Mi se umple sufletul de bucurie cînd văd
că niște doamne și domni fini păzesc o comoară culturală de care este legată
adolescența mea.
Recunoștință oamenilor de carte.
Ileana Vulpescu
 |
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ Craiova
5 iunie 2015 |
nu ceea ce a văzut și a citit
și a trecut prin ea adânc
ca un copac cu rădăcini răspândite în larg
căruia vrei să-i porți de grijă așa cum i-a fost trupului
atât cât să-l acopere, nimic mai
mult,
când ești pe picioare și toată
lumea te ia de bun
puține lucruri le poți controla
în bine sau în rău
doar dacă ești atent la oameni,
dacă îi cunoști.
Trebuie ca în fiecare clipă să moară ceva, ca altceva
să-i ia locul.
... iar eu nu știu la ce gând să mă opresc mai întâi,
la ce amintire.
Oricare ar fi, aș simți-o ca o adiere, un fior
în sufletul celor care au iubit-o necondiționat,
și aș lua-o ca pe o minune,
crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini
întinerind an de an arta conversației –
un echilibru atent și real de continuitate,
protecție și speranță în vremuri uimitoare –
un fel de magie, ca o întoarcere la cititorii Bibliotecii
Aman
și nu numai.
S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de
seamă secunda
împinsă de întâmplare
s-a stins
când n-avea încotro
și setea aceea de mister, de adevăr
s-a stins
cum nimic n-a fost
să deschidă iar inimi
gata să plângă, să râdă,
să plâng
RIP Ileana Floarea Vulpescu
21Mai 1932 – 11 Mai 2021
Fie-i sufletul blând veșnic amintit!
Ne-am plâns
... fără să ne fi auzit
până ni s-au strâns inimi
cu fiecare clipă creșteam
drept și sincer
pe lângă toate
fără să ne fi auzit
ne-a plâns și marea
în legitimă apărare
ca un poem fără cuvinte
ultimul
într-un zâmbet
și nu o dată
ne-a fost sortit să ne revedem...
până și ploile s-au mai liniștit
și vântul
asta înseamnă iubire
descătușare
tihnă
toți unul
același Dumnezeu
Eli Gîlcescu
împinsă de întâmplare s-a stins
când n-avea încotro
și setea aceea de mister, de adevăr
s-a stins
cum nimic n-a fost
să deschidă iar inimi
gata să plângă,
să râdă,
să plâng
RIP Ileana Floarea Vulpescu
21Mai 1932 – 11 Mai 2021
Fie-i sufletul blând veșnic amintit!
S-a stins căutând un indiciu,
nu ceea ce a văzut și a citit
și a trecut prin ea adânc
ca un copac cu rădăcini răspândite în larg
căruia vrei să-i porți de grijă
așa cum i-a fost trupului
atât cât să-l acopere, nimic mai mult
când ești pe picioare și toată lumea te ia de bun
puține lucruri le poți controla în bine sau
în rău
doar dacă ești atent la oameni, dacă îi cunoști.
Trebuie ca în fiecare clipă să moară
ceva, ca altceva să-i ia locul.
Iar eu nu știu la ce gând să mă opresc
mai întâi. La ce amintire.
Oricare ar fi, aș simți-o ca o adiere,
un fior
în sufletul celor care au
iubit-o necondiționat,
și aș lua-o ca pe o minune,
crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini,
întinerind an de
an arta conversației –
un echilibru
atent și real de continuitate,
protecție și
speranță în vremuri uimitoare –
un fel de magie, ca o întoarcere la cititorii Bibliotecii Aman
și nu numai.
S-a stins,
încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda
împinsă de întâmplare
s-a stins
când n-avea încotro
și setea
aceea de mister, de adevăr
s-a stins
cum nimic n-a fost
să
deschidă iar inimi
gata să
plângă, să râdă,
să plâng
RIP Ileana Floarea Vulpescu
21Mai
1932 – 11 Mai 2021
Fie-i
sufletul blând veșnic amintit!
„Parcă aș vrea să mă dau nopții cu totul și eu“
scria Raul Cârstea, acum un an.
Îmi este greu să vorbesc la trecut de
Doamna Ileana Vulpescu. Am avut parte de cea mai mare mângâiere,
atunci când a fost „îngerul“ din sala de spectacol ce mă urmărea cântând. A
poleit cu aur modestul meu CD „elegia mâinii“ cu prefața scrisă.
Am înțeles că sunt „ales“ de Dumnezeu să
am parte de o așa onoare. O parte din sufletul meu, a plecat alături de Ileana
Vulpescu (11 mai 2021).
Ăsta este singurul motiv pentru care am postat „Felinarele și noaptea“.
Și cealaltă parte a sufletului a plecat de curând, cu 11
zile înainte de a comemora un an de la tăcerile doamnei Ileana Vulpescu.
În semn de recunoaștere, cu nemărginită gratitudine, îi pomenim pe toți cei
ajunși acolo.
Încă un motiv pentru „Felinarele și noaptea“
Grea e și inima mea, cui aș putea să mă plîng,
I-am învățat mai pe toți, ei către mine să vină,
Grea e și inima mea, greu îmi e umărul stîng,
Inima mea, de sub el, sîngeră tristă lumină.
Am să mă sting într-o zi, eu, incredibil lămpaș,
Și cum lumină va fi, moartea tăcînd voi găsi-o,
Grea e și inima mea, dacă un secol prea laș,
Liber atît nu ne dă, să ne mai spunem adio.
Tot ce-am crezut s-a întors, pașii făcuți îi
regret,
Mie spunîndu-mi mustrări, eu mă grăbesc la iertare,
Grea e și inima mea care se stinge încet,
Dramele voastre purtînd, numai a mea n-o mai doare.
....................................................................................... (Adrian Păunescu)
Eli Gîlcescu și Arta conversației
