Pe nimic nu se poate jura pe lumea asta

Unii au avut noroc în timpul vieții, au și după moarte. Unii nu au noroc niciodată, iar alții au noroc după moarte. Majoritatea celor care au făcut vîlvă în jurul lor în timpul vieții, continuă să fie apreciați și după ce nu mai sunt, dar la fel de bine, se poate să apară și mulți detractori ai celor care au fost adulați cîndva. Lucrurile sunt foarte nesigure. Nu e obligatoriu că dacă ai valoare, să fii remarcat, slăvit și ridicat pe nori de admirație. Se spune că posteritatea vine și face dreptate. Eu nu știu dacă e așa. Nu ești sigur niciodată. Nu trebuie să contezi pe succes, nici în timpul vieții, nici după ce nu mai ești. Dacă scrii o faci pentru că simți nevoia să comunici ceva cuiva. Succesul nu e obligatoriu legat de valoare. Și critica literară este făcută tot de oameni, nu de computere, care să nu aibă sentimente. De aceea poți să găsești o carte care să fie foarte lăudată de cineva și care e considerată stupidă de alt critic literar. Sunt și critici care au scris luînd în serios Arta conversației și sunt și critici care au spus că e o carte de talcioc. Lucrurile sunt foarte nesigure, iar ceea ce se spune despre un autor, nu știu cît poate fi luat de bun. Uneori sunt laude nemeritate, alteori sunt subevaluări nemeritate și uneori sunt și valori reale care sunt recunoscute. Toate astea pentru că ești interpretat de un om. Dacă omului aceluia îi ești agreabil, oricum vei fi menajat. Se simte o blîndețe, dacă ți face o cronică, chiar dacă nu ai scris cine știe ce carte, iar dacă îi ești antipatic, cu toate că ai scris o carte bună, o să simți un damf de aversiune. Totul este făcut de oameni. Pe nimic nu se poate jura pe lumea asta!

Ileana Vulpescu,

fragment din intrviul realizat de Maria Băcescu

20 dec. 2016

Întru Po(Menire)

Uite, de această dată, îmi face o bucurie postarea ta, Nynna. Mi se pare că, într-un anume fel, prietenia noastră se reinventează din când în când. Atunci când mai păstrăm încă urmele unor trăiri sensibile, de neuitat. Ceva din povestea de ieri, fără vreo interdicție sau un jurământ al tăcerii. Atunci îmi închipui diminețile acelea când eram mereu împreună, sporovăind și sorbind dintr-o cafea. Prieteni puțini, apoi fără număr, că nici nu-mi pot aminti. De unii cu emoție, de alții cu durere, pentru că i-am pierdut. Nicidecum să-i tulbur. Nu. N-ar mai avea rost. Știu cum e să rămâi mut de durere. Durerea aceea care sperie. când uiți de orice altceva. Rămâne cuvântul atât de prietenos uneori (chiar la limita devotațiunii), până în inima lui, acolo unde puțini pot. Sau noi eram cei hărăziți, în teritoriile blânde și virgine ale clipei. Acolo unde, cu pasiuni, vise, trăiri, mai altfel decât alții, un exemplu de strădanie, de la înălțimea rostirii, Arta conversației. Nimic mai frumos, nimic mai adevărat din ceea ce a fost și ar mai putea să fie...

Eli Gîlcescu

CĂRĂRILE : Sărutul

CĂRĂRILE : Sărutul: Așa mi-a rămas în minte sărutul până departe, până aproape, mărginit de minunea vie... afară de tăcere nu mai ...

CĂRĂRILE : Într-un glas

CĂRĂRILE : Într-un glas:     Inimi care băteau de nerăbdare... Rar au simțit emoții mai puternice... Peste tot, o mare de flori până la zarea-ză...

CĂRĂRILE : „Sărutul“ și... noi

CĂRĂRILE : „Sărutul“ și... noi: La Casa Universitarilor, 21 Mai 2014 O prietenie dintre cele mai alese și durabile, în felul acel...

Nu cred că rămâne ceva nepedepsit pe lumea asta

Eu zic că pe lumea asta și binele ți se întoarce. Și nu neapărat de la cei cărora le-ai făcut bine. Și răul ți se întoarce. Ți se întoarce poate de la cineva căruia i-ai făcut bine. Aici nu este reciprocitate. Dar sunt convinsă că ți se întoarce și binele și răul. Și mai ales răul. Nu cred că rămâne ceva nepedepsit pe lumea asta. Ceea ce ne închipuim noi că este Iadul, cred că nu trebuie să ne gândim la o viață viitoare pentru că el este aici pe pământ. Mă rog, măcar o „secție“, ca să zic așa. Un „compartiment“ este și aici.

Ileana Vulpescu

ARTA CONVERSAȚÍEI XXI: Și gânduri... cărora nici n-ai şti să le dai un nu...

Un model de bucurie și lumină. Un exemplu de încredere, bunătate și înțelepciune. Omul care nu are alte rădăcini decât pe cele întâmplate în ARTA CONVERSAȚIEI. Omul care își caută sprijin în oameni, dăruindu-se lor, „lucid, nesofisticat, cu un acut semn al calității...“ Oricât de îndreptățită ar fi fost, niciodată nu s-a plâns. Niciodată nu a invidiat. Niciodată nu și-a schilodit nobilele idei. De multe ori a fost aproape de prăpastie, de multe ori, dar nimeni nu i-a simțit ura față de durere. Azi, e în mare cumpănă. Grea cumpănă. Să ne rugăm pentru grabnica însănătoșire. Să ne rugăm. Toți. Pentru sufletul duios. Să nu-i fie teamă să se întoarcă.

Eli Gîlcescu

ARTA CONVERSAȚÍEI XXI: Și gânduri... cărora nici n-ai şti să le dai un nu...