luni, 25 februarie 2013

Sens și sensibilitate - in honorem Ileana Vulpescu





‎”Să-mi pară rău?
 Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, 
mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? 
Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, 
înfăţişânu-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, 
eu tot te-aş alege!”


Ileana Vulpescu  -  Arta conversaţiei







‎"Două gânduri să nu te părăsească niciodată: 
acela de a-ţi îmbogăţi mintea, şi sufletul, şi gândul;
 că suntem trecători în lume." -

Ileana Vulpescu - Arta Conversaţiei 




Ionel Crețu - Scrisoare către o Doamnă
Ilenei Vulpescu
Stimată Doamnă,
mărturisesc că în zile lungi de toamnă,
crud, neliniştit ca un căţelandru, 
cu lumina ascunsă,
adormeam pe “Arta conversatiei”, 
pradă de razboi, 
meritată, pentru vitejia dovedită la o coadă,
asemănătore cozilor de pupat moaşte,
de azi….

crud şi fălos,
între amicii mei de lecturi superbe…
aveam tot respectul asigurat…
meritul meu? :
cu greu,
dar am găsit,
această pâine proaspătă,
cu pagini lipite pe alocuri, mirosind proaspăt, a teasc…

citeam, 
pe nerăsuflate,
înmagazinând bagaj de lungă durată…

ochii mei omeneşti, de atunci, 
ca nişte ghiare,
ca nişte mâini lacome, apucătoare, 
primeau “Arta conversatiei”, 
spectacol grandiose de frumuseţe, 
înţelepciune,
dar şi de bucurie,
aşa încât,
cu egoism,
gândeam atunci: pleopapele ar trebui să se închida pentru intotdeauna,
cu cifru,
şi să rămână aşa, pecetluit…

acum, Doamnă, 
pe neasteptate,
mi s-a deschis mugure de poezie
şi toate braţele împietrite
şi toate legăturile,
centuri verzi,
s-au deschis larg…

pleoapele ce au ferecat frumuseţi,
deschise, 
o cutie a Pandorei a îngerilor…

sămânţa a încolţit în terenul fertil... 
nu s-a pierdut…
izbucneşte acum în poem… la momentul oportun…

...o! îmi stăruie în minte o mirare cu iz de întrebare!
ce soartă misterioasă şi dreaptă guvernează lumea mentală!?

simt că trebuie să vă respect, Doamnă 
şi a trebuit să fi fost respectat acel prim germen,
ca să-l simt azi răspândindu-şi în mintea mea, virtutea lui, multiplicată….

consider ca mi-aţi lăsat plăcerea de a mă bucura,
pentru naşterea mea,
o renaştere pentru a dărui şi eu, grăunţele din mine…
şi de aceea vă admir,
şi respectul meu nu încape într-o margine…

aţi făcut din conversaţie, artă,
aţi lucrat la ea cu degetele spiritului,
puternice,
mai puternice decât acelea care frâng fierul…

şi de aceia… nu pot… nu trebuie şi nu vreau să vă uit! 
al dumneavoastră, devotat,

sarut mâna, Doamnă

Ionel Crețu - Speranţa din visul Doamnei
(Ilenei Vulpescu, întruchipare a artei conversaţiei)


Iernând într-un bob, în nesomnul seminţei,
Cum iedul de ciută în veghea de mamă,
Vadul de dor - stea - ghid în calea credinţei
Ne-a îndreptat, strâns, lânga tâmpla ta, doamnă!

Mistuiţi de iubire, artă, cuvinte,
Ce ard într-o limba de dor, ca o rană;
În câmpul de suflet e vara fierbinte,
Iar lacrima-i roua de sânge pe geană...

În miezul seminţei cu-aroma de pâine,
Ideile voastre - difuzii pe ape
Dând visului plin, devenirea de mâine,
Ce-aduce iubirea din noi mai aproape...

În oaza lărgită de suflul tău doamnă,
Ale voastre creaţii, artă, cuvinte,
Opera vastă, smerită-n icoană 
În zâmbetul vostru - cătări de parinte!

Elena Valeria Ciura - Omagiu
(Ilenei Vulpescu)

Deşirate raze, 
destrămate dintr-o salbă
O purtase, donia,
Până fost-a ziua albă
Seara-n turnul ei,
Turnul de tortură
(Timpul aici domneşte 
De ani ne jefuieşte, 
Şi pe feţe râuri plimbă,
Veştejeşte!)
Privea la cerul păgubit de stele
Şi-şi amintea, Ileana mea, 
Ileana din poveste-
Avea şi nu avea ceva -
Mai auriu, mai albăstriu
Ori maci la brâu!
O carte avea,
Şi conversa în ea,
Cu ea,
Despre tot 
Ce trebuia 
A ne înălţa.
Avea cuvântul mai ades,
Avea şi spirit mai ales,
Iar rândul
Plin de-nţelepciune,
Înfrumuseţat, 
Îl trimitea în lume-
Să ne-adune
În soborul de cuvinte
Cu gând de-nchinăciune 
Şi de-a lua aminte...

Elena Valeria Ciura - Vine, din nou, vine primăvara! 

Se-adună a priveghi ultima zăpadă-
Ea lasă lacrimă pe streşini argintii,
Cocorul, a neastâmpăr , piciorul îşi aşează 
Pe coşul vechii case, pitite printer vii.

Izvorul se iuţeşte, de sub stei coboară
Covorul cel pufos, ca vrajă dezlegată,
Culoare , ce anunţă -o nouă primăvară
Alb aişor, alt anotimp arată!

Pe câmp culeg muguri de zâmbet , aurii
Răsfăţul –l soarbe soarele din floare,
Fără note cucul cântă melodii
Şi dinspre pomi adie arome şi răcoare.

Ce simte cerul când stelele-l răsfaţă?
De armonie sufletul mi-e plin!
Dar când din mare soarele se-nalţă?
De –a fericirii clipă râd şi mă închin!





Marius Iulian Zinca - Necunoscuta chemare a iubirii- colaj

M-am trezit rătăcit
îmbălsămând lacrimile 
unei fericiri
în liniştea asfinţitului…

Într-un bordei,
o muzică divină
care mă domina acum
tot mai aproape de delirul mistic,
în nopţile albe,
de necuvinte şi de neiubire
doar atât ca să-ţi amintească că există

prin puterea rugăciunii,
printre bocete
sau deznădejde
şi cerşind ploaie de stele,
cântându-mi în surdină
şi scotocind printre reziduri

de înţelesul iubirii.

În tiparul vieţii,
la miez de noapte,
îmi zidesc
unduindu-mi sufletul
într-o înfierbântare necunoscută,
etern, nemărginit…

încă o zi de iubire.

Bibliografie: „Necunoscuta chemare a iubirii”- Elisabeta Gîlcescu, 
ed. Măiastra, 2012, Târgu-Jiu

Marius Iulian zinca - POEZIA IUBIRII

Să-ţi simt freamătul trupului
la focul vieţii
şi de blândeţe
într-un univers de gânduri
să încerc un alt loc, unde nu pot să tac
pe o dungă de cer
prea risipită-n
adâncul mişcat al inimii.

Visa-voi, doamnă, şi-n sicriu,
iubindu-ne într-una, pradă lângă pradă
din frumuseţea ochilor tăi verzi
zvâcnind în aorte de timp
pe dinafară…

îmi strecor degetele pe sub orizont
să laud prin versuri iubirea
într-un strigăt prelung
cărora trebuie sa le zâmbesc
susur molcom de izvoare
ca un îndrăgostit
pentru a avea grijă de mine
pe nisipurile suferinţelor,

s-aud cum vântul cântă la chitara gândurilor
mângăieri, săruturi, şoapte,
să nu uit să trăiesc
şi zbor departe, pe culmile gândului-ginere
cu răsuflul ce se-nalţă până la atingere
în chinul pleoapei
fierbinte, sinceră, curată,
de-a lungul şi de-a latul acestor mari iubiri
şi îmi port mereu povara
când lângă tine ochii mei de dragoste sclipesc.


Bibliografie- Poezia iubirii- Arta conversatiei, 
ed. Maiastra, Târgu-Jiu, 2012

Marius Iulian Zinca - Arta conversaţiei

Azi, a venit îngerul.
Respir pământ amestecat cu apă.
Tu, suflet neînvins,
Arcuş m-aş face să te cânt…

Cu tălpile citesc în petale de mac,
Oameni ce strigă şi acum
Nimic din ce simt:
Veniţi la anticariatul de noapte!
Era târziu să se ascundă
Rătăcite pe o bandă stricată,
Sentimente vremelnice
Abia crescute.
Totul s-a petrecut lângă o uimitoare lumină.
Iubiţi-le chipul şi tăcerile uitate.
E-o altă zi de împrumut,
Iar dorul îl despici în noi cărări…


Bibliografie - manuscris antologie - Infinitul iubirii

Marius Iulian Zinca - Infinitul iubirii

Iubire, răsari.
N-am să-i ajung niciodată.
Fug spre tine,
Iar eu
Nu eram un oarecare,
Iar stelele burează încontinuu
Toamnei, în tăcere
Una cu pământul
Lumini şi umbre.

Iar eu rămân răspunsul copilului, mereu…
Un copac ce-l priveşte pe Dumnezeu, zi şi noapte.
Bucata asta de stârv obosit
Învăţând alfabetul iubirii sub ape
Rătăcit în labirintul nesfârşit.
Iubiri răstignite, ieri, pe cruci
În acest univers- Arta Conversaţiei..

Bibliografie- manuscris antologie - Infinitul iubirii





Ștefania Adela Pop - Îndoiala

Frumoasă eşti...miroşi senin
Respiri sublim dar, scuipi pelin
Uitată eşti, de pământeşti
Grăbiţi să scape, de ce eşti.

Zorită eşti să veseleşti
Clădind zglobiu ce nu-i pustiu
Frumoasă eşti, miroşi senin
Arunci puţin din ce, nu ştiu...

