Dezacordul cel mai grav nu este cel dintre ideal și real, dintre „unicul“ visat și ce-ți oferă realitatea, ci dintre real și imaginea pe care ți-ai făcut-o despre acest real. Cunoști un om și-ți dai seama de la prima vedere că n-are nimic de-a face cu visul tău. Dar îți faci o imagine despre acel om – o imagine care de cele mai multe ori îl înfrumusețează, îl flatează, fiindcă-n sufletul fiecăruia dintre noi rămâne toata viața o aspirație spre bine, spre frumos, și speranța, chiar nemărturisită în fericire – iar omul păcătuiește și față de această imagine.
Mama zicea că dacă vrei să păstrezi indiferent ce relație cu un om,
trebuie să-l consideri ca pe-o rudă apropiată și să-i ierți, să-i tot ierți, cum
le ierți copiilor, părinților, fraților tăi.
Dacă ai orgolii, nici o relație nu e posibilă.
Convinsă că Mama avea dreptate, am încercat să aplic acest principiu
față de fostul meu bărbat. Îl înțelegeam, cum îi înțelegeam și pe șefii mei, pe
Voicu Marin și pe Titus Verzeu, îl și iertam, dar peste fiecare-nțelegere,
peste fiecare iertare se-așternea o crustă de-amărăciune care-ncetul cu-ncetul
se transforma-n răceală.
#Ileana Vulpescu, Arta conversației
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu