august 30, 2019

Acasă la scriitoarea Ileana Vulpescu

În zona centrală a Bucureştiului, lângă Piaţa Rosetti, pe Strada Cristian Radu, la Numărul 1, se află un bloc vechi, cu cinci etaje, din epoca trecută, cu tencuiala fisurată şi înnegrită, un imobil care face notă distinctă de clădirile din jur. Aflu că ar fi fost construit prin anii 1934-1935. Privit din stradă, pare, într-un fel, un bloc abandonat, dar aparenţele înşală. Este un bloc ce ar putea trece drept o realizare a arhitecturii interbelice. Aici, la etajul al doilea, locuieşte, din 1978, scriitoarea Ileana Vulpescu.
Apropiindu-mă de intrarea în bloc, observ pe clădire o placă memorială pe care scrie că imobilul s-a construit pe pământul unde a fost casa familiei Eliade şi că viitorul mare filosof şi scriitor Mircea Gh. Eliade a locuit 12 ani în respectiva casă cu mansardă de pe sStrada Melodiei – aşa se numea pe atunci strada.
Memorialistica lui Eliade cuprinde şi amănunte despre casa de pe strada Melodiei, fiind evocaţi anii petrecuţi de el în mansardă; „Mansarda aceea a avut o importanţă hotărâtoare în viaţa mea (…) A fost marele noroc al adolescenţei şi tinereţii mele că am putut locui 12 ani acolo, că, mai ales, am putut locui ultimii cinci-şase ani singur“. În această celebră mansardă, tânărul Mircea Eliade a scris, printre altele, şi „Romanul adolescentului miop“. Şi tot în această mansardă s-a întâlnit cu Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica…


Ion Jianu

https://www.gds.ro/Actualitate/2015-11-09/acasa-la-scriitoarea-ileana-vulpescu/

Un comentariu:

  1. Ion Jianu

    În clasa a treia de liceu, m-am îmbolnăvit şi a trebuit să mă retrag de la şcoală. Peste doi ani, aveam să stau cincisprezece luni în gips. Nu venea nici o colegă să mă vadă.
    Toată lumea se ferea – şi, pe bună-dreptate – de tuberculoză, boală cam fără leac pe vremea aceea. Boala-mi dădea timp să mă gîndesc, să citesc, s-ascult muzică. Începeam să mă uit cu alţi ochi la lume. Mi-am dat seama cît de uşor eşti exclus, dintr-un motiv sau dintr-altul, cît de precare sînt relaţiile dintre oameni, cît de fragilă este viaţa. Pentru prima oară, am simţit singurătatea ca pe-o inevitabilă condiţie sufletească.
    După ce-am reintrat într-un circuit normal, deşi-mi făceam şcoala-n particular, m-am împrietenit cu trei fete… Am cunoscut de copil oameni amărîţi, oameni nenorociţi. Ei şi boala m-au învăţat cîteva lucruri esenţiale: să deosebesc necazul de nenorocire, să nu mă supăr pe omenire pentru soarta mea, să n-am vanităţi şi să-mi păstrez firea în faţa adversităţilor de orice fel…“.

    RăspundețiȘtergere