aprilie 04, 2014

Sărutul























      Am găsit ceva tainic, ceva luminos și drept, ceva din neastâmpărul bucuriei și cumințenia unui gând, ceva din zâmbetul blajin și simplitatea unui gest; și toate veneau din sufletul nealterat, doar când simpla lor grăire era ca un cânt, iar faptele, mereu învăluite în muzici celeste...
      Și atunci, în logica amurgului, un alt izvor de tăcere, de infinit, de sărut – privilegiile celor înțelepțiți, celor ce scriu cu ochii, cu gândul, cu trăirea, adăpostind sufletele ce vor înmuguri curând... Iar înflorirea lor va fi într-o contemplare a timpului, indiferent de ce întorsătură iau lucrurile. Ceea ce facem acum, aici, are sens și sentimente. De aceea, suntem dispuși să   așteptăm, să înfruntăm timpul și câte vor veni peste noi.


                                                                                 Elisabeta Gîlcescu

martie 29, 2014

ILEANA VULPESCU

Învățătură și rafinament, simplitate și modestie, calități într-o proporție atât de armonioasă, în aceeași persoană, iar mai presus de toate, generozitatea, indispensabilă concepției intelectuale.

martie 01, 2014

Sărutul (antologie, autori Arta conversației)




„Iubirea rabdă îndelung; iubirea se dăruieşte, nu invidiază; nu se trufeşte, nu se îngâmfă;  nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută ale sale, nu se întărâtă, nu ţine în seamă răul, nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură;  pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă. Iubirea niciodată nu se trece...“ Coriteni 13  

Sărutul (antologie In honorem)




Lumina lor se mai dorește încă

Sărutul




Ce dar minunat!
inocență și iubire –
glas scuturat din primăvara de azi,
de aproape,
când zâmbetul a înșirat în juru-mi atâtea așteptări –
un dulce și negrăit parfum.

februarie 16, 2014

Arta conversației și poezia iubirii




       Pentru a scrie, ca și pentru a trăi, orice moment e bun, orice loc e favorabil.
   De doi ani, Arta conversației găzduiește experiențele creative ale fiecărui membru, într-un proces autentic, armonios, alert, în cuvinte și imagini.
   Împreună învățăm să descoperim, cu mirare și curiozitate, stiluri noi, imagini, texte inspirate de interacțiuni și lecturi, sugerate de către autori consacrați, profesori coordonatori, cititorii statornici, artiștii vizuali...
   Ne suntem alături, ca într-un atelier-cenaclu, ne citim, ne așteptăm postările, ne bucurăm de fiecare nouă reușită când muzele sunt de partea noastră, încă de la primele creații personale.
   Am înțeles împreună că e nevoie de călătorii în lumea poeziei, de a ne desăvârși arta poetică, de a ne împlini și îmbogăți cultura... Apoi, am înțeles că e nevoie de încredere, de a conlucra, de a ne asculta deschis, de a ne aprecia, fără prejudecăți, unii pe alții.
   Fiecare scrie în ritm propriu, fiecare are locul lui, timpul și cititorii lui.
  Deși multe dintre textele postate pe Arta conversației sunt considerate poezii, nu ne putem numi poeți. Drumul este lung și anevoios.
   Poezia iubirii ne face exigenți cu propria poezie, cu fiecare text care trebuie să corespundă etic și estetic, cu poezia care trebuie să surprindă cititorul, să conțină fior liric, dar și acel dialog poet-cititor pe care trebuie să-l hrănim, să-l echilibrăm, să-l cultivăm, să-l orientăm către poezia de calitate, unde să redescoperim trăiri și deschideri noi.
   Voi știți, dragi prieteni, cum ni s-au întâmplat minunile în Arta conversației... Prima antologie s-a născut într-o noapte... pe o punte a prieteniei...
   De atunci, au venit comentarii, critici... Toate ne-au ambiționat... A urmat a doua antologie... A treia este în curs de desfășurare...
    Așteptam o disciplină poetică în prezentare, cu texte și imagini lirice nu numai scrise, ci și lucrate - aranjare în pagină, ortografie, punctuație...
   Am prelungit calendarul postărilor, sperând într-o reconsiderare și o evidențiere a  sensibilității actului creativ, însistând pe inefabil, pe stabilirea unor corespondențe intime între eul liric și lumea poeziei. 
    Această antologie este una de colecție, iar fiecare poezie trebuie să fie arta propriului spațiu interior, „oferind minute de răgaz, clipe de reconectare cu sinele prin imagini şi cuvinte care ajută să o descoperim şi să o (re)construim, să ne fim parteneri profunzi ai unei schimbări în mai bine“.


Cu prețuire,
Elisabeta Gâlcescu


ianuarie 29, 2014

Traducându-l pe Villon (fragment)




   
    Și în miezul acestui timp mohorât, amar și fără orizont, ochii unui tânar de 18 ani, iubitor al muzelor și student în anul I al Facultății de Filologie din București se apleacă asupra versurilor unui poet medieval francez, încercând să le transpună în grai românesc: «Je plains le temps de la jeunesse» – «Îmi plâng deci anii tinereții». Poetul francez era François Villon. Studentul român – Romulus Vulpescu“. Colegi de facultate, dar în grupe diferite, tinerii de atunci se întâlnesc în seminarul de lingvistica al lui Cicerone Poghirc, sub semnul unei dezbateri despre limbaje tehnice, argouri, jargoane, unde tânarul poet de 18 ani invoca „argoul jobelin“ folosit de Villon în baladele sale.
    
. De atunci Romulus Vulpescu a rămas să conviețuiască pașnic cu Villon, studiindu-l și traducându-l în mai multe etape pe medievalul poet francez ascuns în „argoul jobelin“ și în multe alte limbaje tehnice asemănătoare, sustrase limbii literare comune: „Pașii poetului francez s-au pierdut în întuneric pe la 32 de ani; tot pe atunci probabil va fi trecut și pragul veșniciei. Romulus Vulpescu a ostenit însa în tălmacirea lui Villon peste o jumătate de veac. I-a dăruit, vasăzică, poetului mai mulți ani decât Dumnezeu!“.



                                                                                                              C. Stănescu