... ori de câte ori mi-e greu şi vine viaţa ca un tăvălug peste mine, de câte ori mi-e greu, şi mi-e de multe ori, scot din cutia cu amintiri fiecare gest al nostru, fiecare vorbă a noastră de-atunci, îmi derulez mereu în minte povestea, fidel, ca pe-un film, ca pe-o bandă de magnetofon, şi mă liniştesc şi mă-nseninez şi-adorm şi-mi spun:
Ce fericită sunt că mi-a fost
hărăzită o lună de minune-n viaţă. Eu am o lună de fericire pe care nimic n-o
poate schimba, pe care nimeni nu mi-o poate lua. Doamne, câţi oameni pot spune
c-au fost o lună fericiţi în viaţa lor?
Şi deodată mă simt bogată, mă simt
dăruită cu cea mai frumoasă bogăţie-a lumii.
Ileana Vulpescu,
sursa foto, internet
Ileana Floarea Vulpescu
RăspundețiȘtergereFără vreo ceremonie, la părinţi, cu bomboane, cu flori. Nici pomeneală!
Mi-a zis: „Dragă, noi când ne însurăm?“ „Hai să hotărâm o dată.“
Ne-am decis la 9 aprilie 1958 – căsătoria civilă. La biserică, în Duminica Tomii, prima duminică de după Paşti. Nu a fost o nuntă ca astăzi. Pe vremea mea nu se făceau căsătorii fastuoase. Întâmplarea face că bărbatu-meu mi-a uitat buchetul acasă. Până să se ducă socrul meu să-l aducă, a văzut că erau pomii înfloriţi şi a rupt o ramură. Ce soi de pom? Cred că de piersic. Era ceva rozaliu, foarte frumos, cum sunt ramurile de pom roditor.
N-am să pricep niciodată de ce niște oameni pe care-i simțeai apropiați se-mpart în două tabere în fața unui divorț: unii cu el, alții cu ea, mai ales cînd, cu-această ocazie, nu află cine-știe-ce lucruri abominabile nici despre el, nici despre ea. Nu știu dacă omul este cel mai deștept animal, dar cel mai ciudat, în mod sigur, și plin de surprize, în general neplăcute.
RăspundețiȘtergereIleana Floarea Vulpescu, Noi, doamnă doctor, cînd o să murim?
Multă lume citeşte istorie, toată lumea trăieşte istoria, puţină o-nţelege. Un om nu poate fi considerat doar la un moment dat al existenţei lui. Nici un popor nu poate fi judecat suspendat într-un singur punct al istoriei lui.
RăspundețiȘtergereDespre noi, românii, cîţi nu spun că suntem ca trestia? fără să se gîndească ce s-ar fi-ntîmplat dac-am fi fost rigizi ca stejarul. Dacă popoare ca voi şi ca noi mai sunt în viaţă — sunt pentru că sunt aşa cum sunt.
Suntem prea intransigenţi cînd îi judecăm pe alţii şi prea concesivi cînd ne judecăm pe noi înşine.
Arta Conversaţiei - Ileana Floarea Vulpescu
Cît de puţin se cunosc oamenii! îşi dispreţuiesc, îşi minimalizează trecutul, se leapădă fără nici o jenă — faţă de ei înşişi, în primul rînd — de bucăţi din ei, din ceea ce-a-nsemnat trupul şi sufletul lor la un moment dat, şi-n schimb le cer altora să rămînă ca o stîncă, neschimbaţi, neschimbători ca un mit. Cîtă superficialitate e-n om!
RăspundețiȘtergereArta Conversaţiei - Ileana Floarea Vulpescu
Ce devreme mi-a pierit mie cheful de rîs!
RăspundețiȘtergereRîd foarte rar. Rîd greu. Nu sunt un temperament depresiv şi nici posacă nu sunt. Dar foarte rar îmi vine să rîd. Am plîns mult în viaţă, numai pe ascuns. Nu sunt o fiinţă ascunsă, dar nici expansivă. Nu sunt mizantroapă, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie, şi sufletul nu mi-l pun pe masă-n faţa nimănui. Sunt convinsă de necesitatea comunicării-ntre oameni ca de-o etică obligatorie, respect oamenii şi mi-e milă de ei şi nu preget să-i ajut, îi respect, îi ajut, dar nu mă pot împiedica să nu-i judec.
Sunt generoasă. E-n firea mea şi-am şi-nvăţat generozitatea de la Mama. „în lumea asta ai să găseşti totdeauna pe altul mai sărac şi
mai necăjit decît tine. Să-i dai totdeauna! Să nu spui: 'şi eu sunt sărac, şi eu sunt necăjit'. Dau din ce am şi din ce ştiu.
Două gînduri să nu te părăsească niciodată: acela de-a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul, şi gîndul că suntem trecători în lume.
Ileana Vulpescu, Arta Conversatiei
Dacă ar exista o muză a lucidități, cred că aș plictisi-o cu-ntrebări neroade despre dreptate, despre echitate, despre asemenea noțiuni cărora, într-un dicționar la cuvântul corespunzator li s-ar cuveni mențiunea «învechit, ieșit din uz».
RăspundețiȘtergereIleana Floarea Vulpescu
Mama spunea că dragostea de oameni e ca sănătatea – starea firească a omului, iar ura e ca boala – o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci. După mine, nu există ceva mai odios pe lume decât să-mprăştii ura. Ura şi focul trebuie înăbuşite din primul moment, altfel, în urma lor rămâne cenuşă.
RăspundețiȘtergereIleana Floarea Vulpescu
Ca să-ţi fie drag să trăieşti, trebuie să iubeşti oamenii. Să-i iubeşti. Măcar cîţiva într-o viaţă. Mila nu înseamnă drag de viaţă. E-o coardă a cărei vibraţie te face să navighezi prin viaţă, punîndu-te-n locul semenului pe care-l judeci. Îl judeci, încerci să-l înţelegi, îi ierţi multe. Asta nu înseamnă că-l şi iubeşti. Poţi fi dispus chiar să-ţi dai viaţa pentru un semen al tău, fără să-l iubeşti. Ai da-o chiar cu voluptatea de a scăpa de ea. De-a trece pe-un tărîm al unei sperate neştiinţe totale, a unei linişti netulburate.
RăspundețiȘtergereIleana Floarea Vulpescu – Arta conversaţiei
Ileana
RăspundețiȘtergereDe câtă iubire eram în stare,
Adă-ți aminte – în studenție.
De câte poetici nobile, rare:
Glorii și riscuri – flamura ție.
Ce rute crâncene prin timp întoarse,
Câte popasuri, câte săruturi,
Ce punți prăvălite, ce flote arse,
Câte ciocniri, ce sunet de scuturi...
Clipele tinere și idolatre.
Încă mi-e sete – plină e cana?
Părul tău flutură prin amfiteatre...
Timpul reține-l: scade, Ileana.
Romulus Vulpescu