"Două gânduri să nu te părăsească
niciodată:
acela de a-ţi îmbogăţi mintea, şi sufletul, şi gândul;
că suntem
trecători în lume." -
Ileana Vulpescu - Arta Conversaţiei
Ionel Crețu - Scrisoare către o Doamnă
Ilenei Vulpescu
Stimată Doamnă,
mărturisesc că în
zile lungi de toamnă,
crud, neliniştit ca un căţelandru,
cu lumina ascunsă,
adormeam pe “Arta conversatiei”,
pradă de razboi,
meritată, pentru vitejia dovedită la o coadă,
asemănătore cozilor de pupat moaşte,
de azi….
crud şi fălos,
între amicii mei de lecturi superbe…
aveam tot respectul asigurat…
meritul meu? :
cu greu,
dar am găsit,
această pâine proaspătă,
cu pagini lipite pe alocuri, mirosind proaspăt, a
teasc…
citeam,
pe nerăsuflate,
înmagazinând bagaj de lungă durată…
ochii mei omeneşti, de atunci,
ca nişte ghiare,
ca nişte mâini lacome, apucătoare,
primeau “Arta conversatiei”,
spectacol grandiose de frumuseţe,
înţelepciune,
dar şi de bucurie,
aşa încât,
cu egoism,
gândeam atunci: pleopapele ar trebui să se închida
pentru intotdeauna,
cu cifru,
şi să rămână aşa, pecetluit…
acum, Doamnă,
pe neasteptate,
mi s-a deschis mugure de poezie
şi toate braţele împietrite
şi toate legăturile,
centuri verzi,
s-au deschis larg…
pleoapele ce au ferecat frumuseţi,
deschise,
o cutie a Pandorei a îngerilor…
sămânţa a încolţit în terenul fertil...
nu s-a pierdut…
izbucneşte acum în poem… la momentul oportun…
...o! îmi stăruie în minte o mirare cu iz de
întrebare!
ce soartă misterioasă şi dreaptă guvernează lumea
mentală!?
simt că trebuie să vă respect, Doamnă
şi a trebuit să fi fost respectat acel prim germen,
ca să-l simt azi răspândindu-şi în mintea mea,
virtutea lui, multiplicată….
consider ca mi-aţi lăsat plăcerea de a mă bucura,
pentru naşterea mea,
o renaştere pentru a dărui şi eu, grăunţele din
mine…
şi de aceea vă admir,
şi respectul meu nu încape într-o margine…
aţi făcut din conversaţie, artă,
aţi lucrat la ea cu degetele spiritului,
puternice,
mai puternice decât acelea care frâng fierul…
şi de aceia… nu pot… nu trebuie şi nu vreau să vă
uit!
al dumneavoastră, devotat,
sarut mâna, Doamnă
Ionel Crețu - Speranţa din visul Doamnei
(Ilenei Vulpescu, întruchipare a artei
conversaţiei)
Iernând într-un
bob, în nesomnul seminţei,
Cum iedul de ciută
în veghea de mamă,
Vadul de dor - stea - ghid în calea credinţei
Ne-a îndreptat, strâns, lânga tâmpla ta, doamnă!
Mistuiţi de iubire, artă, cuvinte,
Ce ard într-o limba de dor, ca o rană;
În câmpul de suflet e vara fierbinte,
Iar lacrima-i roua de sânge pe geană...
În miezul seminţei cu-aroma de pâine,
Ideile voastre - difuzii pe ape
Dând visului plin, devenirea de mâine,
Ce-aduce iubirea din noi mai aproape...
În oaza lărgită de suflul tău doamnă,
Ale voastre creaţii, artă, cuvinte,
Opera vastă, smerită-n icoană
În zâmbetul vostru - cătări de parinte!
Elena Valeria Ciura - Omagiu
(Ilenei Vulpescu)
Deşirate raze,
destrămate dintr-o salbă
O purtase, donia,
Până fost-a ziua albă
Seara-n turnul ei,
Turnul de tortură
(Timpul aici domneşte
De ani ne jefuieşte,
Şi pe feţe râuri plimbă,
Veştejeşte!)
Privea la cerul păgubit de stele
Şi-şi amintea, Ileana mea,
Ileana din poveste-
Avea şi nu avea ceva -
Mai auriu, mai albăstriu
Ori maci la brâu!
O carte avea,
Şi conversa în ea,
Cu ea,
Despre tot
Ce trebuia
A ne înălţa.
Avea cuvântul mai ades,
Avea şi spirit mai ales,
Iar rândul
Plin de-nţelepciune,
Înfrumuseţat,
Îl trimitea în lume-
Să ne-adune
În soborul de cuvinte
Cu gând de-nchinăciune
Şi de-a lua aminte...
Elena Valeria Ciura - Vine, din nou, vine primăvara!
Se-adună a priveghi ultima zăpadă-
Ea lasă lacrimă pe streşini argintii,
Cocorul, a neastâmpăr , piciorul îşi aşează
Pe coşul vechii
case, pitite printer vii.
Izvorul se iuţeşte, de sub stei coboară
Covorul cel pufos, ca vrajă dezlegată,
Culoare , ce anunţă -o nouă primăvară
Alb aişor, alt anotimp arată!
Pe câmp culeg muguri de zâmbet , aurii
Răsfăţul –l soarbe soarele din floare,
Fără note cucul cântă melodii
Şi dinspre pomi adie arome şi răcoare.
Ce simte cerul când stelele-l răsfaţă?
De armonie sufletul mi-e plin!
Dar când din mare soarele se-nalţă?
De –a fericirii clipă râd şi mă închin!
Marius Iulian Zinca - Necunoscuta chemare a iubirii- colaj
M-am trezit rătăcit
îmbălsămând
lacrimile
unei fericiri
în liniştea asfinţitului…
Într-un bordei,
o muzică divină
care mă domina acum
tot mai aproape de delirul mistic,
în nopţile albe,
de necuvinte şi de neiubire
doar atât ca să-ţi amintească că există
prin puterea rugăciunii,
printre bocete
sau deznădejde
şi cerşind ploaie de stele,
cântându-mi în surdină
şi scotocind printre reziduri
de înţelesul iubirii.
În tiparul vieţii,
la miez de noapte,
îmi zidesc
unduindu-mi sufletul
într-o înfierbântare necunoscută,
etern, nemărginit…
încă o zi de iubire.
Bibliografie: „Necunoscuta chemare a iubirii”-
Elisabeta Gîlcescu,
ed. Măiastra, 2012, Târgu-Jiu
Marius Iulian zinca - POEZIA IUBIRII
Să-ţi simt
freamătul trupului
la focul vieţii
şi de blândeţe
într-un univers de gânduri
să încerc un alt loc, unde nu pot să tac
pe o dungă de cer
prea risipită-n
adâncul mişcat al inimii.
Visa-voi, doamnă, şi-n sicriu,
iubindu-ne într-una, pradă lângă pradă
din frumuseţea ochilor tăi verzi
zvâcnind în aorte de timp
pe dinafară…
îmi strecor degetele pe sub orizont
să laud prin versuri iubirea
într-un strigăt prelung
cărora trebuie sa le zâmbesc
susur molcom de izvoare
ca un îndrăgostit
pentru a avea grijă de mine
pe nisipurile suferinţelor,
s-aud cum vântul cântă la chitara gândurilor
mângăieri, săruturi, şoapte,
să nu uit să trăiesc
şi zbor departe, pe culmile gândului-ginere
cu răsuflul ce se-nalţă până la atingere
în chinul pleoapei
fierbinte, sinceră, curată,
de-a lungul şi de-a latul acestor mari iubiri
şi îmi port mereu povara
când lângă tine ochii mei de dragoste sclipesc.
Bibliografie- Poezia iubirii- Arta conversatiei,
ed. Maiastra, Târgu-Jiu, 2012
Marius Iulian Zinca - Arta conversaţiei
Azi, a venit
îngerul.
Respir pământ
amestecat cu apă.
Tu, suflet neînvins,
Arcuş m-aş face să te cânt…
Cu tălpile citesc în petale de mac,
Oameni ce strigă şi acum
Nimic din ce simt:
Veniţi la anticariatul de noapte!
Era târziu să se ascundă
Rătăcite pe o bandă stricată,
Sentimente vremelnice
Abia crescute.
Totul s-a petrecut lângă o uimitoare lumină.
Iubiţi-le chipul şi tăcerile uitate.
E-o altă zi de împrumut,
Iar dorul îl despici în noi cărări…
Bibliografie - manuscris antologie - Infinitul iubirii
Marius Iulian Zinca - Infinitul iubirii
Iubire, răsari.
N-am să-i ajung
niciodată.
Fug spre tine,
Iar eu
Nu eram un oarecare,
Iar stelele burează încontinuu
Toamnei, în tăcere
Una cu pământul
Lumini şi umbre.
Iar eu rămân răspunsul copilului, mereu…
Un copac ce-l priveşte pe Dumnezeu, zi şi noapte.
Bucata asta de stârv obosit
Învăţând alfabetul iubirii sub ape
Rătăcit în labirintul nesfârşit.
Iubiri răstignite, ieri, pe cruci
În acest univers- Arta Conversaţiei..
Bibliografie- manuscris antologie - Infinitul iubirii
Ștefania Adela Pop - Îndoiala
Frumoasă
eşti...miroşi senin
Respiri sublim dar,
scuipi pelin
Uitată eşti, de
pământeşti
Grăbiţi să scape, de ce eşti.
Zorită eşti să veseleşti
Clădind zglobiu ce nu-i pustiu
Frumoasă eşti, miroşi senin
Arunci puţin din ce, nu ştiu...
Tăcută treci de-mpărăteşti
Vileaguri sumbre, omeneşti
Grăbită eşti, să povesteşti
Clădind zglobiu, ce-a rămas viu.
Pecete mari ce ţi-ai cules
Grăbiţi să scape de ce eşti
Respiri sublim dar, scuipi venin
Vileaguri sumbre, pământeşti.
Elena Buzatu - Îndemn
O viaţă avem şi
tare-i scurtă
De când ne naştem încercăm
Umblând prin ea să tot uităm
Că în curând va fi pierdută.
Puţini sunt cei ce îndrăznesc
Viaţa-n piept cu drag s-o ia
Şi-n luptă dreaptă a încerca
« Bine faci bine găseşti. »
Ne-mpiedicăm la orice pas
De mamă, tată, fraţi, surori,
Şi chiar de noi înşine uneori
Şi nu înaintăm un pas!
Probleme, boli şi încercări
Potop s-abat pe-ai noştri umeri
Şi ni se pare adeseori
Că viaţa sens nu are-n lume!
Şi totuşi, Dumnezeu ce ne-a creat
Ne-a pus în minte, suflet, gând
Că viaţa-i scurtă pe pământ
Deci s-o trăim cu-adevărat!
Să ne-ntărim genunchii slabi
Şi mâinile ce ne-au lăsat
O cale să croim, cu drag,
Cu artă, începând de azi!
Ioana Burghel - EU TOT V-AȘ ALEGE!
Virtualii mei
prieteni,
Conversăm cam de un
an,
Am întâlnit pe câte
unii
Și n-a fost deloc
în van.
Am scris despre
iubire,
Despre dureri și
cer senin,
M-ați primit cu
brațele deschise,
Să spun că vă
iubesc ar fi puțin.
E sufletul mai mult
decât o artă,
Un labirint de
doruri și visări,
Poate-am să plec
dar v-am
cuprins în mine cu
toate
clipele de astăzi
și de ieri.
Și duc o bogăție de
cuvinte,
De chipuri dragi și
amintiri
Și nu vă rog decât
să țineți minte:
Frumosul ni se
naște din iubiri!
LA MULȚI ANI, ARTA
CONVERSAȚIEI!
LA MULȚI ANI
PRIETENI VĂZUȚI ȘI NEVĂZUȚI!
Gheorghe Șerbănescu - Ziua
întunericul doare
Ziua întunericul doare
în adâncul tău
pământ petic de vrajă
ascunzi comori
chemări
destine
poveşti neîncepute
măruntaiele lumii
răstimpuri egale
regi şi cerşetori
genii şi idioţi
victime şi calai
gânduri
litere ale tristeţii
urme de paşi
ţărâna le cheamă
o ramură se rupe
clepsidră răsturnată
un fulger
o furie tăcută
mugurii rătăciţi
gustă roua dimineţii
speranţă
respiraţia naturii
suflet în eternitate.
Mariana Mary - Scrisoare mamei
Mama, deschide-mi iar usa cu pasu-ti domol
sa-mi intre iubirea in casa si-n suflet!
Caci fara de tine simt astazi un gol,
un gol ce nu mai
vrea sa se umple.
Deschide-mi, mama, iar inima bolnava
si azi cum demult tare-o faceai!
Sa vorbesc si s-asculti, nu pentru ultima data,
atenta, prefacuta ca habar nu ai...
Deschisa sa-mi lasi poarta, spre seara,
caci sigur voi trece sa te mai indulcesc!
C-o vorba soptita ori c-o paine calda,
sau doar cu o floare, sa-ti spun ,,te iubesc!''
Mariana Mihai - Aniversare
Ce pot să-ți spun, la zi aniversară,
Ce vorbe de alint să îți șoptesc...
Minunea mea, cu chip de primăvară,
Mai mult decât
eternul TE IUBESC!
Cum aș putea să-ți dau o-mbrățișare,
Să-ți mângâi fruntea și obrajii moi...
Când între noi e-un secol depărtare,
Ce-aș vrea să mai dăm timpul înapoi.
E ziua ta, dar nu sunt lângă tine
Și totuși ne simțim atât de-aproape.
Ne leagă amintirile sublime...
Cu zâmbete și lacrimi pe sub pleoape.
Ce-ai vrea să-ți spun, la zi aniversară,
Minunea mea, cu chip de primăvară?
Mariana Mihai - Puterea simplităţii
Minunea ce-o purtăm în noi
Şi-o îndrăgim cât nu se poate,
Deşi părem săraci şi
goi ...
Se cheamă simplu... Simplitate.
Să fii în toate complicat,
Un erudit având de toate -
Dar să ai darul minunat
De a trăi în simplitate...
E dar ceresc... e Har divin
Şi sfântă binecuvântare
În jurul tău, Cerul senin
Să-l dăruieşti la fiecare.
Şi simplitatea, astăzi, înfloreşte
În inimi calde, încă, iubitoare...
În simplitate, omul se măreşte
Căci simplitatea este ziditoare.
Mariana Mihai - Fragilitate
Sunt frunza de
mesteacăn, desprinsă de pe ram,
Ce-n negurile
vremii, durut mă legănam...
Fragilă și
necoaptă, plutind la întâmplare,
Fără să văd în juru-mi, nici urmă de cărare.
M-au bătut vânturi aspre și m-au purtat departe,
Acolo unde zarea, pământul îl desparte.
Mă cuibăream în mine și căutam putere,
Privind timid spre ceruri și plină de durere.
Și primăveri și toamne, trecut-au peste mine,
Dar frunza ce se frânse, nicicum nu-și mai revine.
Purtată de dorința arzânda-a regăsirii,
Cu demnitate-și poartă necazurile firii.
Și astăzi sunt o frunză desprinsă de pe ram,
Dansez în valsul vieții, privind-o printr-un geam.
Călătoria-mi lungă m-a învățat povești...
Povestea mea de frunză, în care tu trăiești.
Mariana Mihai - Tu n-ai să știi
Tu n-ai să știi nicicând a mea durere,
Nici lacrimi pe obraz! N-ai numărat.
Dar vreau să știi că
ele-mi dau putere.
Prin suferință eu m-am înălțat...
Tu n-ai să știi povestea mea de viață,
Nici nu ți-o spun, c-o ai și tu pe-a ta.
Dar pot să spun, poveștile ne-nvață
Să umplem cu iubire inima.
Tu n-ai să știi cât sunt de iubitoare
De nu m-asculți, atunci, când vreau să spun
Că sunt fragilă-așa cum e o floare,
Ce stă-n bătaia vântului nebun.
Tu n-ai să știi!
Mariana Mihai - Ca un râu
Ca un râu cu apă lină
te strecori
în viața mea
și-o faci blândă
și senină,
cucerindu-mi inima.
Ca un râu
îți simt iubirea
cum mă mângâie duios
și-mi inundă-ntreagă firea
cu-al tău zâmbet luminos.
Ca un râu
mă scurg spre tine,
fără zbucium,
fără val...
tu,
te oglindești în mine,
eu,
mă reazem de-al tău mal.
Ca un râu
ce șerpuiește...
urcă munți,
coboară văi...
ne-ntâlnim pe-a vieții creste
și tot curgem amândoi.
Elisabeta Lușcan - Aici eşti
am călcat pe urma ta
am simţit fiorul
călătorit de pasul
tău
hotărât să-mi cunoască
sentimentul
gândesc pe cărări neumblate
fug de urmele tale
durere grea îmi lasă
mereu uşa mea
fug dar nu pot ocoli
ascunzişul gândului trimis
colindă prin munţi
izvoare şi irişi
sub floarea de caise
spre sufletul meu
prin lună mi-ai coborât
îmbrăţişarea ta
pe sub stele purtându-mă
o dorinţă fastuoasă
pe sub codri ţi-am simţit
mireasma netrimisă
zâmbet şi priviri
aici eşti...
te văd, simt
gust din graiul iubirii
Elisabeta Lușcan - Timp pierdut
atingere ascunsă
sub pleoapa versului nerostit
caut în paradisul
cu petale de iubire
clipa-moment de neuitare
cântec sacadat de cuc şi mierlă
chemare şi răspuns
dimineaţa în pădurea de aprilie
aripi cresc din inima gândului
spre lumina sufletului
primăvăratic
zâmbetul sparge orizonturi
pasul gândului a rămas
tot pe pragul
cerului meu
ating cu simţirea
oglinda
în care dăinuie
chipul dorit
oglinda-icoană
luminată de ochii tăi
ocupată de zâmbetul tău
pe care buzele tale alunecă uşor
Elisabeta Lușcan - În zi sau în noapte
E toamnă, cântă trandafirii, petalele-i zboară
dimineţi îmbrăcate cu zâmbete, pline cu soare
aduc parfumul gândului tău pe-o adiere uşoară
Vreau o dulce mângâiere, în zi sau în noapte
atunci când liniştea urlă, ceasornicul nu bate
când amorul ursit curge nesigur pe pleoape
De dor clandestin sărut luna pe falduri
rătăcitoare cuvinte prin suflet îmi aleargă
trimit pe aripi de vânt doar gânduri, gânduri
Am zgâriat cerul cu crestele munţilor mei
cântece cu gust de-ntâlnire, vise de iubire
au alungat efemerul lăsând loc dragostei
Cartea iubirii am aşezat-o pe raftul de sus
căutând şi nemaigăsind drum de întoarcere
pecetea "iubire" şi "curcubeu"
pe tine am pus
Pe portativul iubirii noastre e scris cu şoapte
zâmbete, flori de câmp şi struguri din vie
aşteptare, gânduri, dorinţă, anotimp în noapte.
Elisabeta Lușcan - Singură
mi-e greu dar urc singură
drumul lung al codrului
căutând cu ardoare locul
pe stânca unde ne-am
dat
întâlnire
curg peste mine gândurile
ce tulbură liniştea fericirii
rugii îmi leagă genunchii
de sub lespezi ies speriate
salamandrele
urc înnodându-mi degetele
cu ramuri de curpen şi fag
visez acolo să ne-ntâlnim
pe covor de muşchi şi ferigi
liniştea
Ionel Crețu - Vraja iubirii
Erau acolo…în iarbă,
animalele mândre,
fiecare îmbrăcat în culoarea celuilalt;
plini de amintiri
confuze a unor origini îndepărtate,
o Elenă…
o Elena din Troia,
iar el un Paris
uşor uimiţi de căldura razelor…
uimiţi şi înflacăraţi de o febră uşoară
se auzeau vorbind despre lucruri vii,
despre vigoare, agilitate, virtuţiile sângelui
şi se vedeau acolo,
aproape de pământ,
în mireasma ierbii,
aplecaţi,
mângâind cu putere… pielea şi oasele,
bucurându-se de contactul celor două trupuri
generoase,
participând cu cruzime delicată,
la ceia ce-şi reprezentaseră,
de mii de ori,
în născocirile imaginaţiei
simţeau izvorând din rădăcinile substanţei lor,
sentiment de bestialitate primitivă…
iluzia unei lente metamorfoze;
ea şi el fără o parte din conştiinţă umană…
au devenit fiică şi fiu ai Naturii…
amândoi, o forţă ingenuă,
de scurtă durată de viaţă sălbatică…
tainic mister al fiinţei,
condensat doar într-o ora de vrajă, îngăduită!
Ionel Crețu - Iubirea Ascetului
Iubirea mea pentru tine,
femeie,
e doar iubire!
Mă tem de flacăra
ochilor tăi,
de văpaia farmecelor tale,
de atingerile tale electrizante,
de curbele perfecte.
Darurile tale....
toate-mi produc dezastre
şi de aceia te privesc doar cât o sclipire,
ferindu-mă de mai mult,...doar o clipă...
pe care s-o închid,
cum ai trage storurile,
înainte de mă cuprinde valul de reacţii...
un tsunami...cu lavă de neoprit..de nestăvilit...
cu întunecare a conştiinţei,
când nu mai răspund de mine,
când îşi fac loc,
în partea mea organica,
în sângele meu,
toate jivinele pământului.
Iubesc doar iubirea
şi las la o parte mişcările,
devenindu-mi penibile...
ca o dezordine...
ca o mișcare browniană....
aşa cum a definit-o acel botanist,
Robert Brown, parcă.
Ramâi aşa numai iubire... nu mai mult!
Ionel Crețu - Metafizică
Se aude un legănat…
balans în ritm de catilenă şoptită…
mamă… îşi adoarme pruncul…
pe melodie de la
strămoşi;
şoapta ei tutelară domină zumzetele ameninţătoare;
deasupra, stele ard pe fâşia de cer…
undeva , mare lucrare în deşert:
vântul schimbă dunele,
iar dincole o mare zbuciumată…
…undeva inima unui erou suferă,
aşteptând moartea
şi totuşi leaganul se balansează…
şi totuşi vocea mamei invoca fericirea …
iar tu… fii conştient!
într-o clipă poţi aduna, în spiritual tău,
totul ce tremură,
plânge, speră, doreşte, delirează….
imensitatea vieţii…
dintr-o dată…aceasta condensează…
cu o sublimare atât de rapidă,
încât ai crede că o poţi cuprinde într-o vorbă..
care?
care?
cine o va spune vreodată?
Ionel Crețu - Daţi-mi o zare
Daţi-mi o zare goală,
o zare dezbrăcată de sunete alte!
nu rock ţipat, zălud, cu tălpi ude şi goale…
o zare impregnată de parfumul unui Coelho,
de dupa rebelitatea sa de hippie,
sau mai bine zis,
o zare plină de aria cu timbru jos,
voce a lui Leonard Cohen,
groasă, si
exact
guturală,
cu lume mişcată, dacă nu lasciv,
molcom cald,
o boare în miezul de infraroşu,
pete jucauşe de flacară carmină,
de cămin,
miere lichidă într-un prelins,
ce nu se mai termină....
o!
dacă mi-o daţi,
acolo voi îngropa toata gravitatea lumii
şi gravitaţia pământului,
laolaltă,
fiţi siguri!
totul va fi imponderabilitate,
liniştită de griji!
Ionel Crețu - Ai milă, Muză!
ah,
de ce din fermentul iubirii tale umane,
iubito,
nu s-a desprins un
spirit pur…
iubire... deasupra omenescului?
ah, de ce am vrut,
oare,
să te înving cu dorinţa mea,
deşi ştiu bine că e prea târziu…
şi de ce mă laşi să-ţi citesc în ochi…
să văd certitudinea apropiatei dăruiri într-un val
de îndoieli,
care nu vor mai avea putere sa reînsufletească
interdicţia abolită?
suntem de condamnat,
cu atât mai mult,
cu cât ştiam amandoi:
în această interdicţie…
era toata nobleţea lungii noastre legături;
noi nu am fost în stare s-o păstrăm!
vom ceda orbeşte…
în ultimul ceas… poruncii unui glas nocturn,
cu martori,
milioane de stele!
abia cu puţin înainte,
când capul tău se înalţa,
astru,
pe orbita constelaţiilor,
eu nu am mai văzut în tine amanta carnală,
ci Muza purtătoare a poeziei mele….
şi toată recunoştinţa sufletului meu s-a îndreptat
spre tine,
iubito,
prin făgăduiala gloriei,
nu prin făgăduiala plăcerii
nu ai înteles…
ca totdeauna?
cu o minunată născocire,
ca totdeauna,
nu mi-ai purtat tu oare pe raza zâmbetului tău..
dorinţa…
spre o tinereţe strălucitoare,
ce tu mi-ai ales-o si păstrat-o?
coborând împreună cu ea pe scara cea mare..
apropiindu-te de mine,
nu aveai tu aerul cuiva care ar aduce o ofrandă,
sau o veste neaşteptată?
poate nu neaşteptată,
nu neaşteptată…
pentru ca eu aşteptam de la înţelepciunea ta
infinită…
o faptă extraordinară…
un Motiv
Ionel Crețu - De-aş fi
De-aş fi un curcubeu, un arc de cer,
Sau pe un ram un mugure de zbor,
Să fug de umbră, să mă sui pe-un nor,
Să-nlătur negureala,
gratiile de fier.
De-aş fi suflarea munţilor Carpaţi,
Aş fi o soaptă de iubire caldă,
O ploaie de lumini ce scaldă,
Alaiul nunţilor de miri, curaţi.
De-as fi pleoapa blândului amurg,
Stor peste-o lacrimă, suspin de geană,
Ce sufletul resimte, ca şi-o rană,
Aş cere-obladuire la bunul Demiurg.
De-aş fi o lacrimă târzie-n floare,
Un murmur limpede de apă de izvor,
Aş potoli setea din calea ciutelor,
Ce prin păduri preumblă, călătoare.
De-aş fi… ooo! dar încă multe-aş vrea să fiu,
O slobozire, de exemplu, pentru pace,
O forţa de iubire, capabilă să-mpace
O omenire; acum când n-ar fi prea târziu.
Ionel Crețu - Cocioba adormită
În jurul meu totul răsună...
răsună a bazar de ciocănituri,
larmă,
lălăieli în ritm de
manele,
hohote de râs;
...nu se mai culcă bătrânele astea;
iţi îngheaţa sângele în vine...
...ca de spaimă....
caut o aripă să mă bag...
să rămân doar cu nasul afară...
nasul...să-mi adulmece tămâia....să-mi arate unde
sunt candele;
aud soapte de bârfă:
Ilie a lui Şefiu iar a mâncat peşte, vineri...
nu se teme de Dumezeu, e un hulpav....
o şoaptă mestecată:
se spune ca Saveta ,
în dorul lui Costică Domnu,
l-a oploşit pe lânga ea pe un oarecare popa...
Grigore...
călugăr cărturar...
"galant" şi astronom,
tot timpul în sutană, cu o cruce mare pe piept
presurată...
presurată cu adamante;
degete îmbrăcate în inele,
scarpină o barbă neagră ca pana corbului,
tuşinata grijuliu şi stropită cu balsamuri....
Intră la Saveta la orice ora,
şi stă mai multe ceasuri....
Mai scote luneta spre stele,
iar Saveta, galeş se lipeşte de el şi susură:
"Ce-ai mai văzut? Hai spune preasfinte al
meu?"
Şi aşa... regulat... popa Grigore o tot sfinţeşte
pe Saveta...
şi aşa... aflu şi eu poveşti picante...
şi aşa... auziţi şi voi de la mine ce-am auzit eu,
...în cocioaba adormită.
Nu luaţi tot, de bun...
o fi fost visul perfid...strecurându-se rece.
Dani Ela - Când m-am dezbrăcat de viaţă
Trezindu-se din
somn, apare viaţa la fereastră
şi mă întreb dacă-i
devreme sau poate prea târziu
să-i pot deschide
uşa şi s-o primesc în casă
şi vechiul meu veşmânt să-l spulber în pustiu.
Ea vrea să-mi cânte
doruri noi pe strune
stângaci înmiresmată-n
praf de stele,
cu glas prelung hotar
de fapte-mi pune
să-mi mân credinţa-n
fiecare dintre ele.
Apoi, cu rugă ca
dintr-o ruină sfântă
mă tot îndeamnă să-i
iert pasul rătăcit
când ea vicleană pe sub
geană mi se-avântă
din zori de zi şi
până-n asfinţit.
Însă n-o cred şi-o ţin
cât mai departe
şi mă feresc de ochii
ei cuprinşi de gheaţă,
cu zâmbet de amar
o-nchid în astă carte
să pot s-aştept din nou
o altă viaţă.
Dani Ela - Prefă-te inimă
Inima mea,
prefă-te-n foc
când cu suspin, în
prag de seară
te joci la cărţi,
făr’ de noroc
azi pierzi, ca mâine să-ncerci iară.
Prefă-te, inimă-n
stejar
şi-n umbră toarnă-o
mângâiere
s-o stingi în cupa de
amar
să poţi fugi de toate,
doar o vreme.
Şi stai de veghe lângă
rană
chiar de-ţi va da pe
jumătate
norocul cel ajuns la
vamă
tu bate pentru el, hai,
bate!
Dani Ela - Depărtările toate
Nu vreau să port
veşmânt de bătrâneţe
pe care să-l
cârpesc din când în când cu ani,
nici nu m-aş odihni
de tinereţe
acum, pe-aleea cu mirosuri de castani.
Sunt fiica mamei mele
cu-orice gând,
am foc în ochi şi
mâinile mi-s vise
şi încă inima îmi simt
vibrând
de multe pagini ce-au
rămas nescrise.
Din margine de lume prea
pustie
îmi curge-n sânge
drumul care vine
şi dacă mă opresc, e
bine să se ştie
că tare-s depărtate
zările străine....
Dani Ela - În cerc
Viaţa noastră stă cu mâna dreaptă
arătând spre un punct imaginar
în care ne cuprindem omenia.
Nu
trebuie să ne atingem
decât dreptul de a ne
oferi
din spatele tuturor
formelor
până cercul se închide
în contur.
Ne măsurăm doar bătăile
inimii
într-un circuit închis
în care se amestecă
numele noastre
cu toate literele
inventând iubirea
tot mai insistent.
Astăzi, chipul tău este
cel mai frumos
dintre toate
şoaptele...
Dani Ela - Oglindeşte-mă-n tine târziu
Mi-ai căzut în palmă,
o monedă rară,
rătăcită în buzunarele
pantalonilor
mei învechiţi...
mereu apari când nu
trebuie
şi stai preţ de o ţigară
ca şi cum am trăi
unul în urma celuilalt
ca o rămăşiţă dintr-o
culoare
neinventată încă...
şi apoi nerăbdarea
de a-mi sorbi cu sete
chipul meu
din ochii tăi
plecaţi într-o nouă
contemplare.
Mai stai preţ de o
chemare!
Dani Ela - Pluton de execuţie
Pe limbi de moarte
ţipătul rănit s-a aşezat
în locul unde nimeni nu-l cunoştea...
în
spatele umbrei îşi târâie paşii
cu ultima suflare de
nume.
Cuvinte de gheaţă îi
măsoară rotirea
în care a primit haina
albă a execuţiei...
de la înălţimea
pierdută a eşafodului
îşi aruncă nevoia de
trup,
de viu,
se despleteşte până la
geamăt,
arată cu degetul spre
chipul tău
mângâiat pe
de-a-ntregul,
pleacă,
se-ntoarce,
uită,
aşteaptă,
te reinventează
descheiat de rostire
şi cade-n genunchi
ucis pe dinăuntru
şi pe dinafară...
era prea tânăr pentru
a-ţi aparţine.
Dani Ela - Aşteptarea trăirii
Clipele ţi se lipesc de mână şi nu le arunci
amăgirilor nici chiar atunci când nu vrei să mai simţi. Pustiul din palmele ei
aşteaptă să spargi dimineaţa cu ochiul stâng, să te înveleşti cu toate
respiraţiile ca într-un fior al destrămării reci. Aşteptarea continuă pentru că
tu te străduieşti să fii mereu înaintea limitelor, într-un dans ameţitor ca şi
beţia însăşi. Rotunde şi goale rămân contururile orelor când cobori în tine şi
arzi cuvintele. Poate că nu e nimic altceva decât ziua când îţi deschizi
aripile ciugulite de începuturi.
Poate că ai plecat să culegi o nouă joi.
Poate ţi-e doar vremea trăirii....
Dani Ela - Miez de noapte cu-ntrebări
Spune-mi,
dacă îţi deschei umbra
din cămaşa mea de noapte
vei
scrijeli aerul
ca un ţipăt otrăvit
în care mă privesc
neîntâmplată?
Dani Ela - Dor de viu
Am uitat ce căutăm de atâta vreme.
Poate clipele ce ni se lipesc de mână
atunci când verdele începe să se schimbe
şi se desprinde de pe această creangă,
poate aceeaşi greşeală sau poate una nouă
în toate apele stârnite de toamnă unii se vor
întrece în culori,
alţii se vor auri de propriul dor, până în vremea trăirii
dar cum ar fi să nu ai de cine să-ţi fie dor?
Cuvintele
pe care le-am amuţit vor fi acolo, mereu coborând din noi
ne întoarcem
pe pământ şi aşteptăm pentru că răsplata este în ea însăşi.
Câtă vreme cauţi, eşti
viu!
Aici sunt perfect de
acord cu mine.
Dani Ela – Chipul tău
Cu chipul tău în palma bună,
am plecat
tocmai când
mă dezgheţai pe-ncheietură
gleznele mele iubesc
în
ritmul tăcerii
căderea sub clipitul
tău
şi albul febril
cu care le creşti în
zbateri
ca şi cum dragostea ar
fi
doar o zi pe pământ
Cătălina
Munteanu - Aniversare
Vorbe nerostite, gânduri, lacrimi neplânse
s-au strâns în mine de-a lungul anilor,
mi-au pietrificat sufletul
lumina nu se mai zărea dincolo de lampa plină de fum.
dar, cum nimic nu
este intâmplător
şi Dumnezeu aşează întotdeauna lucrurile
şi dă fiecărui ceea ce-i este de trebuinţă,
pe mine m-a trimis către voi,
oameni minunaţi ai acestui grup...
cu mulţi dintre vo,i am legat prietenii
care-mi doresc
să treacă de bariera virtualului,
pe unii i-am
intâlnit şi am devenit prieteni în real
toţi aţi contribuit la
modelarea mea
sunt norocoasă
oameni minunaţi
prieteni virtuali
au scos din mine
frumosul
ascuns într-un ocean de
suferinţă
sunt mai eliberată cu o
viaţă
pot respira fără mască
cuprinsă de aripi
nevăzute
luată în zbor de îngeri
creatori
cu foaia destinului
eliberată
am invăţat să trăiesc
între cuvinte
găsind sensul vieţii
descătuşând emoţii
dintr-o trăire dincolo
de înţelesuri
scrisul a devenit
o noua iniţiere
LA MULŢI ANI, ARTA
CONVERSAŢIEI!
LA MULŢI ANI, OAMENI
MINUNAŢI!
Cătălina Munteanu - Renăscută
mă învălui în căldură
desfaci fiinţa
prin fanta iubirii
aşezi în trup
piatra lunii
dai lumină sufletului
înfloresc la fiecare
respiraţie
a nopților ce nu le-am
trăit
mă simt iubită
foarte iubită
eşti sângele meu-
fărâmă prin timp
amprentă renăscută
unesc palmele
într-o rugăciune de
iertare
şi de multumire
te iubesc -
să nu uiţi
Mariana Mary - Pentru tine
M-as face floare de-ai vrea sa-ti fiu cununa
ori piatra de granit de-ai vrea sa ma zidesti
si zbor de pasari as fi pentru tine
de-ai
vrea macar o zi sa ma iubesti.
M-as face fulg sa-ti
racoresc privirea
si lemn din cruce sa mi
te inchini
ori cantec cald in
insorit april
de-ai vrea nacar o data
cand te chem , sa vii.
Si roza si copac si nor
ori strop de ploaie
,plin izvor
si dulce somn ti-as fi
si calda paine,
o zi in viata sa fii
langa mine.
Mariana Mihai - Porunca Iubirii
Din Ceruri cândva, s-a dat o poruncă:
Frumoasa Iubire s-o punem la muncă.
În tot ce există, în orice trăire...
Să fie
credință și multă Iubire.
Prin focul iubirii
se-aprinde speranța,
Că toate vor trece
iubindu-ne viața.
Iubirea-i balsamul pe
inimi rănite,
S-o cerem în rugă în
clipe sfințite.
Să tot ai credință, dar
fară iubire
Te duce în beznă, te
duce-n orbire.
Iubirea e totul,
Iubirea-i sfințită
De este-nțeleasă și-n
suflet primită.
Porunca Iubirii,
poruncă divină,
Trăită în fapte,
trăită-n lumină,
E tot ce ne ține uniți
pe pământ,
De nu știi Iubirea,
învaț-o curând!
Mariana Mary - Tristete
Cobor in amintiri de umbre
uitate in timpul grabit
din goana noptilor sihastre...
Pe
unde ratacesti?
De ce n-ai mai venit?
E inserare-n suflete
si-afara
si vantul bate
scuturand din crengi
frunze-obosite si
innegurate...
Te vei intoarce oare?
Nu vrei sa ma mai vezi?
Ace de plumb impung iar
inima-mi,
cum oare sa fac sa-i
mai rezist ?
Zambesc cu gura si-mi
plang iar ochii,
cum sa mai pot trai
cand sunt atat de
trist?
Macar iarna asta de-ar
trece mai iute
ca gandul tanar de
indragostit ,
sa pot culege flori de
primavara
sa pot sa mai uit ,
sa uit de pot, ca nu ai
mai venit...
Mariana Mary - Mai poti dormi
Mai poti dormi cand dragostea iti canta
acelasi blues ca mai odinioara?
Cum fascinati eram in dansul noptii ,
dupa
atatia ani, il dansam iara.
Si-mi tremura privirea
simtind ca ma privesti
si tare-mi bate inima
la fel ca la-nceput...
Nu stiu de plang, nu-mi
pasa ca nu rad,
cum sa mai dorm cand
inca nu te uit?
Si iar tresar cand tu
ma prinzi de mana
crezand in noapte ca-i
un vis uitat,
hai sa dansam ,caci
dragostea ne poarta
si azi ca ieri
spre-acelasi vechi pacat!
Mariana Mihai - Mai sunt
Mai sunt
oameni buni pe pământ
și ochi
ce
adorm lăcrimând...
Mai sunt
rugi spre Cer înălțate
și lumi
ce se pierd în
păcate...
Mai sunt
file albe, nescrise
și vise
rămase doar vise...
Mai sunt
doruri
în zbor călătoare
și susur
în blânde izvoare...
Mai sunt
nori
pe cerul Iubirii
și taine
în taina zidirii...
Mai sunt...
Mariana Mary - In noapte
O hora de nori pe cerul de noapte
danseaza-ntre frunze de vant adormite,
ma-nchin luminilor de clipe-obosite
si
iarasi vad banca lipsita de soapte
Tresar sub un tei cu
parfum de poveste,
ti-aud iarasi rasul
prin timp inghetat
si ochi-ti vicleni ma
privesc c-un oftat
caci viata nu iarta ,
mai prinde de veste
Tot singur contemplu un
licar de luna
ascuns dupa norul ce
fuge obosit,
privesc cu tristete
ceasul grabit,
o fi oare tarziu pentru
o noapte buna?
Mariana Mary - Decembrie
Ma ninge iubite cu soapte de bine,
o noapte mult alba cand sperantele nasc,
ma-ngheata dar cald mi-e dorul de tine ,
astept
ca prin vis sa traiesc , sa renasc .
Si fulgi ingramaditi
danseaza-n gradina
si joaca al iernii
fantastic delir ...
privesc pe ferestra
,noaptea-i divina ,
ma-ndeamna la ruga ,
incep sa ma-nchin ...
Spectacolul alb in
decembrie-ncepe ,
se cerne lumina din
soaptele-fulgi...
cinta colinde sub brad
si-ntelege ,
e unic in suflet , sa
nu il alungi !
Mariana Mary - Dorinta
Pe geana ta inchisa
in noapte-as vrea sa fiu,
sa nu ma vezi ,
stingher,
sa uit de mine,
sa nu stiu de plutesc
ori de sunt viu,
cand ochiul iti sarut,
sa dormi mai bine...
Constantin Cristescu - ALTFEL DE PRIMĂVARĂ
Să-mbălsămăm o clipă de iubire,
Prin negura apusurilor care vin
Şi tuturor noi să le dăm de ştire
Ne chiamă timpul să
înmugurim.
Înghesuite-n în resturi
de zăpadă,
Cătau spre soare câteva
brânduşe,
Lumini de primăvară vor
să vadă,
Dansând prin raze calde
, jucăuşe.
Te chem în dans cu alte
dimineţi,
Când vise ard în
suflete pe ruguri
Şi ne vom naşte iar
prin alte vieţi,
Ca nouă primăvară peste
muguri.
Să ne jucăm desculţ pe
clipe reci
Şi sărutând speranţa
mea nebună,
Iubita mea în ochii mei
să te îneci
Şi-n braţe-am să te
port spre lună.
Constantin Cristescu - PICURI DE LUMINĂ
Mai cad, în noapte, picuri de lumină
Prin universul care-i atâta de tăcut,
Tu lasă-ţi, lună, raza ce se-nchină,
Plângând
tăceri pe frunzele de nuc.
Tu curgi prin universul
fără vină,
În ochii mei, stă visul
nenăscut,
Tu treci, în noapte,
lăcrimând senină,
Şi simfonii îţi cânţi
prin frunzele de nuc.
În pieptul meu, mai
simt că este vie
Iubirea mea, cătându-şi
altfel de-nceput,
Te-oi aştepta, mereu,
la masa mea pustie,
Lumini să-ţi plângi
prin frunzele de nuc.
Mai cad, în noapte,
picuri de lumină,
Prin stele, curge încă
universul mut,
Te-oi aştepta, mereu,
să te cobori senină,
Să te sărut umil, sub
frunzele de nuc.
Să-mi picuri clipe de
iubire peste faţă,
Iar eu să-ţi cânt,
culorile din curcubeu,
Să-mi fii destin,
pentru o altă viaţă
Şi-atunci te voi iubi
mereu , mereu.....
Cu paşi înceţi, în
noaptea mea pustie,
Să-mi amintesc de-s
călătorul cel năuc,
Că tu ramâi, iubirea
mea tacută şi târzie,
Pe care-o ştiu, doar
din fruzele de nuc.
Constantin Cristescu - SINGURĂTATE ÎN DOI
Să ne-mbrăcăm cu vise reci de toamnă,
Cu frunze ruginite, căzute, să-mbrăcăm,
Un gând al dimineţilor, stimata doamnă,
Prin
amintiri, iubirea-n cîntec să lăsăm.
Pe-aceeaşi bancă-n
parcul meu divin,
Să poposim, prin
anotimpul ce ne trece,
Uşor, te-oi mângâia c-o
adiere de suspin
Şi am să-ţi cânt,
plăcut, o simfonie rece.
Ne-om legăna încet,
printre apusuri calde,
Într-un hamac ţesut din
blândele lumini,
Iar raza lunii reci,
privirea să ne scalde,
Furând din ochi
durerea, să fie mai senini.
Ne-om aduna petale din
amintiri căzute,
Ascunse sunt în ceaţa
tăcută sus în nori,
Trei lumânări mai ard
cu flăcările mute,
Să ne plimbăm, iubito,
păşind peste fiori.
Când zorii vor cădea pe
obositele zăpezi,
Lumina lor ne-o deştepta
din vis cuminte,
Atunci, o umbră,
iubito-n pat tu ai să vezi,
E umbra mea cu
mângâierea din cuvinte.
Constantin Cristescu - UMBRĂ DE SUFLET
Hai, lasă-mi iubito, un somn să m-adune,
Sunt doar călător prin umbra de lume,
Tu lasă-mă-n cântec să zbor peste vise,
Sâ
primesc mângâieri de apusuri ucise.
Pocalul mi-i plin de
vise prin muguri,
Aştept ca să-l umplu cu
zeama de struguri,
Mirosul îmi place, îl
ador şi-l mai simt,
Iubito, mă lasă, că traiesc, să mă mint.
Tu lasă-ţi în noapte
povara de şoapte,
La mine la poarta, să
aud iar cum bate,
Anotimpul ce zboară
peste cerul pustiu,
Sunt umbra de mine, mă
mint că sunt viu.
Hai, stai lângă mine,
pe-un verde covor
Şi-aruncă-ţi din suflet
poveri care dor,
Nu mă plânge iubito, ci
durerea o lasă,
Să zboare nebună că zău
eşti frumoasă.
Pe crucea mea rece stă
visu-mi stingher,
Cu lacrimi de nor te-oi
plânge din cer,
De dor ţi-e de mine,
din nou am să vin,
Să nu mă plângi,
iubito, că ţie, eu mă-nchin.
Constantin Cristescu - ÎNGER ALB
Iubita mea, tu, înger, vreau să-mi vii,
Iar eu tăcut pe-o stâncă lângă mare,
Să-ngrop prin nopţi luminile pustii,
Iar
visele-n amurguri să mai zboare.
Tu să mă duci în
ultimul meu zbor,
Deasupra mării plină de
păcate,
Adâncul ei să mă
îngroape-n dor,
Iar peste valul ei să
pun eternitate.
Încet, să-mi plângă
valul după val,
O soartă împlinită,
care a fost visare,
Cu universul tu
umple-mi un pocal
Şi-ngropă-n val o
şoaptă care moare.
Să mai sărut culorile
din curcubee,
Să mă ridici spre
margine de zare,
Tu, înger alb, frumoasa
mea femeie,
Să mă îngropi apoi pe
fund de mare.
Constantin Cristescu - REMEMBER
Iubito, să mă cauţi printre nori,
Printre ferestre larg deschise
Şi-mbracă haină plină de fiori,
Să nu răceşti prin
visele ucise.
Lucind, prin stele,
chipul meu
Te-o mângâia pe somn
uşor,
Prin noapte-s călător
mereu
Şi zău te port cu
mine-n zbor
Să creşti în floarea de
lumină,
A dimineţilor de
primăveri,
Să mă iubeşti mereu
senină
Şi am să vin, de ai
să-mi ceri.
La tine-am să cobor din
astre,
Cu blândă şoaptă de
cuvânt,
Tu plângi prin nopţile
albastre,
Că port mirosul din
pământ.
Elisabeta Lișcan - Ce-o fi dorul?
Dorul - fir purtat de vânt
vultur cu ochi de argint
gheare lungi, încovoiate
loveşte
inimi pe la spate
câinele din toiul
nopţii,
trezindu-te în patul
sorţii
muşcă inimi, latră
suflete
vară,
iarnă...pe-ndelete
cireşul falnic din
colină
limbi de foc pe
rădăcină
munte ce-nchide
privirea
valea ce-ţi frânge
cărarea
roua hrăneşte iubirea
zefirul bântuie firea
chipul cu ochii de mură
dispare...rămâi singură
geana iubirii pe umărul
tău
trandafirul înţeapă rău
zid dărâmat pe sufletul
meu
trup de vânt, bate
mereu
Ella Ella
Ella - Dezamăgire
Am strâns între noi prea multe tăceri
Sau doar vorbe goale, sunând fără rost,
Sperând că mai simți iubirea de ieri,
Că nu-i totul în van, banal și anost.
Am scuturat peste vise petale de flori,
Pe cale ți-am pus doar lumină albastră.
Tu doar taci și primești, zâmbindu-mi în zori,
Dar simt că nu ești, nu mai e calea noastră.
Deși ești departe, te culeg dintre vise.
Și-aș mai sta, să mă mângâi, cum făceai uneori.
Dar ți-s palmele pline, alte doruri nescrise
Azi, îți umplu ființa cu parfum și culori.
Ștefania Adela Pop - Epilog
M-am rupt bucăţi
Să mă împart
În foamea vieţii
Privesc
pereţii
Cântam de jale
Murmure goale
Uitam chemarea
Lingeam sarea
Pământ, ponoase
Schelete trase
M-am frânt să ştiu
Ce mai e viu
Privesc hain
Cad în pustiu
În foamea vieţii
Petrec, sunt slugă
Şi mai hrănesc
Ruşine, trudă
Mai rup puţin
Văd ce e viu
Ce e în mine
Dar foamea vine!
Oana Berdilă - A mai trecut un an
A mai trecut un an
în care am dăruit
sufletul
ca pe o comoară neprețuită.
A mai trecut un an
stoluri de gânduri au
zburat
așezându-se,cuminți,
în versuri dulci.
O să mai treacă ani
o să creștem
înălțându-ne ca măreții
arbori
spre albastrul infinit.
Ce va rămâne veșnic
după trecerea anilor?
slova căreia i-am
slujit
dăruindu-i prinos
de suflete
cald-imbobocinde .
Gavril Cati - Contexte
Într-un context plin doar de vină
Nopţile-n alb
tivesc răsărit
Între-ntuneric şi
lumină
Sunt petale de vis înflorit
Într-un context ce mă
apasă
Încă mai ştiu de cele
sfinte
O să mă simt
oriunde-acasă
Şi-n nefirescul din
cuvinte.
Şi sunt adâncul din
privire
Nelămurit, absurd
final.
În mâna dreaptă am
iubire
Şi-n stânga un blestem
fatal
Celestin Antal - Dragoste militarizată
Nu pot iubi
dumnezeiește
până la sufocare
ființa care execută
iubirea
militărește
mai bine caut nebunul
în creierul munților
să-mi cunoască inima
singura femeie din
viața mea
nu mă întreba de ce
gândurile
au burțile în sus
lacrimile mi-au secat
așteptările
m-au ridicat la cer
pământul e urât fără
mine
spui în timp ce mai
îngropi înca o zi
lângă fereastră
