în 1751, crama Ferreira are o tradiție bogată în regiunea Douro din Portugalia.