S-a stins, încet-încet, fără să
fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare.
S-a stins când n-avea încotro...
și setea aceea de mister, de adevăr s-a stins, cum nimic n-a fost.
O iubeam și o admiram și mi se
părea că e cel mai desăvârșit om, cel
mai înțelept învățător plin de îngăduință,
și Doamne, câte ne-a legat! Știa
cu un singur cuvânt, cu un singur gest, să trezească în mine o încredere
nemărginită.
Să deschidă inimi până eram gata să plâng, să râd, să plâng
Eli Gîlcescu
2021-05-13, ora 11.54
Respect!
RăspundețiȘtergereSergiu Cioiu
RăspundețiȘtergereMoartea Ileanei Vulpescu nu m-a surprins. Surprizător este modul prea discret cu care a coborât o cortină de tăcere respectuasă și graba cu care este programată incinerarea, fără a se anunța ora și locul, pentru ca oamenii care i-au citit opera și au o mare admirație, ca și prietenii scriitori, oameni de carte sau cei care i-au ascultat vorbele înțelepte, să poată veni să-și ia rămas bun de la marea scriitoare, fală a literaturii noastre și a culturii românești. S-ar cuveni salve și, poate, o muzică bine aleasă. Cât privește obișnuitele discursuri, sunt sigur că Ileana nu ar fi apreciat. Ileana Vulpescu este și rămâne cu noi, ca și Romulus zis Barbozina, acest Vulpigetorix care s-a luptat în Parlamentul României pentru ca limba română să fie decretată Limba Națională. Amândoi rămân perechea de mari scriitori, intelectuali care au apărat nația și limba nației române.
I-am respectat, i-am prețuit, i-am iubit.
La revedere, draga noastră Ileana Vulpescu