aprilie 27, 2016

Cu iubire nemăsurată

Doamnei Elena Roată,

cu mulțumire și recunoștință pentru invitația spontană, în dăruire totală, prin nuanțarea și prospețimea unui demers personal, autentic, liber asumat, de maximă luciditate, oferind iubitorilor de cultură cuvântul armonios, drept și demn, cu unica noblețe impusă de admirabila „Arta conversației“, romanul mereu proaspăt și actual al distinsei Maestre și Model, Scriitoarea de excepție Ileana Vulpescu, cu bucurie că acest act remarcabil să se petreacă în preajma Sfintelor Sărbători ale Floriilor – o binecuvântare pentru cititorii de ieri fideli, iar pentru noi, cu privilegiul de a o sărbători în anotimpul florilor de ziua numelui Floarea, unul dintre acele nume magice, un nume ireal în toate manifestările sale, un nume care ascunde mult mai mult decât se pare, cu toate acestea, mult mai puțin decât ar trebui să fie, un nume de o frumusețe perfectă, un nume de neuitare pentru o țară (Eli Gîlcescu)

12 comentarii:

  1. https://gorjeanul.ro/ileana-vulpescu-la-intalnire-cu-cititorii-gorjeni/

    RăspundețiȘtergere
  2. Cunoscuta scriitoare Ileana Vulpescu s-a întâlnit zilele trecute cu cititorii gorjeni, în cadrul unei serii de acțiuni culturale organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, Drepturilor de Autor și Bibliotecarului,

    În perioada 21-23 aprilie, la Târgu-Jiu, s-a desfășurat programul cultural ”Candidați la fericire? Citiți o carte!”, al cărui personaj principal a fost scriitoarea Ileana Vulpescu. Joi, elevii Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” au fost librari pentru o zi la Librăria ”Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu, iar seara au participat la o dezbatere cu tema ”Orwell, carte și film. Distopii, utopii…”, în cadrul unei ceainării literare organizate la sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vineri, programul a continuat cu o altă ceainărie literară, organizată de această dată la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, unde Ileana Vulpescu și cei care au dorit să-i fie alături au asistat și la un mini-spectacol de muzică simfonică, jazz și folk, oferit de un cvartet de coarde al Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu”, pianistul Marius Tiriplică și folkistul Cătălin Stepa.

    RăspundețiȘtergere
  4. După orele 18:00, locul de desfășurare a evenimentelor s-a mutat la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”. Mai întâi, în fața teatrului, s-a desfășurat un spectacol stradal în cadrul căruia mai mulți elevi au adus în fața spectatorilor scenete adaptate după texte ale scriitoarei Ileana Vulpescu. Ulterior, sala de spectacole a teatrului a devenit scena unui mult așteptat dialog dintre Ileana Vulpescu și cititorii săi, dialog în timpul căruia scriitoarea a vorbit despre cărțile sale și momentele care au marcat-o. „Toată lumea mi-a reproșat, pe bună dreptate, că în cărțile mele nu se petrece nimic vesel. Fiecare om a trăit într-un anumit fel, s-a format într-un anumit fel și în funcție de ce i-a oferit viața. Se mai ține cont și de firea care ți-a fost dată când te-ai născut. Poți să fii un melancolic fără să ai motive, asta este cea mai periculoasă formă de melancolie, cea fără motiv. Nu îmi place să vorbesc despre viața mea. Mi-a spus cineva că de ce nu scriu viața mea. I-am spus că îmi este așa greu să mă întorc la ea încât prefer să știu numai eu. Nu am avut atâtea elemente fericite în viață ca să transpun pe hârtie. Ce mi-a lovit cel mai tare ființa a fost nefericirea oamenilor, boala, sărăcia, neînțelegerea, invidia oamenilor, mahalagismul. Atâtea lucruri care m-au indispus și mă indispun și astăzi, dar o dată cu vârsta am devenit mai concesivă”, a spus Ileana Vulpescu. ”Dacă ne-am analiza sincer, fiecare dintre noi, am vedea că nu suntem perfecți, că avem aceleași defecte pe care le criticăm la alții și, în general, generozitatea nu-ți face nici ție rău și nici altora.

    RăspundețiȘtergere
  5. Un suflet care nu invidiază, care nu vrea neapărat să ajungă în frunte cu orice chip este un om liniștit și echilibrat. Nimic nu valorează mai mult decât un suflet liniștit fiindcă eu într-o viață lungă, 84 de ani e o vârstă, am descoperit că mai întâi nu știm ce este viața. O trăim fiindcă ne trezim în lume și facem ce face specia noastră. La animale vedem la fiecare specie ce moravuri are exact ca și în societatea umană. Unii sunt chiar mai ordonați decât noi. (Ileana Vulpescu)

    RăspundețiȘtergere
  6. Acțiunile din cadrul programului ”Candidați la fericire? Citiți o carte!” au continuat și sâmbătă, cu o slujbă de Pomenire – Tedeum, închinată lui Romulus Vulpescu, Tatianei Stepa, lui Constantin Brâncuși și altor mari dispăruți. Evenimentul a fost organizat de Elena Roată, Elisabeta Gîlcescu, Dorina Cioplea, Elena Velțan, în parteneriat cu Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu – Centrul de Excelență Umană, Arta Conversației, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Biblioteca Județeană Gorj „Christian Tell” Târgu-Jiu, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu și Fundația Artego Umanitar.
    Roxana Lupu

    RăspundețiȘtergere
  7. https://www.pandurul.ro/articol/povesti-de-viata-cu-ileana-vulpescu-autoarea-carti_78227.html

    RăspundețiȘtergere
  8. Programul cultural „Candidaţi la fericire? Citiţi o carte!” se va desfăşura în perioada 21 - 23 aprilie, în municipiul Târgu Jiu, în preajma Zilei Internaţionale a Cărţii, Drepturilor de Autor şi Bibliotecarului.

    RăspundețiȘtergere
  9. https://www.bibliotell.ro/vechiul/2014-08-05-16-14-23/306-candidati-la-fericire.html

    RăspundețiȘtergere
  10. 22 aprilie 2016, Ileana Vulpescu a primit Însemn de excelenţă la „Candidaţi la fericire? Citeşte o carte cu scriitoarea Ileana Vulpescu” la Teatrul "Elvira Godeanu", Târgu Jiu, în judeţul Gorj

    RăspundețiȘtergere
  11. Gândul-prieten. Cred în curajul tinerilor, în forța și în energia lor, dar nu pot trăi fără primeneala înțelepciunii celor care au cumpăt, bunătate și simțul valorii a toate câte sunt pe pământ. Că altfel, nici nu poți trăi, îmi spunea Doamna Ileana Vulpescu. " Ești izbit când de un perete, când de celălalt și uite așa îți ieși din minți..." (Elena Roată)

    RăspundețiȘtergere
  12. https://mariabacescu.ro/ileana-vulpescu/

    RăspundețiȘtergere