august 10, 2015

INIȚIATIVĂ PENTRU ACORDAREA TITLULUI DE CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, distinsei Maestre și Model, scriitoarea de excepție ILEANA VULPESCU

Către Pimăria Municipiului București
La inițiativa grupului ARTA CONVERSAȚIEI XXI, susținută de zeci de mii de prieteni și admiratori, scriitoarea Ileana Vulpescu a primit Cetățenia de Onoare a Comunei Bratovoești și apoi, a Municipiului Craiova, locuri de care se leagă nașterea, copilăria și adolescența autoarei
Ni s-a părut firesc să aplicăm încă un demers pentru București, locul unde s-a maturizat, s-a împlinit și desăvârșit familial și professional, unde s-a consacrat artei și nu s-a aventurat în altceva decât în literatură... Practic, şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc. Este vorba despre un monument al culturii românești, un colos cu o operă extrem de solidă, apreciată intern și internațional, unde talentul, mintea și grația atotștiutoare au făcut punte între două secole XX și XXI. De această dată, considerăm că este o datorie față de cititori, de prietenii tineri pe care i-a îndrumat și susținut în cadrul nenumăfatelor proiecte editoriale, față de prietenii din grupul virtual „ARTA CONVERSAȚIEI“, să se acorde atenție sporită în cadrul dezbaterii propunerii noastre, cu nr. 1336460/2015, prin care am solicitat acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului București doamnei ILEANA VULPESCU.
Prin adresa nr. 1547/1336460/22.06.2015, ne-ați solicitat documente anexe, recomandări...
Este propusă de poetul Andrei Păunescu, când i-au fost înmânate însemnele de Cetățean de Onoare al Comunei Bratovoiești, într-un spectacol grandios organizat la Clubul „Spice“ București.
Este propusă de Georgeta Tudor, la Opera Română Craiova, când i s-a conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova.
Este propusă de Victor Socaciu, artist, Adriana Trandafir, actor...

„În București, nu au existat, nu există și nu vor exista niciodată oameni pe care să-i iubesc, să-i prețuiesc și să-i ador mai mult decât pe Romulus, pe Ioana și pe Ileana Vulpescu. În preajma lor, totul mi se părea „frumos ca umbra unei idei“. În casa lor, am simțit pentru prima dată că poemul meu „Doamne, dacă-mi ești prieten“ este într-adevăr un poem. Sufletul meu nu mai este întreg, de când am aflat că Ioana și Nea Romică au trecut Dincolo... Regret enorm că, în ultima vreme, ne-am văzut atât de rar.
Doamnei Ileana, nu-i pot spune decât că mi-e dor de D-nei, cum îi e dor „veveriței de-un brad“ și sper că într-o zi, nu prea îndepărtată, să am ocazia să-i pot spune toate aceste lucruri, stând față în față.
Cu toată dragostea și prețuirea din lume“ (Spriridon Popescu, poet, Târgu Jiu)

Ileana Vulpescu știe că o iubesc necondiționat, și Dumnezeu mi-e martor că spectacolul „Arta conversației“ a fost trambulina de lansare în cariera mea ulterioară!!!“  (Adriana Trandafir, actor, București)

„O adevărată aristocrată a spiritului și cuvântului în proza contemporană, o fină observatoare a realității, o cunoscătoare a profunzimilor sufletului omenesc prezentat în subtilitatea dialogului nuanțat, polifonic, caleidoscopic, în multiple reflexe și fațete cu eleganța și distincția stilului unic și original într-o vie și penetrantă artă a conversației. Reverențe și admirație !“ (Raul Constantinescu, poet, Hațeg)
„Niciodată față-n față, dar necontenit în sufletul meu, mângâiere dulce a unei tinereți triste! iubita și mult stimata doamnă Ileana Vulpescu; obișnuită să consider scriitorii adevărați, locuitori ai înaltelor sfere cerești, greu de văzut de aproape, mă mângâi să știu că idolul meu este acolo! Cu cea mai mare admirație și respect, vă doresc tot ce-i mai bun în viață și ani mulți cu sănătate,sărut mâna, de minuni făuritoare, inima, cât tot pământul iubitoare și-n vremi grele, de nădejde dătătoare!“ (Antuza-Mariaana Antoce, Iași)

         „Pentru a putea vorbi despre opera scriitoarei Ileana Vulpescu, trebuie să o cunoști și să o iubești ca om. Eu o cunosc și o iubesc. Nu sunt critic literar, sunt doar o cititoare care o știe pe Ileana de peste 40 de ani ca prietenă și tot de atunci a iubit-o și a prețuit-o. Am fost cu sufletul alături de ea și de minunata ei familie la multe bucurii și mai ales la multe și supreme dureri alături de soțul meu (n.red.: artistul Tudor Gheorghe), am fost alături cu sufletul, iar loviturile nemiloase ale vieții le-am simțit și noi. Uneori chiar fără prezența fizică, uneori chiar fără cuvinte am fost alături de ea. Dar cumințenia pământului, așa cum i-am spus eu întotdeauna, a înțeles și a acceptat dragostea mea tăcută. Brâncuși, alt model oltean, nu ar fi avut ca model mai fidel pentru Cumințenia Pământului, dacă ar fi cunoscut-o, decât pe Ileana Vulpescu“, (Georgeta Tudor, actor și poet, Craiova)

„Am scris despre ce înseamnă „Sărutul“, despre cei care au fost aleși pe sprânceană să facă parte din această antologie de poezie contemporană, despre bucuria de a descoperi că încă mai există dorința de a vrea să iei parte la o întâlnire cu oameni frumoși și să respiri muzică și poezie, împărtășindu-te cu Lumină și Iubire. Nu o dată am mărturisit că rămân fără glas atunci când pășesc pe scenă datorită emoțiilor, dar vă asigur că nu simt nimic înainte să fac acest lucru, ci numai după cel dintâi cuvant rostit. Atunci simt cum dau năvala ca nebunele emoțiile și de fiecare dată mă străduiesc să le conving că ele cu treaba lor, eu cu a mea. Uneori reușesc. Alteori nu. Dar tocmai astăzi am avut marea bucurie să-i spun doamnei ILEANA VULPESCU (între noi fie vorba, a fost ferm convinsă că vine la lansarea cărții mele, căci am conspirat, ca să fim siguri) cât de mare este iubirea pe care i-o port. Și da, m-au gâtuit emoțiile, dar am apucat să-i spun că albastrul pe care eu îl numesc inspirație vine și de la dumneaei, căci Arta conversației m-a adus aproape de pana de scris. Fericită am fost să mă îmbrățișeze și să-mi spună că așa fac oamenii vii, simt emoția și nu se sperie de ea, și-o poartă cu mândrie ca pe un stindard. Doamnă dragă, vă iubesc și am fost privilegiată să vă urez pe scena de la Spice Club, astăzi, în prezența atâtor oameni frumoși La mulți ani! 83 de ani... Și de 83 ori spun DA și susțin propunerea grupului ARTA CONVERSAȚIEI XXI de a i se conferi Titlui de Cetățean de Onoare al Municipiului București doamnei ILEANA VULPESCU.“ (Elena Loreta Popa, jurnalist, poet, București)

Îngăduiți în fața trecerii ireparabile a timpului încă o bucurie...
Măcar atât! Măcar acum!

Cu alese gânduri de prețuire,

Elisabeta Gîlcescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu