vineri, 20 ianuarie 2017

Cu gândul la cititori



După ce a primit impresionantele biblioteci personale ale academicienilor Dan Berindei şi Dinu C. Giurescu, în 2013, iar anul trecut şi-a îmbogăţit patrimoniul cu o mie de volume graţie unei valoroase donaţii făcute de cunoscutul om de ştiinţă Basarab Nicolescu, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a încheiat, recent, demersurile pentru preluarea colecţiei de carte aparţinând scriitoarei Ileana Vulpescu.
„Un număr considerabil de cărţi şi materiale aparţinând soţilor Romulus şi Ileana Vulpescu va ajunge la bibliotecă, unde vom face tot posibilul pentru a le pune cât mai bine în valoare. Pe undeva, alegerea doamnei Vulpescu este explicabilă. Fiică a locului, născută la Bratovoieşti, întoarce acum, la vârsta senectuţii, regiunii, oraşului şi bibliotecii care au făcut parte integrantă din destinul ei o colecţie valoroasă de carte”, spune managerul bibliotecii doljene, Lucian Dindirică. Potrivit acestuia, colecţia cuprinde peste 1.300 de volume – majoritatea cărţi rare, în limba franceză, din domeniul filologic, tipărite la sfârşit de secol XIX – început de secol XX, precum şi câteva reviste.
Ileana Vulpescu – care, pe 21 mai a.c., va împlini 85 de ani – a fost distinsă, în vara anului 2015, cu titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova, prilej cu care a vizitat şi Biblioteca „Aman”, declarând: „Toate amintirile adolescenţei mele sunt legate de acest loc sacru”. Ileana Vulpescu are licenţa în Litere (limba şi literatura franceză) la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1953-1958) şi a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1972. Scrie proză şi teatru, traduce din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi semnează versiuni în limba franceză din literatura modernă şi contemporană românească. Cel mai cunoscut roman al domniei sale este Arta conversaţiei, care a reuşit să ajungă best-seller înainte de 1989.



Magda Bratu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu