decembrie 21, 2015

Sărutul, de neoprit!































Când poezia este și rămâne cea mai frumoasă artă, Sărutul (III), un alt punct de reper, un loc unde se întoarce întotdeauna cu bucurie, ca să mai știm că dragostea există

INVITAȚIE pentru includerea unor poezii din colecția personală în proiectul antologic „Sărutul“ (III), Editura „Măiastra“ Târgu-Jiu, 2016

CONDIȚII DE APLICARE

Se pot înscrie autori ARTA CONVERSAȚIEI care nu figurează în primul și al doilea volum „Sărutul“
Se acceptă numai lucrări nepublicate pentru autorii debutanți și autorii din grupul ARTA CONVERSAȚIEI, asumându-și fiecare integral răspunderea asupra conținutului
Lucrările vor fi trimise sub forma unui singur fișier, redactat în format A5, font Times New Roman 12, având pe prima pagina numele, o miniprezentare autor (facultativ), însoțită de o fotografie din arhiva personală, actualizată (pentru promovare virtuală, facultativ), și un nr. de telefon .
Fișierul pentru debutanți și autori ARTA CONVERSAȚIEI va conține cel mult 5 poeme.
Data până la care se trimit lucrările – 31 ianuarie 2016
Toți participanții la proiect (inclusiv autorii invitați) vor ceda gratuit dreptul de publicare a poeziilor selectate – acord valabil pentru un număr de 300 exemplare publicate la Editura Măiastra din Târgu-Jiu, cât și pentru o variantă electronică a cărții, cu descărcare gratuită.
Alte detalii, prin email egilcescu@gmail.com
Nu puteți trimite lucrările înainte de a vă înscrie în secțiunea eveniment ARTA CONVERSAȚIEI
În caz că nu primiți confirmare pentru lucrările trimise în două-trei zile, reveniți cu postarea.
Propunerile vor fi confirmate de editor, odată cu titlurile selectate pentru proiectul în desfășurare

Vă mulțumesc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu