De la plecarea ei, scriu și încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile; încerc să-ți spun totul, dar mai ales îngăduința cu care ne-a dezmierdat cu luna fericită care i-a marcat și călăuzit viața. Și nu pot uita cum ne-a uimit în acele zile, închipuindu-ne raiul pe pământ. Cum a reușit să se îngrijească de fiecare, să-l mulțumească și să-i ofere cuvântul cel mai apropiat sufletește și în care se regăsea. Cum ne-a oferit o lecție de viață autentică, trezindu-ne acasă, înconjurați de tot ce-i mai frumos, omenesc.
Asemenea fericire a creat
iubire, iar sufletul a încuvințat: ”Totul a fost bine” .
Ne-am hrănit din povestea ei, povestea
unei doamne rafinate; și încă mă tem să nu fi pierdut vreun detaliu din rodul
ostenelilor sale – acea filosofie care înseamnă reper în viață.
Au trecut ani, zeci de ani, iar
ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a petrecut la 300 km de
București (neispitită în a schimba direcția), într-o întâlnire cu tinerii, pe
scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu.
Parcă aștepta pe cineva să-i
confirme, să-i ghicească gândul; aștepta să o facă fericită și să-i șoptească
ceea ce aștepta de o viață, în locul unde dumnezeirea există, să-i atingă
sufletul și să-i confirme că nu e totul pierdut.
Iată cât a trebuit să treacă până
cînd cineva a pătruns în finețea cuvântului, în detaliile acestuia, i-a înțeles
mesajul; fiind atras de arta conversației, de entuziasmul și pledoaria pentru
uman a scriitoarei Ileana Floarea Vulpescu, și-a făcut curaj, la cei
zece ani, să ajungă cât mai aproape, cu bucuria întineririi în ochi și a
minunii în glas, șoptindu-i: „și eu cred ca dumneavoastră“.
Un copil care nu îți dă nimic
de ales, decât să-l urmezi, să-i recunoști și să-i respecți crezul.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu