... până departe
până aproape
afară de tăcere
nu mai era nimeni
nimeni
plouă și parcă ploaia îți desenează chipul pe geam
caii poartă flori roșii la ham
de-aș fi arhimandrit, te-aș pune la mănăstire hram
plouă pe hulube, pe perdele, pe geamuri de trăsuri
în părul tău e mireasma unei păduri
jderii poartă coronițe de fragi și de muri
plouă și ploaia îți desenează chipul pe ferestre
caii sălbatici poartă flori la căpestre
e ziua în care dumnezeu ne dă de veste
plouă din zori până-n asfințit
fiecare șoaptă e ca o scăpărare de chibrit
minutarele în ornice au ruginit
plouă și parcă ploaia îți desenează chipul pe geam
caii poartă flori roșii la ham
de-aș fi arhimandrit, te-aș pune la mănăstire hram
constantin preda
zilei de ieri?
poate-au bătut-o în cuie
niște dulgheri
poate-au bătut-o în cuie
poate au tras-o la rindea
poate s-a ascuns în plumbul
ploii din inima mea
poate nici n-a fost
sau a fugit în pădurea de arțari
oare-au bătut-o în cuie
niște tâmplari?
unde s-a dus
din zori spre seară?
poate-au acoperit-o albinele
(în stup), cu ceară
unde s-a dus lumina
zilei de ieri?
poate-au bătut-o în cuie
niște dulgheri
Constantin Preda
...
în Ziua Sfârșitului
cât
pentru o viață
ce e,
ce nu e,
ce nu se cade să fie
cea de dinainte
cea de după
Eli Gîlcescu
Nu mai știu ce am simțit după ce am citit cartea ”Arta conversației”, dar
îmi amintesc că o tot răsfoiam, notam citate, o îndrăgeam și mă bucuram sau mă
întristam de suferințele Sînzianei… și când auzeam că doamna Ileana Vulpescu a
scris altă carte, alergam neobosită până când o aveam… și același ritual… trăire,
citate, asemănare cu situații trăite de mine… așa am simțit de fiecare dată… alături
de inegalabila noastră doamnă! Mă impresiona prin omenie și judecată
dreaptă, prin viața tuturor presărată neapărat… cu înțelepciunea părinților, bunicilor…
ori numai un om bun, cald, omenos, dar care nu se abate de la principiile
sănătoase de viață și cu fermitate și într-un fel propriu ți le transmite
subtil, delicat și te pune pe gânduri… transmite așa! Un om frumos la chip și
suflet, tonic, înțelept, cu umor care te făcea să vezi totul minunat... repet...
un OM de la care am învățat să iau și să iubesc oamenii așa cum sunt!
Când vorbea de toți și de toate... ai fi ascultat-o uitând de timp pentru
că era omul înțelept, calm, bun... care învăluia zbuciumul sufletesc în
puterea de a merge mai departe, judecându-te întâi… pe tine! Cu ironii fine, zâmbea
amar, dar transmitea aceeași liniște… și o lecție de viață izvorâtă din
demnitatea cu care și-a trăit durerea și suferința! Cumplit... trist... fără
cuvinte! Aș fi putut să scriu mult și frumos pentru tot ce a fost și ne-a
dăruit doamna Ileana Vulpescu, pentru modestia și noblețea sufletului său, pentru
profesionalismul și seriozitatea vizibilă, dar lacrimile mi se înnoadă în ochi
și suflet și nu găsesc cuvinte alese pentru Omul atât de talentat și discret!
Un chip frumos,dar resemnat, O demnitate… de urmat! Cu dăruire și inimă mare Ne-a dăruit ”povești nemuritoare”! Cu dragoste și cu recunoștință Noi vă purtăm în inimi cu credință… De ce? Pentu că ați avut un suflet mare Ce-a dăruit crâmpei de viața, cu drag, la fiecare!
Vă respectăm... Vă prețuim Și veșnic noi vă pomenim!
Dumnezeu să-o ierte și să-o odihnească pe Doamna sufletului nostru, Ileana Vulpescu!