Autoportret aniversar

Photo credit: Nyilas

Cînd te uiți în urmă și vezi că azi ai fost copil și mîine ești moșneag, ți se pare că ai visat, ai impresia că s-a petrecut ceva ireal cu tine. Cu cît îmbătrînești, cu atît îți aduci aminte mai mult de copilărie și mă gîndesc "oare tot eu sunt persoana aia care...". În aceste zile mă simt ca orice om care îmbătrănește, care vede că din an în an nu mai poate face ce a făcut anul trecut, ceea ce nu mă îngrijorează din cale-afară, pentru că intră în firescul lucrurilor. Ziua mea este o zi ca oricare altă zi, de foarte multă vreme nu mai sărbătoresc, fiindca am adoptat ideea unui francez care spunea așa: "cînd în tort nu mai încap lumînările, e cazul să te oprești cu sărbătoritul". Cred că am început, de pe la 50 de ani, să zic că nu mai pot face un tort atît de mare încît să pun atîtea lumînări. În trecut, aniversările zilei de naștere le sărbătoreai în funcție de categoria de oameni căreia îi aparțineai. Eu, aparținînd unei categorii modeste de intelectuali, nu am avut niciodată petreceri fastuoase și în viața mea nu am avut o rochie de seară, pentru că nu am avut ce să fac cu ea. La aniversări veneau cîțiva prieteni cu care mîncam niște sandvișuri, făceam eventual o prăjitură și ciocneam un pahar de vin. De ziua mea îmi doresc așa: să fie pace, să am liniște și sănătate. Proiecte în general m-am abținut să-mi fac, fiindca mi-am spus întotdeauna: "Omul propune, Dumnezeu dispune", și nici nu am intrat în panica trecerii timpului, nu m-am grăbit niciodată, dacă îmi este dat să fac ceva, să spun ceva, am să fac, am să spun... Dacă nu îmi este dat, este inutil să încerc să fac o cursă de 100 de metri garduri. Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în vîrstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vîrsta, poate nu la toată lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune că vîrsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd cîți ani am și să nu mă mai plîng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întîmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mîine, daca ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: "Vreau să te mai fac de 15 ani", aș zice: "Doamne, mulțumescu-Ți Ție, du-Te la altul!". Anul pe care astăzi l-am încheiat a fost unul în care, dacă am fost în două picioare, în toate mințile, după propria apreciere, eu zic că a fost bine. Am reușit să mă mișc, să mai văd un film, să citesc o carte și sunt mulțumită cu aceste bucurii pe care orice vîrstă ți le lasă.

Ileana Vulpescu