Şters din agenda cîtor
frumuseţi
Şi-a multor urîciuni contemporane,
Toţi anii anulaţi i-aduni, să-nveţi
Cum să contempli vîrsta-n filigrane:
Un filigran – al tău – de zbîrcituri,
Răsfrînt în ochii lucii de plăcere;
Şi celălalt
– al fragedei făpturi -
Reţeaua ei cu sânge care cere.
Nu-ţi pasă
– îţi închipui! – crezi că uiţi,
Dar gîtul, sec de patimi, vrea să urle!
În ce pupile poţi să
te mai uiţi
Să nu vezi abolirea primei turle?
De ghiaţă-s toate buzele-n oraş;
De milă – calde, coapse-n aşternuturi;
Sleit – surîsul tău de nărăvaş
Pe care – cinic – n-ai cui să-l mai fluturi...
N-ai renunţat să
le-ameţeşti c-un vers?
Mai speri un geamăt tînăr
dincotrova?
Sunt morţi amanţii
toţi în univers:
N-a existat decît un Casanova.
Desigur, telefoanele s-au stins
Şi toate taximetrele-s în pană:
În orice cană e-un bărbat
învins
Şi-n orice mit defunct musteşte-o rană.
Nu, n-am să plîng, deşi
nu pot să cred
Că n-am s-o-mbrăţişez
pe cea-mai-rece!
„I weep for Adonais – he is dead...“*
Şi-asupră-i
oare cine-o să se plece?
Romulus Vulpescu
* "Plîng pentru Adonai - care-a
murit..." (Shelley, Adonais. An Elegy on the Death of John Keats, 1821,
stanţa 1, versul 1)
