Dor de „oriunde“

Și când începea să vorbească, atunci, în tăcere, cuvintele înălțau niște aripi și urcau, urcau necontenit, și toți simțeau mai cu ușurință, cu cât ele păreau magice, deasupra, cu senzația zborului cu ochi, cu urechi, cu tâmple, cu toate simţurile larg deschise, în clipele mari ale vieţii, ca o binefacere, fără pereche.

Doar cântecul ei, o clipă de stânjenire îndurerată, ascultându-l o clipă – cântecul ei cu miros încă tânăr și dor de primăvară, cu ochi luminoşi, dornici de ducă spre alte tărâmuri noi, dor necontenit, dor pentru totdeauna. Și așa avea să rămână acel dor de mândrie, de mulțumire și admirație – dor de iubire

Eli Gîlcescu