joi, 28 aprilie 2016

L-a ales timpul

De la plecarea ei, scriu...
Încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile, încerc să-ți spun totul, tot ce am simțit în fața frumuseții unei doamne rafinate; și mă tem să nu pierd vreun detaliu din rodul ostenelilor mele de a le culege, de a le păstra pentru tine... Ar fi o ocazie pierdută cu care s-ar putea să nu mă mai întâlnesc, poate. Pe de altă parte, au trecut ani, zeci de ani, iar ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a întâmplat la 300 km de București, neispitită în a-și schimba direcția, într-o întâlnire cu tinerii, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu-Jiu. Parcă îl aștepta pe cel ce avea să-i confirme, să-i ghicească gândul; îl aștepta să o facă fericită și să-i șoptească ceea ce aștepta de o viață, în locul unde dumnezeirea există, să-i atingă sufletul și să-i confirme că nu e totul pierdut...
Iată cât a trebuit să treacă până cînd un băiețel de zece ani a pătruns în finețea cuvântului, în detaliile acestuia, i-a înțeles mesajul autentic, i-a captat admirația, suspinul, și-a atins scopul; un băiețel de zece ani, atras de arta conversației, de entuziasmul acesteia, de pledoaria pentru uman, și-a făcut loc să ajungă cât mai aproape, cu bucuria întineririi în ochi și a minunii în glas: „și eu cred ca dumneavoastră“. Un copil care nu îți dă nimic de ales, decât să-l urmezi, să-i recunoști și să-i respecți crezul.


Eli Gîlcescu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu