Din colecția „Te miri că n-am uitat“

... Iubiri

În umbre de ceasloave prăfuite

S-au risipit iubirile stelare -

Brodate-n psalmi, zidire şi-nălţare -

Dar urme desuete, surghiunite

 

În turle reci, lovesc în matca nopţii

Cu clopote de-argint bătând a vină.

Străfulgerări de palidă lumină,

Plângându-şi armonia-n pumnii sorţii

 

Râvnesc la chinul dulce-al strălucirii

Din ochi rotunzi, iviţi din sânul ierbii.

Pe frunţi de rouă se dezmiardă cerbii,

Sorbind din nestematele iubirii...

 

Prin pânze moi trudesc să se strecoare

Ecouri de-orologii diafane

Vagi ritualuri de sărut, profane,

Mimeaz-o pâlpâire de candoare.

 

Iubiri bolnave, năluciri de-o vară,

Îngeri de lut plătind cu-amar tributul

Carnagiu de petunii în sărutul

Agonizând într-un potir de ceară....

 

Georgeta Resteman

Din colecția „Ileana Vulpescu și Sărutul“, Casa Universitarilor, 2015

Preludiu

Uneori ți se dau zile multe ca să duci două pietre grele, și pentru suflet și pentru materie: singurătatea și bătrânețea.

Ileana Vulpescu

Ileana Vulpescu, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, Sala Elena Farago, 2015

O aventură spirituală

Ați ales un dar, poate cel mai frumos, plin de candoare și sinceritate, de modestie și noblețe, de adevăr (singurul adevăr), care obligă la respect și neuitare, o datorie, un dar de suflet pentru cititorii Artei conversației.

V-a ales, insistent, tenace, cu o discreție formidabilă, de înnobilare a artei.

Vă mulțumim pentru minunata clipă de bucurie, pentru Cartea Vieții, la vedere, în care eroina Ileana Vulpescu s-a întrecut pe sine!

De undeva, vă mângâie gestul, cu căldura și lumina cu care ne-a obișnuit.

Știe că întreaga colecție de carte a Vulpeștilor este în loc bun.

Și îi veți întreține lumina.

Ileana Vulpescu la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, 5 iunie 2015

Eli Gîlcescu

Arta de a fi și a rămîne

 

Sergiu Cioiu 

La revedere, scumpă prietenă, Doamnă a scrisului în frumoasa limbă românească, oferind lumii „Arta conversației“, arta de a fi și a rămîne!

Rămîi în strălucitoare LUMINĂ! 

„La 80 de ani, cum nu mă pregătesc de grădiniţă, am tras şi eu nişte concluzii despre lumea-n care trăim. Pământul - socot - este ori un loc de ispăşire ori o colonie penitenciară a altei lumi, iar noi, orişicum, cobaii. Cu aceste vederi, am zis că, dacă tot mi s-a dat viaţă, atunci s-o trăiesc. Modest, fără fumuri, într-o lume tot mai restrânsă. Oricum, altă viaţă nu mi-aş dori. Scriu fiindcă am vrut să comunic în felul ăsta cu semenii mei. Am trăit pînă la 15 ani în regim monarhic, pe urmă în comunism şi din 1990, în regimul succesor acestuia, în care s-au ilustrat o mulţime de „nepoţei” ai Kominternului.

Bine - un bine pentru toată lumea - n-a fost niciodată-n România; şi nicăieri pe Pământ.

Nu mi-a fost drag internaţionalismul comunist, nu mi-e drag nici internaţionalismul capitalist. Mă doare să văd că patriotismul este asimilat sifilisului şi blenoragiei.

Mă-ntristează să văd că, în comparaţie cu politica, bordelul este o mănăstire. Că învăţămîntul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă. La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul. Cultura a ajuns o aventură individuală, iar limba română din mass-media, o păsărească de râs şi de plâns. Ce fac eu? Mă uit cum fuge timpul. Viaţa m-a-nvăţat să râd cu măsură şi să-mi economisesc lacrimile. Dacă într-un viitor neprecizat cineva m-ar mai citi şi m-ar comenta, aş dori să se refere doar la ceea ce-am scris. N-am nimic de ascuns autobiografic, dar îmi consider viaţa cât se poate de banală; deşi n-am trăit-o-n dorul lelii.

La 80 de ani - le urez tuturor (şi mai ales celor tineri) să-şi întărească vârtos cocoaşa, să-şi poarte cu demnitate crucea şi să se bucure de fiecare clipă ca şi când ar fi ultima.”

Ileana VULPESCU

Despărțirea de viață – cel mai greu examen

 Mihaela Aionesei 

Eu cred în destin și cred că toate lucrurile sunt predestinate. Eu cred în destin! Și cred că te mână acolo unde ți-a fost scris să ajungi.

Ileana Vulpescu (21 mai 1932 -12 mai 2021).

Aseară am aflat cu tristețe că marea doamnă care ne-a învățat „Arta conversației” –scriitoarea Ileana Vulpescu a plecat la cer la fel de simplu și de discret cum a trăit.

Un om de mare caracter: blând, sincer, iubitor și generos cu generația tânără de poeți pe care a încurajat-o să scrie și să iubească viața cu tot tumultul ei.

De o simplitate și o modestie care dezarmau. Un vulcan domol care și-a ținut energia în frâu, lăsând în afară doar strălucirea cuvintelor diamant cu care ne-a învăluit pe toți. Un suflet fragil, dar demn. Cu o inteligență sclipitoare. O înțelepciune caracteristică celor care îndelung au meditat, suferind în taină. Fără surâs. Fără priviri sclipitoare. O fire împăienjenită de tristețe. Un munte de lumină năruit de resemnare sub rochia neagră ca ziua de ieri. Ileana Vulpescu – aproape o icoană... astăzi plecată să atingă ”Infinitul Iubirii” în cer.

Așa am văzut-o eu, așa am simțit-o eu într-un Mai 2013 la Biblioteca Națională din București, la lansarea antologiei bilingve „Infinitul Iubirii” - un proiect inițiat și coordonat de poeta Elisabeta Gîlcescu, din care am avut șansa și marea bucurie să fac parte. N-am avut curaj să o îmbrățișez. Brațele mi-au rămas în aer și azi, ca și atunci. Între noi și-a făcut loc prea târziul...

Rămân în urmă ca o candelă – chipul ei luminos și cuvintele din care fiecare avem ceva bun de învățat. Dumnezeu s-o odihnească și s-o primească în ceata îngerilor drepți și buni.

Las un link către „Destinul meu a fost Romulus Vulpescu” - un interviu de excepție despre Marea dragoste acordat de doamna inimilor Ileana Vulpescu, revistei „Tango”, din care selectez doar două răspunsuri în speranța că interviul va capta atenția domniilor voastre. https://revistatango.ro/ileana-vulpescu-destinul-meu-a...

Să fim Iubire atât cât ne e dat să fim. Atât rămâne în urma noastră.

”*Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Atunci când trăiești o Mare Iubire, e adevărat că renunți la tine? Că ajungi să-l iubești pe celălalt mai mult decât pe tine?

Ileana Vulpescu :Renunți la foarte multe din personalitatea ta. Dacă vrei să păstrezi relația și, mai ales, dacă iubești pe cineva mai mult decât pe tine e foarte important să ai capacitatea aceasta de dăruire. E important… dacă poți să-l iubești pe altul mai mult decât pe tine! Și acest lucru este valabil în toate relațiile umane. Este valabil, în primul rând, față de copiii tăi, față de partenerul tău de viață și chiar și într-o relație de prietenie. Trebuie să vezi ceea ce este bun acolo și dacă ceea ce este bun cântărește mai mult decât ceea ce este rău, hotărăști dacă e da sau ba. Dacă-ți pui în gând neapărat să schimbi pe cineva, ai greșit total! Câtă putere de iertare ai în tine. Asta contează foarte mult! Trebuie, întâi, să te apreciezi pe tine, să vezi câte defecte ai și să ți le cântărești cu miligramul. Să vezi că nu ești perfect, să vezi ceea ce ar trebui să suporte ceilalți de la tine. Și, în felul acesta, ajungi mult mai concesiv față de ceilalți. Judecata aceasta justă față de tine însuți este cel mai important lucru!

……...

*Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ar trebui să ne temem de iubire, atunci când este prea puternică?

Ileana Vulpescu : Nu! Nu trebuie să ne temem de nimic firesc în viață. Nu trebuie să încercăm să ne vaccinăm împotriva vieții, nici împotriva sentimentelor, nici măcar împotriva evenimentelor. Lucrurile trebuie să meargă firesc. Nu folosește să te împotrivești la ceea ce este firesc.” (Interviu de Eveline Păuna, 18 februarie 2016)

Mihaela Aionesei, 13 Mai 2021, Târgu Secuiesc.

Și marea

... ca și cum ar simți ce se petrece 

... în mine!

Tăcerile unei Flori (Ileana Floarea Vulpescu)

S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare.

S-a stins când n-avea încotro... și setea aceea de mister, de adevăr s-a stins, cum nimic n-a fost.

O iubeam și o admiram și mi se părea că e cel mai  desăvârșit om, cel mai înțelept învățător plin de îngăduință,

și Doamne, câte ne-a legat! Știa cu un singur cuvânt, cu un singur gest, să trezească în mine o încredere nemărginită.

Să deschidă inimi până eram  gata să plâng, să râd, să plâng

 

Eli Gîlcescu

2021-05-13, ora 11.54