mai 20, 2021

Plouă și parcă ploaia îți desenează chipul pe geam

 



plouă și parcă ploaia îți desenează chipul pe geam

caii poartă flori roșii la ham

de-aș fi arhimandrit, te-aș pune la mănăstire hram

 

plouă pe hulube, pe perdele, pe geamuri de trăsuri

în părul tău e mireasma unei păduri

jderii poartă coronițe de fragi și de muri

 

plouă și ploaia îți desenează chipul pe ferestre

caii sălbatici poartă flori la căpestre

e ziua în care dumnezeu ne dă de veste

 

plouă din zori până-n asfințit

fiecare șoaptă e ca o scăpărare de chibrit

minutarele în ornice au ruginit

 

plouă și parcă ploaia îți desenează chipul pe geam

caii poartă flori roșii la ham

de-aș fi arhimandrit, te-aș pune la mănăstire hram

 

constantin preda

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu