vineri, 29 aprilie 2016

Serafim de veșnicie (2)






Candidați la fericire –reprezintă fără îndoială unul dintre cele mai mari evenimente ale timpurilor noastre. Astfel de zile sunt foarte rare în viața unei națiuni, când ne-am analizat credințele, speranțele și aspirațiile cu ochii minții ațintiți lângă cea mai vie floare de o rară frumusețe, prezentă în orice moment, în orice loc, înnobilând inimi, clipă de clipă, o floare din zorii creației ce pătrunde totul, cuprinde totul 




Autograf Ileana Vulpescu în Târgu-Jiu, Aprilie 2016
Eli Gîlcescu

joi, 28 aprilie 2016

L-a ales timpul

De la plecarea ei, scriu...
Încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile, încerc să-ți spun totul, tot ce am simțit în fața frumuseții unei doamne rafinate; și mă tem să nu pierd vreun detaliu din rodul ostenelilor mele de a le culege, de a le păstra pentru tine... Ar fi o ocazie pierdută cu care s-ar putea să nu mă mai întâlnesc, poate. Pe de altă parte, au trecut ani, zeci de ani, iar ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a întâmplat la 300 km de București, neispitită în a-și schimba direcția, într-o întâlnire cu tinerii, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu-Jiu. Parcă îl aștepta pe cel ce avea să-i confirme, să-i ghicească gândul; îl aștepta să o facă fericită și să-i șoptească ceea ce aștepta de o viață, în locul unde dumnezeirea există, să-i atingă sufletul și să-i confirme că nu e totul pierdut...
Iată cât a trebuit să treacă până cînd un băiețel de zece ani a pătruns în finețea cuvântului, în detaliile acestuia, i-a înțeles mesajul autentic, i-a captat admirația, suspinul, și-a atins scopul; un băiețel de zece ani, atras de arta conversației, de entuziasmul acesteia, de pledoaria pentru uman, și-a făcut loc să ajungă cât mai aproape, cu bucuria întineririi în ochi și a minunii în glas: „și eu cred ca dumneavoastră“. Un copil care nu îți dă nimic de ales, decât să-l urmezi, să-i recunoști și să-i respecți crezul.


Eli Gîlcescu 

miercuri, 27 aprilie 2016

Cu iubire nemăsurată

Doamnei Elena Roată,

cu mulțumire și recunoștință pentru invitația spontană, în dăruire totală, prin nuanțarea și prospețimea unui demers personal, autentic, liber asumat, de maximă luciditate, oferind iubitorilor de cultură cuvântul armonios, drept și demn, cu unica noblețe impusă de admirabila „Arta conversației“, romanul mereu proaspăt și actual al distinsei Maestre și Model, Scriitoarea de excepție Ileana Vulpescu, cu bucurie că acest act remarcabil să se petreacă în preajma Sfintelor Sărbători ale Floriilor – o binecuvântare pentru cititorii de ieri fideli, iar pentru noi, cu privilegiul de a o sărbători în anotimpul florilor de ziua numelui Floarea, unul dintre acele nume magice, un nume ireal în toate manifestările sale, un nume care ascunde mult mai mult decât se pare, cu toate acestea, mult mai puțin decât ar trebui să fie, un nume de o frumusețe perfectă, un nume de neuitare pentru o țară (Eli Gîlcescu)

marți, 26 aprilie 2016

O desfătare neprețuită

Încă ne aparține, cu glasul strunit, lămurit de poveste și amintiri, multe amintiri să ne apropie iar și iar (pentru a câta oară?) la adăpostul modestiei, să-i surprindem cuvântul armonios, drept și demn, cu unica noblețe impusă de admirabila „Arta conversației“, romanul mereu proaspăt și actual al distinsei Maestre și Model, Scriitoarea de excepție Ileana Vulpescu, în cel mai frumos refugiu, fără margini, cel rămas înlăuntrul adânc, povestea copilăriei, de la Bratovoești, Craiova, București, Târgu-Jiu, România...

Eli Gîlcescu

Serafim de veșnicie




Unii au plâns, s-au bucurat, au îmbrățișat-o, au îngenuncheat, i-au auzit glasul profund, cu noi înțelesuri, sub imensitatea văzduhului, în preajma luminii din suflet, acolo unde „se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai ști să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor...“ 

(Eli Gîlcescu)

luni, 25 aprilie 2016

A meritat să așteptăm


A meritat să așteptăm cuvântul, să-l semănăm peste tot, în copiii noștri, în nepoții noștri, cuvântul care măgulește, care va păstra ceva din sufletul ei, care va rămâne în timp, care se va întoarce iarăși să dea prilej să amintească, să recunoască, până când ne deprinde să descifrăm adevărul, până acolo în inima ei puternică, locuită de o liniște fără margini, până când se va întoarce...
A meritat să așteptăm cuvântul care veselește sufletul.
Am meritat acest aprilie, făgăduit să ne fie încântare și blândețe, în preajma sfințitei zi a Floriilor, sărutul ales dintr-un vis tăinuit, cu înfiorări de veșnicie
Am meritat să ascultăm glasul care îmbrățișează, îngenunche și doare.
A meritat!  (Eli Gîlcescu)

Să-mi fie îngăduit

azi, când îți voi vorbi despre frumusețea ei, despre rostul ei, și ceea ce vei auzi ca să te facă și mai puternic, și mai prudent, și mai înțelept, să te privești altfel, să crezi în tine, să te apropii de oameni, de păsări... să-ți așezi sufletul în lumină, să privești, să mângâi, să osândești la viață, acolo unde alții izbesc, mânuiesc, dau dovadă de sânge rece, fără a avea ceva viu în ei...
De ai fi avut răgaz, doar de o clipă, să fi venit în biserica de ieri, ai fi plecat liniștit și împăcat cu tine pentru a-i descifra, în timp, adevărurile ei; de i-ai fi dat ascultare, i-ai înălța rugăciuni, așa cum se înalță îngerilor, sau te-ai fi apropiat și la ureche i-ai fi șoptit: „și eu cred ca dumneavoastră“.
A pornit cu acest gând de copil, de aici, din Țara lui Brâncuși, unde a lăsat un dor, un dor permanent, acolo pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“, un dor atât de demn și devotat al marii doamne a artei conversației. Iar în acest ceas de patimi, se multiplică la infinit 
(Eli Gîlcescu)

duminică, 24 aprilie 2016

Ileana Floarea Vulpescu

Ileana Floarea Vulpescu, autoarea celebrei cărți „Arta conversației”, a fost prezentă la Târgu-Jiu. În vârstă de 84 de ani, întâlnirea gorjenilor cu aceasta a fost ca o lecție de viață. Ileana Vulpescu a povestit de ce în majoritatea cărților sale nu există prea multe întâmplări fericite. Scriitoarea a povestit și motivul pentru care a ales un final plăcut în „Arta conversației” și s-a lăsat cunoscută de către cei care îi iubesc scrierile. Ileana Vulpescu s-a aflat la Târgu-Jiu cu ocazia evenimentului „Candidați la fericire? Citiți o carte!”, organizat de către Elena Roată; Elisabeta Gîlcescu; Dorina Cioplea; dar și Elena Velțan.13078298_1723459327875907_1811461365_o (1)
Cu ocazia venirii scriitoarei la Târgu-Jiu, organizatorii și mai mulți elevi din Târgu-Jiu au realizat un veritabil regal artistic. Autoarea cărții „Arta conversației” a purtat un scurt dialog cu persoanele care au ales să fie prezente la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” pentru a o cunoaște. Cuvintele sale au fost ca o lecție de viață pentru cei prezenți. „Toată lumea mi-a reproșat, pe bună dreptate, că în cărțile mele nu se petrece nimic vesel. Fiecare om  a trăit într-un anumit fel, s-a format într-un anumit fel și în funcție de ce i-a oferit viața. Se mai ține cont și de firea care ți-a fost dată când te-ai născut. Poți să fii un melancolic fără să ai motive, asta este  cea mai periculoasă formă de melancolie, cea fără motiv. Nu îmi place să vorbesc despre viața mea. Mi-a spus cineva că de ce nu scriu viața mea. I-am spus că îmi este așa greu să mă întorc la ea încât prefer să știu numai eu. Nu am avut atâtea elemente fericite în viață ca să transpun pe hârtie. Ce mi-a lovit  cel mai tare ființa a fost nefericirea oamenilor, boala, sărăcia, neînțelegerea, invidia oamenilor, mahalagismul. Atâtea lucruri care m-au  indispus și mă indispun și astăzi, dar o dată cu vârsta am devenit mai concesivă (…) Dacă  ne-am analiza sincer, fiecare dintre noi, am vedea că nu suntem perfecți, că avem aceleași defecte  pe care le criticăm la alții și, în general, generozitatea nu-ți face nici ție rău și nici altora. Un suflet care nu invidiază, care nu vrea neapărat să ajungă în frunte cu orice chip este un om liniștit și echilibrat”, a spus Ileana Floarea Vulpescu.
13054964_1723459344542572_1711677178_oScriitoarea a pus în discuție și anumite aspecte ale vieții cotidiene, lucruri pe care oamenii nu mai pun preț, fiind interesați, mai degrabă, să facă averi și nu să își bucure sufletul. „Nimic nu valorează mai mult decât un suflet liniștit fiindcă eu, într-o viață lungă, 84 de ani e o vârstă, am descoperit că mai întâi nu știm ce este viața. O trăim fiindcă ne trezim în lume și facem ce face specia noastră. La animale vedem la fiecare specie ce moravuri are exact ca și în societatea umană. Unii sunt  chiar mai ordonați decât noi (…) Sănătatea nu  depinde  întotdeauna de noi, că mergem 30 de minute pe jos, cum ni se recomandă, că bem 2 litri de lichid. Nu este obligatoriu să fii  sănătos pentru că respecți aceste prescripții medicale. Sănătatea este cel mai important element al norocului. Numai cine nu a fost bolnav de o boală gravă nu știe ce înseamnă suferința. De asta spun că la medicină, ca și la Filologie, ar trebui să se dea un test psihologic, înaintea examenului de admintere. În ambele profesii, dacă  nu iubești oamenii nu ești dispus să îi consideri egalii tăi ”, a mai precizat Ileana Floarea Vulpescu.
În cadrul evenimentului, câțiva elevi au prezentat o piesă de teatru, iar pianistul Florin Berculescu a oferit un scurt recital. Prezența scriitoarei la Târgu-Jiu a fost posibilă datorită unei prietenii dintre aceasta și Eli Gîlcescu, organizator. Regalul de evenimente artistice și literare a fost posibil cu sprijinul partenerilor: Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu – Centrul de Excelență Umană; Arta Conversației; Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”; Biblioteca Județeană Gorj „Christian Tell” Târgu-Jiu; Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu; Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu; Fundația Artego Umanitar.













Ileana Vulpescu și tinerii



Povestea unei flori de vineri, 
povestea de azi, 
de mâine,
să ne bucure toate 
câte vor fi 



Așteptând aprilie

Aprilie care seamănă fericiri:
fericirea de a fi între tineri, 
de a asculta poezia, 
fericirea de a trăi netrăitul




marți, 19 aprilie 2016

Ileana Vulpescu, un permanent dor


Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.

(Ileana Vulpescu,  Arta conversaţiei)

luni, 18 aprilie 2016

Aprilie, o lună de minune în viață



Te miri că n-am uitat? De cinci ani, ori de câte ori mi-e greu şi vine viaţa ca un tăvălug peste mine, de câte ori mi-e greu, şi mi-e de multe ori, scot din cutia cu amintiri fiecare gest al nostru, fiecare vorbă a noastră de-atunci, îmi derulez mereu în minte povestea, fidel, ca pe-un film, ca pe-o bandă de magnetofon, şi mă liniştesc şi mă-nseninez şi-adorm şi-mi spun: Ce fericită sunt că mi-a fost hărăzită o lună de minune-n viaţă. Eu am o lună de fericire pe care nimic n-o poate schimba, pe care nimeni nu mi-o poate lua. Doamne, câţi oameni pot spune c-au fost o lună fericiţi în viaţa lor?
Şi deodată mă simt bogată, mă simt dăruită cu cea mai frumoasă bogăţie a lumii.



Ileana Vulpescu – Arta conversației

(foto sursa internet)

Zilele inefabilului absolut înȚära lui Brâncuși


duminică, 17 aprilie 2016

Așteptări



Comunicare directă cu elevii, reflecţii, emoţii, bucurie, plăcerea lecturii,  joc al minţii şi al spiritului, simplitate nobilă, locuire în adevăr, în firesc şi în normalitate, curiozităţi disciplinate, rigori netensionate şi, mai ales, IUBIRE, necondiţionată cuprindere a lumii în suflet. 

(Elena Roată ) 




Să ne amintim primăvara de ieri







































(Eli Gîlcescu)

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Ileana Vulpescu


un semn de recunoștință pentru întreaga activitate, pentru o viață dedicată literaturii, pentru participarea sa la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române, pentru toate proiectele sale care au promovat și promovează imaginea pozitivă a României și pentru susținerea mediului academic


Aprilie


ca o revelație, ca un mesaj din toată opera, din toată viața scriitoarei Ileana Vulpescu, dinaintea marelui public târgujian

Joi, vineri și sâmbătă, 21, 22 și 23 aprilie 2016, în preajma Zilei Internaționale a Cărții, Drepturilor de Autor și Bibliotecarului, se organizează la Târgu Jiu programul cultural ”Candidați la fericire? Citiți o carte!”. Timp de trei zile vor avea loc mai multe evenimente literare și artistice, iar personalitatea în jurul căreia se compune ediția din acest an este scriitoarea Ileana Vulpescu. Important om de cultură, Ileana Vulpescu scrie proză și teatru, traduce din literaturile engleză, franceză și spaniolă, și semnează versiuni în limba franceză din literatura modernă și contemporană românească. Vă invităm la o întâlnire cu literatura de calitate și, mai ales, cu un fabulos scriitor contemporan. Să ne prețuim valorile atât timp cât le avem și să învățăm și tinerii să facă la fel. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.





http://www.agentiadecarte.ro/2016/04/candida%C8%9Bi-la-fericire-citi%C8%9Bi-o-carte/


Aprilie în sărbătoare


Ce fericită sunt că mi-a fost hărăzită o lună de minune-n viaţă. Eu am o lună de fericire pe care nimic n-o poate schimba, pe care nimeni nu mi-o poate lua. Doamne, câţi oameni pot spune c-au fost o lună fericiţi în viaţa lor?
Şi deodată mă simt bogată, mă simt dăruită cu cea mai frumoasă bogăţie a lumii. 

Arta Conversaţiei – Ileana Vulpescu

vineri, 15 aprilie 2016

A ales

Desele încercări de a aduce arta acolo unde îi e locul, lângă cititori, să o sporească în scopuri nobile, nu au rămas fără ecou.
Într-o zi, am întrebat-o de Brâncuși. Mi-a mărturisit că ar dori să revadă locurile pe care le-a văzut când era copil, să le simtă dăinirea netulburată, chemarea... Apoi a fost  ”ce-ar fi dacă”. A zâmbit. Era zâmbetul care spunea totul; zâmbetul extrem de politicos cu care curta arta și fiecare loc care ar putea sluji cel mai bine și să dea roade, într-un fel special, tinerilor, de stimă și afecțiune, de înălțare spirituală, o adorație pioasă vrednicilor înaintași. Un asemenea loc se află în Târgu Jiu, iar Brâncuși e unic. E un adevăr care obligă la respect și neuitare, o datorie de iubire și prețuire. De aceea a ales să petreacă Sfintele Florii printre gorjeni. A ales, insistent, tenace, cu o discreție formidabilă, de înnobilare și mângâiere, ce vine din nevoia de lumină. Ne-a ales să-i descifrăm cuvântul ce atrage și care te ține la distanță, să-i descoperim originea, dar mai ales puterea de a-l îmblânzi, de a-l convinge să continue aventura spirituală. A ales un loc privilegiat în spațiul cultural, deschis celei mai aproape, celei mai meticuloase arte, cea a conversației, plină de candoare și sinceritate.

A ales un loc unde dumnezeirea este pretutindeni.

A ales Târgu Jiu 
21 – 25 Aprilie 2016

Eli Gîlcescu

joi, 14 aprilie 2016

luni, 11 aprilie 2016

Școala Altfel și Ileana Vulpescu


Atinsă de-o clipă, ziua de mâine ne adună pe toți, 
când va deschide o carte și prima filă, 
pentru noi, va scrie
pentru prima oară
povestea unei flori, 
povestea culeasă din grădina de ieri, 
primăvara aleasă... 
Va scrie cu dor, 
va scrie și va lăsa o urmă în aceste locuri, 
urmă adâncă, 
cumințeniei de ieri, 
azi, poveste fără sfârșit, 
pe aceleași rare și nobile cărări, 
Brâncuși 

Eli Gîlcescu

duminică, 10 aprilie 2016

Școala Altfel


Ileana Vulpescu: „Trebuie să recunoaștem că școala este primul element de cultură într- o nație. Cu cît ai mai mulți alfabetizați, mai mulți dornici să citească, cu atît mai mult vrei pentru țara ta. Totul este să dorești să faci un învățămînt sănătos în care să ai o considerație pentru corpul didactic. Spun asta pentru că cineva care îți face curățenie cîștigă mult mai mult decît cîștigă un profesor. Baza acestei societăți este tocmai învățamîntul. Este ceea ce aș face eu. Ce vrei să faci cu niște oameni neinstruiți decît o piftie acolo, să creadă toate minciunile, toate prostiile, să se antreneze în toate tâmpeniile. Ce poate fi mai ușor de manipulat decît prostia adevărată? Dacă omul habar nu are pe ce pămînt trăiește e dispus să-l creadă pe ăla care țipă mai tare. Este incapabil să deosebească minciuna de adevăr”
[...]
Nu-mi aduc aminte decît de respectul faţă de profesori. Niciodată un elev nu şi-ar fi permis o obrăznicie. Ortografia pe care o am astăzi am avut-o de cînd am ieşit de la patru clase primare. Aşa de bună era învăţătoarea. Mie mi-a plăcut să învăţ. Îmi place şi astăzi să învăţ. Lîngă mine am o expoziţie de dicţionare şi de enciclopedii. Nu sînt sigură de o dată, de o noţiune, de un cuvînt mă duc şi caut acolo. Nu este nici o ruşine să nu ştii, ruşinea este să nu vrei să afli. Nu consider că la vîrsta asta «fragedă», şi fiind şi redactor la două dicţionare, le ştiu pe toate. Vreau să-mi împrospătez cunoştinţele chiar dacă le am”.


http://m.evz.ro/ileana-vulpescu-nu-este-rusine-sa-nu-stii-ci-sa-nu-vrei-sa-afli.html

Titlul care îmi este cel mai drag


Sunt atât de aproape de acest miracol al omului, acest loc în care „dumnezeirea este pretutindeni; și când uiți de tine însuți, și când te simți umil, și când te dăruiești. Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică...“ Dacă unii au plâns, s-au bucurat, au îmbrățișat-o, au îngenuncheat, i-au auzit glasul, și tu poți. Vino, vineri 22 aprilie 2016, ora 10, la o plimbare pe urmele lui Constantin Brâncuși. Vă propun o altfel de poezie, poezia prezentă, profundă, cu noi înțelesuri, poezia nemuririi, poezia infinită, printre arbori, să dăm mâna, să dăm floare...
Vino să vezi ce înseamnă o clipă de strălucire, sub imensitatea văzduhului, în preajma luminii din suflet, acolo unde „se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai ști să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor...“


Eli Gîlcescu

Citate: Constantin Brâncuși, Ileana Vulpescu (în ordinea citării)

vineri, 8 aprilie 2016

Vinerea Scumpă



O zi în sărbătoare
să ne amintească primăvara de ieri
odată cu florile de cireș care întorc duminicile acasă 
oprind din mers o clipă în (ne)auzire   
și în (ne)rostire  
să ne bucure toate câte vor fi miracol și tandră mirare
în Țara lui Brâncuși

O zi în așteptare
și un autograf Ileana Vulpescu


duminică, 3 aprilie 2016

Floarea... de cireș




Cum e să strălucești pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu-Jiu, vom afla cât de curând, în preajma Floriilor, când o Floare își va face loc, în Vinerea Scumpă, cu a cărei zestre suflete s-aline. 

Eli Gîlcescu

vineri, 1 aprilie 2016

Vine vremea să dau floare



Un aprilie cu multe flori și încă o floare, un aprilie care ne dăruiește totul, care iubește totul, un aprilie sub semnul poeziei, al dragostei care există, să ne aducă aminte de primăvara duminicii de ieri

Eli Gîlcescu

Poezia, adevărata măsură

Arta conversației 21 este și rămâne poezie într-un regal al ei, fără pretenția de a o înregimenta în uniuni, asociații, ligi... Iar cei care se înscriu, conjunctural, în proiecte, alături de autori invitați – program cu acel minim respect pentru ceea ce a fost și continuă să fie, pentru cei care a fost și continuă să rămână – grup literar neasistat social, doar spiritual, – și vor să se convingă, să caute în biblioteci, acolo unde rămâne drept suvenir, într-o continuă motivație pentru cititori, aproape de înțeles de cei care au fost vreodată însetați și au simțit, ca dintr-un izvor, acea izbire care nu-și schimbă cursul, nici firea

Eli Gîlcescu