Craiova, tot mai aproape

      Vino! Să-i aducem înapoi o clipă din copilăria adolescentă, să-i căutăm cuvintele necăutate, să împreunăm clipa de atunci cu cea de acum, s-o oprim de partea iubirii, în lumina așezată a respectului, să-i simțim măsura demnității, iar noi, vrednici de această așteptată strângere de mână.

      Vino! Fii acolo, ca semn de recunoaștere și prețuire și împlinirea unei datorii spre marea bucurie nesfârșită și adevărată, în locul unde eroul acestei zile, acestor locuri, cu trecutul și oamenii de ieri, este mentorul distins al Artei conversației, Doamna Ileana Vulpescu

      Vino în vinerea de mâine, 5 iunie 2015, ora 18, Sala Operei Române Craiova, la un spectacol aniversar, într-o zi specială, întru mulți ani.

Sărutul, de neoprit

Încă ne aparține, cu glasul strunit… cu instinctul lămurit de poveste și amintiri, multe amintiri, acolo sub fruntea răcorită, desprinse din tezaurul uriaș, să ne apropie iar și iar (pentru a câta oară?) la adăpostul modestiei, să surprindem cuvântul armonios, drept și demn, cu mai multă expresie, cu unica noblețe impusă de admirabila „Arta conversației“, romanul mereu proaspăt și actual al distinsei Maestre și Model, Scriitoarea de excepție Ileana Vulpescu și „Sărutul (II)“ în cel mai frumos refugiu, fără margini, cel rămas înlăuntrul adânc, povestea copilăriei...

Sensul prieteniei fără asemuire

     Simțind o anume fericire în fiecare întâlnire cu prietenii, a găsit resurse să triumfe, să pășească în cel mai frumos miraj al iubirii, poezia, Doamna Ileana Vulpescu, o adevărată aristocrată a spiritului și cuvântului în proza contemporană, „cu eleganța și distincția stilului unic și original, cu virtuți de fină observatoare a realității, o cunoscătoare a profunzimilor sufletului omenesc prezentat într-o vie și penetrantă artă a conversației“, deschisă mereu într-un sens nobil, vocație truditoare, cu alegeri înțelepte, nicidecum a unui beneficiu, niciodată tristă, nicicând învinsă...

     Un semn de iubire și prețuire în duminica de mâine, o zi a echilibrului, a ambianței, a prieteniei, cu aleasă prețuire, întru mulți ani!

 (24 mai 2015, ora 18, SPICE CLUB, Calea Victoriei nr 21-23, București)

PARIU PE PRIETENIE

ARTA CONVERSAȚIEI XXl

Vă așteptăm cu drag

Poezia în dăruire

Ne-a ales, ca dovadă a blândeții, prospețimii și candorii privirii – izvor de modestie, lecție pentru toți, în sanctuarul ei, oameni de suflet, cu atâtea gânduri și povești, „cărora nici n-ai ști să le dai un nume...“.

Ne-a ales la Gaudeamus, printre prieteni cu scrierile lor, la Biblioteca Națională a României, la Casa Universitarilor...

A ales cele mai frumoase gânduri pentru tinerii de azi, arătând până unde poate să meargă binele, atunci când vrei să-ţi faci „o filosofie de viaţă în care să consideri că mai ai de ce să trăieşti“.

A ales să guste din cupa prieteniei, căci numai astfel înțelege că poate s-o desăvârșească, printre prieteni, oriunde s-ar afla ei, descoperind bogăția lăuntrică a acesteia, ridicând-o la rangul de artă pentru toți...

Ne-a ales Sânziana acestui veac și „Arta conversației“, romanul mereu proaspăt și actual al distinsei scriitoare Ileana Vulpescu.

Și împreună, spre duminica de mâine, o zi a echilibrului, a ambianței, a prieteniei, cu aleasă și statornică prietenie, întru mulți ani!

ARTA CONVERSAȚIEI XXl

Iubirea ca transfigurare

Poezia nu poate salva omenirea, dar îi poate ajuta pe oameni să se salveze singuri – această parafrază după bine-cunoscutul sociolog româno-francez Serge Moscovici este frumos și potrivit întâmpinată de volumul de versuri „Sărutul 2“, din colecția „Poezia iubirii“ coordonat de ochiul poetic și năzuința sensibilă a Doamnei Elisabeta Gîlcescu. Spun că volumul de față justifică pe deplin parafraza pentru că textele adunate, dar și tematica formează un evantai poetic din care respiră dorința, în cazul tuturor celor treizeci și cinci de autori fie ei veterani, fie debutanți, de a se salva din statusul de om, așa cum se naște fiecare dintre noi și de a se transfigura, cel puțin în două feluri: o dată prin raportarea la lume prin intermediul textului poetic, apoi prin abordarea unui subiect ce nu poate fi despărțit de om și de destinul său și care este, înainte de toate, ceea ce îi definește întreaga existență: iubirea.

Astfel, volumul intitulat simbolic, dar și potențial „Sărutul“ creează o hartă a cunoașterii prin iubire, a nașterii prin iubire și a vieții veșnice tot prin iubire, idei ce pot fi considerate ca aparținând unei vârste romantice a umanității, însă această afirmare atât colectivă,  cât și individuală a nevoii de iubire fără de care omul ar fi condamnat neantului nu face decât să reitereze o idee până la urmă clasică, altfel spus, perenă: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e“ . Citind versurile de trubadur ale lui Adrian Berinde: „Te-am iubit dinainte să ies din pântec/Când eram încă înger te iubeam pe ascuns. /M-ascundeam cu gând despre tine în cântec/ Pătrunzând infinitul care-i de nepătruns. “ ce pot fi un fel de pecete a volumului, înțelegem mai bine fenomenul iubirii care transformă viața simplă într-o existență spirituală ce își depășește memoria pământeană, granițele umane intrinseci și poate să aspire la o formă de cunoaștere superioară a lumii, a celuilalt, dar și a propriului sine.

Iubirea este și acea stare ce amintește de inocența umană din vârsta adamică, mai mult decât atât, prin inocența pe care, cel puțin la început iubirea o hrănește, omul renunță la mecanismul rațiunii și se avântă în joc. Tema jocului ca iubire sau/și a iubirii ca joc este adesea invocată în textele din volumul de față: „Te știe/ca fiind o pasăre ce-și începe amorul pe coaja bătrânului copac/jucându-se cu dorința ochilor din mintea celor din jur. “ (Luis Popa) la care se adaugă toate acele elemente care fac parte din geografia cunoașterii prin iubire: femeia și bărbatul, copacii care străjuiesc drumul și omul (Mircea Florin Șandru), vinul și focul, arșița și icoana, despărțirea și însingurarea: Bucuraţi-vă de absenţa care descântă de jale, cu inima spintecată în diamantul singurătăţii  (Clara Mărgineanu).

Volumul este un album de stări și forme ale iubirii, iar atunci când vorbim de unul dintre aspectele ei cele mai profunde, menite la rândul ei să înalțe, pentru că suferința poate să înalțe atunci când este una a ofrandei, întâlnim iubirea și zidirea prin iubire. Versuri precum „să iubeşti o femeie, /să te laşi prea zidit în biserici/să afle toată lumea/de ea, sau să pui lângă poartă“ (Adrian Beznă) sau cele din Babilonica lui Alexandru Turcu: „Preotul m-a ridicat în tării, /Cu amîndouă braţele,/Strigînd către zei: Primiţi-l!“ amintesc o metafizică a transfigurării prin sacrificiul iubirii.

Despre iubire s-a scris și s-a cântat întotdeauna, s-a vorbit în toate modalitățile posibile, însă probabil una dintre cele mai fidele modalități de raportare la ea va rămâne întotdeauna forma poetică, poezia nereprezentând o atitudine pasivă în raport cu aceasta, ci una activă și dătătoare de sens, această putere creatoare aflându-se în actul în sine de facere și desfacere și refacere a sensurilor și lumii, un act de transfigurare. Volumul de față este o alternativă la multe din formele contemporane de raportare la iubire și artă prin afirmarea sensurilor și a vieților nesfârșite pe care atât poezia, cât și iubirea le vor potența întotdeauna.

Emilia Ivancu

Sărutul altui timp (colofon sentimental)

Cu luminile acelea false, cu priviri de gheață, uneori fețe arzând de rușine, cu gândul, cu voie și fără de voie... că prea în afară se duce atâta lumină, și totul în fire când te lipești de oameni, din nefire, totul în povară... când o lași moartă, aprinzând propriul fior, totul de teamă, de singurătate, de ploaie... cu întregul drum înspre tine, într-o zi pe care o ai în minte, într-o zi care te-ncearcă mai altfel, mai drepți, mai îndrăzneți, suportând întru iubire, ochii spre această lume care își poartă cuvântul, survolând uneori fără vreun înțeles, înșelătoare speranțe, plutind în plină dramă, gesturi... cuvântul, tot mai înfășurat în dispreț, împasibil, în nemișcare laude, nici asprime nici bunătate... cuvântul îngrădit, fără un surâs alinător... cuvântul, minune fără margini în miezul căruia palpită viața... cuvântul atât de liniștit, mereu altfel, spunând lucrurile cele mai simple, un cântec de leagăn, un vis, promisiuni, înălțări și căderi, biserici îngenuncheate între două săruturi – poezia iubirii în timp, dar mai ales dincolo de timp, cu respirații dese în nopțile neliniștite.

Atunci, așteaptă-ne, cititorule drag. Îți vom ieși înainte, îți vom arăta calea, doar aceea pe care să pășești zâmbind și cu gândul iubirii... într-o carte cu autori dragi, cu alte înțelesuri, care adună la un loc sărutul pur și simplu, pentru suflete binecuvântare, sărutul, acel frison, venit pe lume sub clar de lună, „sărutul cu ochii acoperiți și mâinile înflorite“, sărutul transpus în piatră, veșnic luminat și celest...

Citind povestea, iubim mai mult și vom auzi, înainte de toate, în ceasul învierii, muzici rotite în vibrare, de împăcare – adevărata artă întru simplitate și sensibilitate, asemeni lui Brâncuși – prilej de meditație „când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil, şi când te dăruieşti, divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică...“ 

Mulțumesc autorilor, creatori de frumos, care mi-au oferit gratuit dreptul de a publica poezii din colecțiile personale în acest proiect antologic.

Cu bucuria și privilegiul de a fi și realitate statornică întru colaborare, mulțumesc Editurii „Măiastra“ Târgu-Jiu. 

Mulțumesc Domnișoarei Dorina Cioplea, artist vizual, pentru realizarea copertei.

Tinerilor debutanți, împinși de entuziasm, de nerăbdare, „desculți“ prin metaforle luminii, cu toată ființa, răspunzând la prima strigare dinspre sărutul mistuit de foame... admirație, respect și prețuire.

Mulțumesc familiei mele pentru sprijinul acordat în publicarea și distribuirea volumului al IV-lea din colecția „Poezia iubirii“ – „Sărutul 2“ – 2015.

Am motive să cred că această antologie ne va conduce spre crezul ei strategic și procedural, în sprijinul actulului  de cultură, promovându-l în orice împrejurare, mai ales acolo, în „Casa Cărților“.

Acesta este destinul ei – un atfel de dar, un altfel de cititor.

16 Martie 2015

Elisabeta Gîlcescu

Un gest tăiat din miracol, cu aripă de înger

În vremuri scoase din minți, ce pot părea împotriva poeziei, oameni buni și modești, rari, foarte rari la mia de locuitori, se încăpățânează să dăruiască între coperți, versuri și lumină. Îmi amintesc ce spunea Ionel Teodoreanu: „Fără scriitorii lor, orașele ar rămâne să doarmă în sicriele lor geografice”.  Dinspre orașul Târgu Jiu, emblematic pentru desăvârșitele lucrări brâncușiene care includ Poarta sărutului, se livrează către orașele țării, exemplare dintr-o culegere de versuri, scrisă cu colțul inimii, de către poeți ai zilelor noastre. Se livrează este un fel de a spune pentru că, în realitate, se dăruiesc. Mi se pare un gest tăiat din miracol, cu aripă de înger, acela de a dărui astăzi, poezie. Este motivul pentru care m-am alăturat demersului doamnei Elisabeta Gîlcescu, cea care a conceput și realizat, a doua ediție a selecției de poezie întitulată „Sărutul”. Cartea conține poeme ale unor autori cunoscuți, cu volume publicate, cărora li se alătură încercările literare ale câtorva oameni sensibili care publică pentru prima dată. Este important să se știe și să se creadă că există terapie prin poezie. Probabil, acest volum nu va fi pe gustul fiecărui cititor. Asumându-ne criticile, îl citez cu respect pe Fănuș Neagu: „La urma urmelor, toți criticii sunt niște oameni ce au scăpat în fântână și gălețile și lanțul și care încearcă vrăji pentru a risipi supărările apei”.

         În rest, dragi prieteni cititori, vă invit la lectura poeziei. Vă invit să ne alăturăm unei mari inimi care pulsează dragoste, într-un anotimp cu lumină  perpetuă, de dincolo de timp. 

Clara Mărgineanu