Așa ca un asentiment

„În clasa a treia de liceu, m-am îmbolnăvit şi a trebuit să mă retrag de la şcoală. Peste doi ani, aveam să stau cincisprezece luni în gips. Nu venea nici o colegă să mă vadă.
Toată lumea se ferea – şi, pe bună-dreptate – de tuberculoză, boală cam fără leac pe vremea aceea. Boala-mi dădea timp să mă gîndesc, să citesc, s-ascult muzică. Începeam să mă uit cu alţi ochi la lume. Mi-am dat seama cît de uşor eşti exclus, dintr-un motiv sau dintr-altul, cît de precare sînt relaţiile dintre oameni, cît de fragilă este viaţa. Pentru prima oară, am simţit singurătatea ca pe-o inevitabilă condiţie sufletească.
După ce-am reintrat într-un circuit normal, deşi-mi făceam şcoala-n particular, m-am împrietenit cu trei fete… Am cunoscut de copil oameni amărîţi, oameni nenorociţi. Ei şi boala m-au învăţat cîteva lucruri esenţiale: să deosebesc necazul de nenorocire, să nu mă supăr pe omenire pentru soarta mea, să n-am vanităţi şi să-mi păstrez firea în faţa adversităţilor de orice fel…“.

Mi-e dor de ea, un dor în fiecare zi. Și nu știu de ce, dar mă văd alături, la BNR, sau la Casa Universitarilor, Gaudeamus... Cu privirea, cu gândul, nu știu cum, reușea să mă atragă în universul ei, în locuri de lumină, cu propria măsură, propria modestie, simplă, firească, omenească, când își amintea povești despre oameni, despre relațiile dintre ei, despre fragilitatea vieții. Și mai ales când simțea „singurătatea ca pe-o inevitabilă condiție sufletească“, când nimeni nu te mai caută, când cercul prietenilor devine foarte strâmt.

Mereu am simțit-o puternică, în stare să lupte cu boala. Viața, pentru ea, a fost și este o luptă. Și mă bucur că a câștigat această luptă.

Ne-am cunoscut demult, într-o vreme când ne păsa de ceilalți, ne bucuram de binele făcut. Într-o vreme când lumea era alta, altfel.

Pentru că o iubesc, am ales să-i scriu. Cu aceeași dragoste de mai înainte. Așa ca un asentiment, de cine știe unde, de cine știe cât.

Scrie-i! Despre reușitele tale. Amintește-i de întâlnirea cu dânsa. Sau povestește-i un eveniment deosebit la care ai fi vrut să fie. Sau orice crezi că i-ar însenina sufletul. Chiar dacă nu primești răspuns, fii sigur/ă că se va bucura. Iar tu vei fi împăcat/ă că ai fost o clipă în preajma sa. Ca ieri.

Cu drag,

Eli Gîlcescu