Am ochii încețoșați... Vă rog să mă
credeți... De ore bune, sunt inundată de temeri pentru fiul meu (Să ai departe o parte din tine, să afli de
zbuciumul pământului care nu ne mai rabdă, să vezi imagini care te înspăimântă,
un videoclip care te pune pe gânduri şi doar atunci, în acele momente, să
realizezi ce suntem în faţa naturii dezlănţuite... când ne dă semne... atâtea
semne, parca ar vrea să se scuture de povară, să nimicească ura, să stârpească
răul, să se nască din nou)... Dar clipa care mi-ați oferit-o este desprinsă din
altă lume... cea adevărată... Am închis ochii... Oare cine poate să-i țină
deschiși la primul Sărut, la al doilea... și la cele care vor urma... Și am mulțumit
Domnului pentru această mângâiere, pentru cuvintele generoase și sensibile,
pentru lumina peste sărutul grațios, simbol de sfințenie...
Doamne... puteți
simți tremurul mâinilor... oricât m-aș sili să le stăpânesc, nu reușesc... au
luat-o razna... mâinile mele nu vor să
se liniștească... Am deschis ochii ca să pot contempla iar fiecare cuvânt, să-l
aud... să-l aud cum crește apoi în inimile cititorilor. Mulțumesc pentru Sărutul
sărut, atât de armonios și expresiv și... „cine știe, iar un vis, singurul care
nu înșală. Ele nu promit nimic. știi că sunt deșertăciuni, și iată că ți se
umple sufletul și mintea de ele. Nu le-ai cerut nimic... și îți dau“.
Mulțumesc pentru acest vis.
Aleasă și sinceră prețuire,
Elisabeta Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu