marți, 28 martie 2017

De partea frumoasă a vieții (laudátio)

Puțini sunt cei care au norocul de a fi de partea frumoasă a vieții. Puțini. Cred că scriitoarea Ileana Vulpescu are un loc special. Este un model de bucurie și lumină. Oricât de îndreptățită ar fi, niciodată nu s-a plâns, Niciodată nu a invidiat. Niciodată nu și-a schilodit nobilele idei. De multe ori a fost aproape de prăpastie, de multe ori, dar nimeni nu i-a simțit ura față de durere.
Am parcurs împreună cele mai minunate experiențe spirituale, am visat, stăruind asupra vieții reale. Evenimentele au fost multe, și de fiecare dată au fost importante, unice, însoțindu-ne bucuriile, împlinirile, să le fim mângâiere, fie și pentru o clipă printre flori, în întâlniri antologice ale iubirii la Biblioteca Națională a României, la Casa Universitarilor, la Târgul de carte Gaudeamus, la Clubul Spice... Toate ne-au apropiat și mai mult, amintindu-ne de fiecare dată de dragostea care există într-o poveste de acum 65 de ani, alături de poetul, traducătorul, publicistul, editorul Romulus Vulpescu.
Glasul ei s-a auzit pretutindeni. Din Țara lui Brâncuși până la malul mării, din Călărași, până la Craiova. Era același, neschimbat datorită faimei, binecuvântat de Dumnezeu. Era glasul unei doamne în adevăratul sens al cuvântului, care iubește oamenii precum cărțile și te încălzește cu expresivitatea frazelor, cu povața bine cântărită o adevărată aristocrată a spiritului și cuvântului în proza contemporană, o fină observatoare a realității, o cunoscătoare a profunzimilor sufletului omenesc.
Nu s-a dat în lături și necondiționat a scris despre aparițiile editoriale ale grupului nostru, lăsându-ne să mai credem în minuni... cele care zâmbesc, te atrag și te conduc acolo unde este nevoie de ele. Și atunci e de-ajuns un prieten și locuri acoperite de case, trotuare, oameni și glasuri care așteaptă, iar și iar, „duminica de ieri“, acolo unde există loc pentru poeți și cărțile lor, în salonul inundat de lumină, unde poți să râzi, să plângi, să cânți, acolo unde se întâlnesc și își dau mâna fapte, uimite de ceea ce găsește omul pentru sufletul omului, unde amintiri te cutreieră în sus și în jos, zbor și cădere, zbor și iubire, în mâna de înger, cărți, cărți...
Când dorul arde în palmă și face cale-ntoarsă  pe deasupra viilor, când pomu-și lasă vis în muguri iar pe urma rodului neprins, toamna sună altfel în floarea albă de vișin când reînvie grădini bântuite de prea grele vini... „atunci, la poarta îndepărtată, auzim căldura...“, acolo la porțile cuvântului... o întâlnire într-o lume vie – ARTA CONVERSAȚIEI și Ileana Floarea Vulpescu – minune când minune este omul pentru om.


Elisabeta Gîlcescu

2 comentarii:

  1. Și totuși ce destin fericit au avut aceste cărți cu poezia iubirii, cu fiecare zi mai înaltă, mai lumină, mai sublimă, cu fiecare gând mai simțitor, mai generos, măreț, fiecăruia dintre noi, și noi, totdeauna ceva de adăugat pentru fiecare zi, pentru fiecare sărut Eli Gîlcescu

    RăspundețiȘtergere
  2. Tot ce vine de la Doamna sufletelor noastre, Doamna Ileana Vulpescu, sta sub semnul nobletei,intr-o lume asa de sucita si, uneori, decazuta. Astept cu inima deschisa bucuria in dar de care vorbiti. Cu pretuire!

    Elena Roată

    RăspundețiȘtergere