S-a
stins căutând un indiciu,
nu ceea ce-a văzut și-a citit
și-a trecut prin ea adânc,
ca un copac cu rădăcini răspândite în larg
căruia vrei să-i porți de grijă,
așa cum i-a fost trupului: atât cât să-l acopere,
nimic mai mult.
Când
ești pe picioare
și toată lumea te ia de bun,
puține lucruri le poți controla
în bine sau în rău —
doar dacă ești atent la oameni,
dacă îi cunoști.
Trebuie
ca în fiecare clipă
să moară ceva,
ca altceva să-i ia locul.
…
iar eu nu știu
la ce gând să mă opresc mai întâi,
la ce amintire.
Oricare
ar fi,
aș simți-o ca o adiere, un fior,
în sufletul celor
care au iubit-o necondiționat.
Și
aș lua-o ca pe o minune,
crezând că Dumnezeu
n-a scăpat-o din mâini,
ci întinerea, an de an,
arta conversației –
un echilibru atent și real
de continuitate,
protecție
și speranță
în vremuri uimitoare –
un fel de magie,
ca o întoarcere la cititorii Bibliotecii Aman
și nu numai
S-a stins,
încet-încet,
fără să fi băgat cineva de seamă
secunda,
împinsă de întâmplare.
S-a
stins
când n-avea încotro –
și setea aceea de mister,
de adevăr
s-a stins,
cum
nimic n-a fost
să deschidă iar inimi
gata să plângă,
să râdă,
să plâng.
„O veste cumplită! Aristocratul muzicii
folk, cantautorul Raul Cârstea s-a mutat într-o stea...“ (Karl Gilbert)
„Parcă aș vrea să mă dau nopții cu totul și eu“
scria Raul Cârstea, acum un an.
Îmi este greu să vorbesc la trecut de
Doamna Ileana Vulpescu. Am avut parte de cea mai mare mângâiere,
atunci când a fost „îngerul“ din sala de spectacol ce mă urmărea cântând. A
poleit cu aur modestul meu CD „elegia mâinii“ cu prefața scrisă.
Am înțeles că sunt „ales“ de Dumnezeu să
am parte de o așa onoare. O parte din sufletul meu, a plecat alături de Ileana
Vulpescu (11 mai 2021).
Ăsta este singurul motiv pentru care am
postat „Felinarele și noaptea“.
Și cealaltă parte a sufletului a plecat de curând, cu 11
zile înainte de a comemora un an de la tăcerile doamnei Ileana Vulpescu.
În semn de recunoaștere, cu nemărginită gratitudine, îi pomenim pe toți cei
ajunși acolo.
Încă un motiv pentru „Felinarele și noaptea“
Grea e și inima mea, cui aș putea să mă plîng,
I-am învățat mai pe toți, ei către mine să vină,
Grea e și inima mea, greu îmi e umărul stîng,
Inima mea, de sub el, sîngeră tristă lumină.
Am să mă sting într-o zi, eu, incredibil lămpaș,
Și cum lumină va fi, moartea tăcînd voi găsi-o,
Grea e și inima mea, dacă un secol prea laș,
Liber atît nu ne dă, să ne mai spunem adio.
Tot ce-am crezut s-a întors, pașii făcuți îi
regret,
Mie spunîndu-mi mustrări, eu mă grăbesc la iertare,
Grea e și inima mea care se stinge încet,
Dramele voastre purtînd, numai a mea n-o mai doare.