„Striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi
noaptea şi nu Te vei gândi la mine.“ (Psalm 21/2)
Ai ști să răspunzi, dacă ți-aș cere să-ți
aduci aminte de primul sărut? Sau de prima ploaie albastră, când cu o
altă primăvară visând și, ținându-ți răsuflarea, până unde inocența primelor
trăiri, muzica și harul celor o mie de motive pentru care vei iubi această
carte te vor lua de mână iar și iar, să te audă șoptind toamnei cu tâmplele
crispate, rărindu-se în imperfecta lor trezire; toamna făcută să smulgă altă
toamnă a poeziei între călătorii – cea care te menține vesel pe dinăuntru, să
visezi la ce-ar fi putut să fie nopțile de iarnă, cele de poveste la gura
sobei, când aștepți o minune, fulguind înserări, iar vis te petrec cu pustiuri
și vieți, ore de răgaz, și un țârâit de greier în penumbra serii să scuture
somn, să-ți uiți și făgăduiala din noapte, întâlnirea din vis când în ninsori
târzii, încă o iarnă îți fură din zori un suspin, încă povară sub aceeași călcătură de taină, cea din
urmă ninsoare, acum, năvalnică clipa în dăinuire, în toate ale lumii, până azi...
Până azi, într-un pumn de pământ, primăvara cum te
înfrigurează când înfloresc merii, să-i poți rosti dimineții cântec nou cel pe care-l
știi pe de rost, când te cheamă
mereu dincolo de tristeți, acolo unde sărutul nu e
sărut, ci un simbol al credinței sale, nesfârșitele taine ale cuvântului
înălțat, mai liber, mai uman, mai mândru, sărut pentru tine, numai al tău, din
mână în mână, din oraș în oraș, aducând iluminarea pe care o nădăjduiesc, peste
zece, douăzeci de ani, peste cincizeci, făcând pe voia celor care l-au plăsmuit
și tot ei i-au hotărât locul, cu fiecare sărut mai aproape de... „Sărut“ –
singurul adevăr al iubirii „în fiecare picătură de apă, în
fiecare fir de iarbă, în fiecare sunet, în somn şi în veghe, în viaţă, înainte
de viaţă şi, poate, chiar după moarte“ (Ivo
Andric), pentru ca tu să-l auzi de departe, fără neliniști împotrivă, în tot atâtea
săruturi... „e zgomot în lume și prea liniște în noi (Mihaela Aionesei) / e ca o primăvară (Nicu Barna) / eu de la miazăzi tu de la miazănoapte să scăpărăm în atingeri și să
curgem vânt (Florina Sanda Cojocaru) / de parcă aerul este viața unor drumuri cu șanțurile sicrie de lacrimi. Și chiar de va ninge în memoria albului lunga respiraţie ne este
semnul (Eleodor
Dinu) / împrejurul fără margini nespus
rămâne şi fără de capăt (Andrei
Fischof) / de-a
răsfira tăcerea din cuvinte (Doru
Fometescu) / la capătul singurătății (Elisabeta Gîlcescu) / ca-n boemă cearnă mari zăpezi de minte (Liviu
Mircea Goga) / tot ce exista atunci între Pământ şi Cer ne mai rămăsese de împărţit Clipa spaţiul acela efemer (Mihai Măceș) / aminteşte
de-un cântec în răsărit de primăvară (Victor Constantin Măruțoiu) / să ne prindem cu mâini necoapte în rotocoale de fum (Carmen Popescu) / atunci printre umbre de fluturi văzduhul ne va cerne alb dinspre
alb (Persida Rugu) / vor veni
în haine nepângărite de nea preoții
unor lumi nepătrunse Eduard Zalle) / între văile calde și munții ca doi sfincși
păzitori ai solarei câmpii și ai peșterii sacre (Viorel Surdoiu) / și ne vom iubi ne vom iubi până când iarna aceasta
de ea va uita și
nu va mai muri… (Ionel Simota) / vom fi numai noi amândoi precum într-un cântec de flaut
lumina la prima ei sărutare (Dumitru Ichim) / ne va acoperi, ne vom iubi.(Ion
Popescu-Brădiceni)“
„Creatorii reveriilor
transreale, transimaginare“
și
Elisabeta Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu