sâmbătă, 31 august 2019

În fiecare zi

Mi-e dor de ea, un dor în fiecare zi. Și nu știu de ce, dar mă văd alături, la BNR, la Casa Universitarilor, la Gaudeamus... Cu privirea, cu gândul, nu știu cum, reușea să mă atragă în universul ei, în locuri de lumină, cu propria măsură, propria modestie, simplă, firească, omenească, când își amintea povești despre oameni, despre relațiile dintre ei, despre fragilitatea vieții. Și mai ales când simțea „singurătatea ca pe-o inevitabilă condiție sufletească“, când nimeni nu te mai caută, când cercul prietenilor devine foarte strâmt.

Mereu am simțit-o puternică, în stare să lupte cu boala. Viața, pentru ea, a fost și este o luptă. Și mă bucur că a câștigat această luptă.

Pentru că o iubesc, am ales să-i scriu. Cu aceeași dragoste de mai înainte. Așa ca un asentiment, de cine știe unde, de cine știe cât.




vineri, 30 august 2019

Acasă la scriitoarea Ileana Vulpescu

În zona centrală a Bucureştiului, lângă Piaţa Rosetti, pe Strada Cristian Radu, la Numărul 1, se află un bloc vechi, cu cinci etaje, din epoca trecută, cu tencuiala fisurată şi înnegrită, un imobil care face notă distinctă de clădirile din jur. Aflu că ar fi fost construit prin anii 1934-1935. Privit din stradă, pare, într-un fel, un bloc abandonat, dar aparenţele înşală. Este un bloc ce ar putea trece drept o realizare a arhitecturii interbelice. Aici, la etajul al doilea, locuieşte, din 1978, scriitoarea Ileana Vulpescu.
Apropiindu-mă de intrarea în bloc, observ pe clădire o placă memorială pe care scrie că imobilul s-a construit pe pământul unde a fost casa familiei Eliade şi că viitorul mare filosof şi scriitor Mircea Gh. Eliade a locuit 12 ani în respectiva casă cu mansardă de pe sStrada Melodiei – aşa se numea pe atunci strada.
Memorialistica lui Eliade cuprinde şi amănunte despre casa de pe strada Melodiei, fiind evocaţi anii petrecuţi de el în mansardă; „Mansarda aceea a avut o importanţă hotărâtoare în viaţa mea (…) A fost marele noroc al adolescenţei şi tinereţii mele că am putut locui 12 ani acolo, că, mai ales, am putut locui ultimii cinci-şase ani singur“. În această celebră mansardă, tânărul Mircea Eliade a scris, printre altele, şi „Romanul adolescentului miop“. Şi tot în această mansardă s-a întâlnit cu Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica…


Ion Jianu

https://www.gds.ro/Actualitate/2015-11-09/acasa-la-scriitoarea-ileana-vulpescu/

marți, 21 mai 2019

Dumnezeu nu a lăsat niciun copac să ajungă pînă la cer




Ileana Vulpescu

Despre o zi ca oricare alta


Ziua mea este o zi ca oricare altă zi, de foarte multă vreme nu mai sărbătoresc, fiindca am adoptat ideea unui francez care spunea așa: "cînd în tort nu mai încap lumînările, e cazul să te oprești cu sărbătoritul". Cred că am început, de pe la 50 de ani, să zic că nu mai pot face un tort atît de mare încît să pun atîtea lumînări. 

Ileana Vulpescu

Photo credit: Cristina

Ca orice om care îmbătrînește






















Photo credit: Neptun TV
În aceste zile mă simt ca orice om care îmbătrănește, care vede că din an în an nu mai poate face ce a făcut anul trecut, ceea ce nu mă îngrijorează din cale-afară, pentru că intră în firescul lucrurilor. Ziua mea este o zi ca oricare altă zi, de foarte multă vreme nu mai sărbătoresc, fiindca am adoptat ideea unui francez care spunea așa: "cînd în tort nu mai încap lumînările, e cazul să te oprești cu sărbătoritul". Cred că am început, de pe la 50 de ani, să zic că nu mai pot face un tort atît de mare încît să pun atîtea lumînări. În trecut, aniversările zilei de naștere le sărbătoreai în funcție de categoria de oameni căreia îi aparțineai. Eu, aparținînd unei categorii modeste de intelectuali, nu am avut niciodată petreceri fastuoase și în viața mea nu am avut o rochie de seară, pentru că nu am avut ce să fac cu ea. La aniversări veneau cîțiva prieteni cu care mîncam niște sandvișuri, făceam eventual o prăjitură și ciocneam un pahar de vin. De ziua mea îmi doresc așa: să fie pace, să am liniște și sănătate.

Ileana Vulpescu 

O zi de minune






Ileana Vulpescu

Photo: Eli Gîlcescu