„Sânziana ajunse la o biserică. Intră și aprinse o lumânare la vii, două la morți. Se opri la crucea lui Isus răstignit. Îi atinse picioarele cu mâna stângă. De câte ori îi fusese greu în viață, își adusese-aminte de Patimi de cele fizice – imaginabile, de fapt, pentru călăi; de cele sufletești – imaginabile pentru cei care simțeau la fiecare pas eșecul binelui în fața interesului, a necinstei, a simulării, a obtuzității. Își rezima fruntea de piciorul crucii. «Cît ai suferit... și pentru ce ? Lumea nu s-a făcut mai bună, iar în numele Tău s-a omorît și s-a jertfit și unii mai pretind și astăzi că-n numele Tău se căsăpesc. Zadarnic. Zadarnic.. Iar credința în Tine se clatină peste tot. Se pregătesc să Te ucidă a doua oară. De data asta, definitiv – prin uitare…»...“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu