marți, 17 mai 2016

Ne uneşte o boală comună – bătrîneţea

Îi ştim din cărţi. Cele pe care le-au scris ei! Ea stăpîneşte, printre altele, „Arta Conversaţiei”, iar el a avut „Infatuarea” de a spune „Îmi sunt contemporan – şi mi-e de-ajuns”.  Ileana și Romulus Vulpescu sunt dovada de netăgăduit în fața Timpului că iubirii îi este îngăduit să se încăpățîneze să existe pentru totdeauna! Ea și-a acceptat destinul, pe care l-a confundat cu numele lui, apoi a fost convinsă că n-avea să existe pe lume alta mai bună, mai răbdătoare pentru bărbatul ei. S-au iubit cu înțelepciune, într-o viață cu bucurii și atîta tristețe! Se iubesc și acum, fiecare fiind prizonierul unei alte dimensiuni. Pentru Ileana Vulpescu iubirea rămîne motivul clipelor sale de fericire într-o lume în care L-ar ruga pe Dumnezeu să nu o mai trimită, încă o dată, pe Pămînt! Ileana şi Romulus Vulpescu au fost idolii unor generaţii întregi, care i-au descoperit din cărţi. Generaţii care îi vedeau trecînd pe stradă şi, copleşite de situaţie, nu cutezau să le ceară nici măcar un autograf. De cîţiva ani, soţii Vulpescu nu mai ieșeau din casă, iar bucureştenii îi puteau întîlni doar pe coperta vreunei cărţi ai cărei autori sunt, aflată pe vreo tarabă de la Universitate. Copertă care zace şi ea greu, sub colbul implacabil lăsat în urmă de maşinile scumpe ce au cucerit centrul Bucureştiului… Bătrîneţea lor, împreună, era modestă… Lui Romulus Vulpescu îi plăcea să umble prin Bucureşti şi să se lase inspirat de atmosfera oraşului. Într-o bună zi m-a primit în apartamentul său, printre munţi de cărţi valoroase, şi, alături de doamna sa, Ileana Vulpescu, a acceptat să oprim timpul în loc. „Numai că, te rog, atunci cînd ai să scoţi interviul de pe reportofon, să-l transcrii cu «î» în mijlocul cuvintelor. Aşa scriu eu!”. Avea să fie ultimul interviu al lui Romulus Vulpescu… Eveline Păuna

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu