Andrei Fischof
Naufragiul meu cel de toate
zilele
Cum să dispar, iubito, unde să
nu mai fiu?
Aş sărăci, orbit de
lumina rece a îndoielii.
Rău sunt, însingurat,
în tine,
naufragiu al meu cel de toate
zilele.
Tulburând adesea rosturile
fără vrere,
mă las cuprins de
stufăriş,
intraductibil foşnet ocrotitor
al rătăcirilor.
Ca-n basme, doar tu ştii unde-mi
sunt
izvoarele
şi când au dispărut
aşteptările de veacuri.
Eu nu le mai chem
din rugăciunile abia şoptite.
Trezite, tăcerile nu m-ar
mai recunoaşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu