vineri, 4 aprilie 2014

Sărutul























      Am găsit ceva tainic, ceva luminos și drept, ceva din neastâmpărul bucuriei și cumințenia unui gând, ceva din zâmbetul blajin și simplitatea unui gest; și toate veneau din sufletul nealterat, doar când simpla lor grăire era ca un cânt, iar faptele, mereu învăluite în muzici celeste...
      Și atunci, în logica amurgului, un alt izvor de tăcere, de infinit, de sărut – privilegiile celor înțelepțiți, celor ce scriu cu ochii, cu gândul, cu trăirea, adăpostind sufletele ce vor înmuguri curând... Iar înflorirea lor va fi într-o contemplare a timpului, indiferent de ce întorsătură iau lucrurile. Ceea ce facem acum, aici, are sens și sentimente. De aceea, suntem dispuși să   așteptăm, să înfruntăm timpul și câte vor veni peste noi.


                                                                                 Elisabeta Gîlcescu

Un comentariu:

  1. Mă gîndesc la această călătorie a sufletelor spre necunoscut, "spre țărmul neștiut de unde nimeni n-a mai venit, făcîndu-ne mai lesne să-ndurăm urgiile de-aici decît să tindem spre altele pe care nu le știm..." (Shakespeare). Și totuși mi-l închipui pe Romulus în lumea neștiută dar închipuită, așteptat de vechi și buni prieteni, Villon, Rabelais, Charles d'Orléans, Dante, Alfred Jarry (și alți colegi patafizicieni), în foaierul Teatrului Lumii de Apoi, la un absint și o havană, ca-n vremurile bune din timpul cu ceasornic, pe pămîntul amintirilor. Mă gîndesc că nu va întârzia la acest spectacol în care el însuși se va urca pe scenă să le prezinte prietenilor pe colegii săi din Panteonul literaturii române.

    Un "colb de carte" se așterne pe gîndurile mele...
    Fie-ți drumul lin, ușor, înconjurat de îngeri !

    Sergiu Cioiu, 5 aprilie 2014

    RăspundețiȘtergere