13 ani de tăceri

„Ce căutați în tăcerile mele?

Lăsați-mi măcar acest adevăr:

al lecturii.”

– Romulus Vulpescu

Astăzi, 18 septembrie 2025, se împlinesc 13 ani de la tăcerile lui Romulus Vulpescu.

Îl regăsim în cuvânt, în ironia tandră și în rigoarea sonetului.
Îl regăsim și în memoria celor care îl citesc, îl evocă, îl cheamă.

Eli Gîlcescu

Cum se desenează o amintire în 25 de secunde

 (din arhiva unui dar vizual, cu inima între două portrete)

IleanaVulpescu

În octombrie 1995, la Festivalul de Desene Animate din Saint-Estève (Franța), maestrul Ștefan Popa Popa’s realiza, în mai puțin de 25 de secunde, o caricatură în pastel a Ilenei Vulpescu. Nu era un simplu exercițiu de viteză — era parte a unui record personal înscris în Cartea Recordurilor Guinness. Nici măcar autorul nu și-a păstrat copia. Dar timpul, în felul său subtil, a găsit un ocol tainic spre viitor: caricatura a ajuns în mâinile mele, prin generozitatea dnei Angela Robu, moștenitoarea Ilenei Vulpescu.

O altă lucrare, cu Romulus Vulpescu în profil,

Romulus Vulpescu

la fel de expresivă și unicat, îi însoțește azi în tăcere. Două desene colorate, vii, înduioșător de ascuțite în simplitatea lor. Le țin în arhiva afectivă, cu sentimentul că sunt pagini nerostite dintr-un jurnal vizual pe care Vulpescu l-ar fi înțeles pe deplin.

În cele 25 de secunde ale caricaturii, Ștefan Popa Popa’s n-a desenat doar un chip — a conturat o vibrație recognoscibilă a feminității cultivate, o amprentă a spiritului blând și ironic al Ilenei. Iar Romulus, așezat în profil cu barba sa ca o vâltoare de metafore, pare că ascultă, dintr-un unghi atemporal, o replică celebră:
„Conversația a fost întotdeauna singura formă de dragoste care mi-a reușit.”

Desene realizate de Ștefan Popa Popa’s în octombrie 1995, în timpul unui eveniment internațional, și reprodus cu acordul dnei Angela Robu (moștenitoarea Ilenei Vulpescu). Parte din Arhiva Vulpeștilor.

Eli Gîlcescu

Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu (volum în lucru)

Dragostea pentru frumos

 

Romulus Vulpescu
(photo credit A. Robu)

Nu admitea ca o carte, oricât de ieftină, să nu fie tipărită îngrijit, să nu                    aibă personalitate, încât să-i ții minte și aspectul. Iubea cărțile ca pe niște ființe: le mângâia cu privirea, le atingea cu evlavie. Pentru el nici un spectacol nu egala scotocitul prin rafturile unui anticariat. Se poate spune despre Romulus că a trăit prin carte și pentru carte.” (Ileana Vulpescu)

https://www.poezie.ro/index.php/article/14056679/InterVIU_cu_scriitoarea_Ileana_Vulpescu

Interviul  a fost publicat în ziarul
Lumina literară și artistică, Nr. 6 / 2014 (A. Ș. Ciobanu)

Trist și adevărat

Am atins un colos. Numai la bibliotecă se poate răsfoi. Este greu. Un munte de nume. Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu.

Am răsfoit-o. Aveam anumite curiozități. Căutam nume de poeți, nume... O căutam pe Ileana Vulpescu, căutam Arta conversației.

„Nici eu, nici Ileana nu figurăm în Istoria literaturii a lui Nicolae Manolescu” spunea Romulus Vulpescu într-un interviu.

Eli Gîlcescu

Bărbat învins

Şters din agenda cîtor frumuseţi
Şi-a multor urîciuni contemporane,
Toţi anii anulaţi i-aduni, să-nveţi
Cum să contempli vîrsta-n filigrane:

Un filigran – al tău – de zbîrcituri,
Răsfrînt în ochii lucii de plăcere;
Şi celălalt – al fragedei făpturi -
Reţeaua ei cu sânge care cere.

Nu-ţi pasă – îţi închipui! – crezi că uiţi,
Dar gîtul, sec de patimi, vrea să urle!
În ce pupile poţi să te mai uiţi
Să nu vezi abolirea primei turle?

De ghiaţă-s toate buzele-n oraş;
De milă – calde, coapse-n aşternuturi;
Sleit – surîsul tău de nărăvaş
Pe care  – cinic – n-ai cui să-l mai fluturi...

N-ai renunţat să le-ameţeşti c-un vers?
Mai speri un geamăt tînăr dincotrova?
Sunt morţi amanţii toţi în univers:
N-a existat decît un Casanova.

Desigur, telefoanele s-au stins
Şi toate taximetrele-s în pană:
În orice cană e-un bărbat învins
Şi-n orice mit defunct musteşte-o rană.

Nu, n-am să plîng, deşi nu pot să cred
Că n-am s-o-mbrăţişez pe cea-mai-rece!
„I weep for Adonais – he is dead...“*
Şi-asupră-i oare cine-o să se plece?

Romulus Vulpescu

* "Plîng pentru Adonai - care-a murit..." (Shelley, Adonais. An Elegy on the Death of John Keats, 1821, stanţa 1, versul 1)

Vine o zi

Vine cîte-o zi, cînd, vrînd-nevrînd, 

îți faci bilanțul, 

vezi cît de mulți au plecat din viața ta. 

Unii s-au dus, s-au mutat de la noi, 

pe alții i-am dat noi afară din viața noastră. 

La cei dintîi te gîndești cu părere de rău, 

dar și cu-mpăcare, ca-n fața inexorabilului,

la ceilalți-cu amărăciune 

că n-au știut să-și păstreze locul 

în inima cui îi primiseră.

Ileana Vulpescu

O forță a naturii

Ileana Vulpescu

Acest desen colorat a fost realizat de Ștefan Popa Popa’s (România), în mai puțin de 25 de secunde, în timpul Festivalului de Desene Animate de la Saint Esteve (Franța), în octombrie 1995, și este parte a unui record personal pentru înregistrarea sa în Cartea Recordurilor Guiness.

Romulus Vulpescu

Ştefan Popa – Popa's este cel mai rapid caricaturist din lume, recordul său fiind omologat de Cartea Recordurilor, în 1995, când a realizat, în Franţa, 131 de caricaturi pe oră. Realizările sale de excepţie în domeniul graficii, precizia şi viteza cu care captează esenţa unei figuri, l-au impus drept una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale artei plastice contemporane.

A publicat caricaturi în principalele ziare şi reviste din toată lumea. Portrete semnate Popa's sunt deţinute de peste două sute de şefi de state şi de guverne, şi mari personalităţi ale lumii, între care: Bill Clinton, Jimmy Carter, Ronald Reagan, George W. Bush, Vladimir Putin, Boris Elţîn, Jose Manuel Barosso, Dominique de Villepin, Francois Mitterrand, Madeline Allbright, Tony Blair, Petru Lucinschi, Vaclav Havel, Silvio Berlusconi, Aleksader Kwasniewski, Helmuth Kohl, Nelson Mandela, Tom Jones, Susanne Kastner.

Când fac un portret îl înțeleg pe cel din fața mea și apoi îl așez pe hârtie. Primele manifestări artistice au fost la vârsta de 5 ani și au fost pe fețe de masă și cearșafuri. De fapt este un schimb energetic. În portret, ochiul reprezintă oglinda sufletului, iar expresia grotescă, respectiv caricaturală, nu este influențată de starea mea. În portret, harul Domnului reprezintă 99%. Reîncărcarea mea energetică reprezintă în continuare un secret. (Ștefan Popa-Popas)

În Franța, în octombrie 1995, André Baur scria despre Ștefan Popa –Popa’s că „este o forță a naturii..., este singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul“.

Photo credit Angela Robu

Timpul ceasurilor de tăcere

... plimbare de voie

printre cărți rare ce par a ține de acea 

scriere universală –

un paradis din care nu se poate ieși 

decât prin trădare sau moarte

între iubita abandonată și noua locuință

nu-i cine știe ce deosebire

fie pentru un motiv sau altul,

printre „haimanalîcurile celorlalți” rațiunea

în locul instinctului

unei limbi de lemn tembelizat de mizerie –

inamicul jurat al oricărei schimbări

 

pentru o clipă numai, își ascultau cu grijă sufletul

fără măști, hoinăreau printre semne și simboluri,

fără teama de oameni

dar n-a fost să fie

 

s-au regăsit în locul unde îmboboceau poeme

cu petale de-ntuneric și surâsuri ferecate

într-un gând comemorat ortografic de-un punct,

o nouă odisee dintr-un nimic și-o floare (in memoriam)

 

Eli Gîlcescu

Timpul ceasurilor de tăcere

... plimbare de voie

printre cărți rare ce par a ține de acea scriere 

universală –

un paradis din care nu se poate ieși decât prin 

trădare sau moarte

între iubita abandonată și noua locuință

nu-i cine știe ce deosebire

 fie pentru un motiv sau altul,

printre „haimanalîcurile celorlalți” rațiunea

în locul instinctului

unei limbi de lemn tembelizat de mizerie –

inamicul jurat al oricărei schimbări

 

pentru o clipă numai, își ascultau cu grijă sufletul

fără măști, hoinăreau printre semne și simboluri,

fără teama de oameni

dar n-a fost să fie

 

s-au regăsit în locul unde îmboboceau poeme

cu petale de-ntuneric și surâsuri ferecate

într-un gând comemorat ortografic de-un punct,

o nouă odisee dintr-un nimic și-o floare (in memoriam)

 

Eli Gîlcescu

Tăcerea

Și totuși...

În haosul ăsta de zumzet

de foșnet,

de freamăt,

de vuiet,

de urlet,

de zarvă-nsetată de liniște lungă,

există, rezistă, persistă, insistă un bob de tăcere,

exact anti-țipăt,

totalul ne-strigăt

#Romulus Vulpescu

https://fb.watch/88w1mVJSym/

Ne uneşte o boală comună – bătrîneţea

Îi ştim din cărţi. Cele pe care le-au scris ei! Ea stăpîneşte, printre altele, „Arta Conversaţiei”, iar el a avut „Infatuarea” de a spune „Îmi sunt contemporan – şi mi-e de-ajuns”.  Ileana și Romulus Vulpescu sunt dovada de netăgăduit în fața Timpului că iubirii îi este îngăduit să se încăpățîneze să existe pentru totdeauna! Ea și-a acceptat destinul, pe care l-a confundat cu numele lui, apoi a fost convinsă că n-avea să existe pe lume alta mai bună, mai răbdătoare pentru bărbatul ei. S-au iubit cu înțelepciune, într-o viață cu bucurii și atîta tristețe! Se iubesc și acum, fiecare fiind prizonierul unei alte dimensiuni. Pentru Ileana Vulpescu iubirea rămîne motivul clipelor sale de fericire într-o lume în care L-ar ruga pe Dumnezeu să nu o mai trimită, încă o dată, pe Pămînt! Ileana şi Romulus Vulpescu au fost idolii unor generaţii întregi, care i-au descoperit din cărţi. Generaţii care îi vedeau trecînd pe stradă şi, copleşite de situaţie, nu cutezau să le ceară nici măcar un autograf. De cîţiva ani, soţii Vulpescu nu mai ieșeau din casă, iar bucureştenii îi puteau întîlni doar pe coperta vreunei cărţi ai cărei autori sunt, aflată pe vreo tarabă de la Universitate. Copertă care zace şi ea greu, sub colbul implacabil lăsat în urmă de maşinile scumpe ce au cucerit centrul Bucureştiului… Bătrîneţea lor, împreună, era modestă… Lui Romulus Vulpescu îi plăcea să umble prin Bucureşti şi să se lase inspirat de atmosfera oraşului. Într-o bună zi m-a primit în apartamentul său, printre munţi de cărţi valoroase, şi, alături de doamna sa, Ileana Vulpescu, a acceptat să oprim timpul în loc. „Numai că, te rog, atunci cînd ai să scoţi interviul de pe reportofon, să-l transcrii cu «î» în mijlocul cuvintelor. Aşa scriu eu!”. Avea să fie ultimul interviu al lui Romulus Vulpescu…

Eveline Păuna

http://evelinepauna.ro/2015/10/19/ileana-vulpescu-amintirea-este-un-permanent-dor/