Tăcută treci de-mpărăteşti
Vileaguri sumbre, omeneşti
Grăbită eşti, să povesteşti
Clădind zglobiu, ce-a rămas viu.

Pecete mari ce ţi-ai cules
Grăbiţi să scape de ce eşti
Respiri sublim dar, scuipi venin
Vileaguri sumbre, pământeşti.




Elena Buzatu - Îndemn

O viaţă avem şi tare-i scurtă
De când ne naştem încercăm
Umblând prin ea să tot uităm
Că în curând va fi pierdută.
Puţini sunt cei ce îndrăznesc
Viaţa-n piept cu drag s-o ia 
Şi-n luptă dreaptă a încerca 
« Bine faci bine găseşti. » 
Ne-mpiedicăm la orice pas
De mamă, tată, fraţi, surori,
Şi chiar de noi înşine uneori
Şi nu înaintăm un pas!
Probleme, boli şi încercări
Potop s-abat pe-ai noştri umeri
Şi ni se pare adeseori
Că viaţa sens nu are-n lume!
Şi totuşi, Dumnezeu ce ne-a creat
Ne-a pus în minte, suflet, gând
Că viaţa-i scurtă pe pământ
Deci s-o trăim cu-adevărat!
Să ne-ntărim genunchii slabi
Şi mâinile ce ne-au lăsat
O cale să croim, cu drag,
Cu artă, începând de azi!


  
Ioana Burghel - EU TOT V-AȘ ALEGE!

Virtualii mei prieteni,
Conversăm cam de un an,
Am întâlnit pe câte unii
Și n-a fost deloc în van.
Am scris despre iubire,
Despre dureri și cer senin,
M-ați primit cu brațele deschise,
Să spun că vă iubesc ar fi puțin.
E sufletul mai mult decât o artă,
Un labirint de doruri și visări,
Poate-am să plec dar v-am 
cuprins în mine cu toate
clipele de astăzi și de ieri.
Și duc o bogăție de cuvinte,
De chipuri dragi și amintiri
Și nu vă rog decât să țineți minte:
Frumosul ni se naște din iubiri!

LA MULȚI ANI, ARTA CONVERSAȚIEI!
LA MULȚI ANI PRIETENI VĂZUȚI ȘI NEVĂZUȚI!




Gheorghe Șerbănescu - Ziua întunericul doare 

Ziua întunericul doare
în adâncul tău
pământ petic de vrajă
ascunzi comori 
chemări
destine
poveşti neîncepute
măruntaiele lumii
răstimpuri egale 
regi şi cerşetori 
genii şi idioţi
victime şi calai
gânduri
litere ale tristeţii
urme de paşi
ţărâna le cheamă
o ramură se rupe
clepsidră răsturnată
un fulger
o furie tăcută
mugurii rătăciţi
gustă roua dimineţii
speranţă
respiraţia naturii
suflet în eternitate.


Mariana Mary - Scrisoare mamei 

Mama, deschide-mi iar usa cu pasu-ti domol 
sa-mi intre iubirea in casa si-n suflet!
Caci fara de tine simt astazi un gol,
un gol ce nu mai vrea sa se umple.

Deschide-mi, mama, iar inima bolnava 
si azi cum demult tare-o faceai!
Sa vorbesc si s-asculti, nu pentru ultima data,
atenta, prefacuta ca habar nu ai...

Deschisa sa-mi lasi poarta, spre seara, 
caci sigur voi trece sa te mai indulcesc!
C-o vorba soptita ori c-o paine calda,
sau doar cu o floare, sa-ti spun ,,te iubesc!''




Mariana Mihai - Aniversare

Ce pot să-ți spun, la zi aniversară,
Ce vorbe de alint să îți șoptesc...
Minunea mea, cu chip de primăvară,
Mai mult decât eternul TE IUBESC!

Cum aș putea să-ți dau o-mbrățișare,
Să-ți mângâi fruntea și obrajii moi...
Când între noi e-un secol depărtare,
Ce-aș vrea să mai dăm timpul înapoi.

E ziua ta, dar nu sunt lângă tine
Și totuși ne simțim atât de-aproape.
Ne leagă amintirile sublime...
Cu zâmbete și lacrimi pe sub pleoape.

Ce-ai vrea să-ți spun, la zi aniversară,
Minunea mea, cu chip de primăvară?

Mariana Mihai - Puterea simplităţii

Minunea ce-o purtăm în noi
Şi-o îndrăgim cât nu se poate,
Deşi părem săraci şi goi ...
Se cheamă simplu... Simplitate.

Să fii în toate complicat,
Un erudit având de toate -
Dar să ai darul minunat
De a trăi în simplitate...

E dar ceresc... e Har divin
Şi sfântă binecuvântare
În jurul tău, Cerul senin
Să-l dăruieşti la fiecare.

Şi simplitatea, astăzi, înfloreşte
În inimi calde, încă, iubitoare...
În simplitate, omul se măreşte
Căci simplitatea este ziditoare.

Mariana Mihai - Fragilitate

Sunt frunza de mesteacăn, desprinsă de pe ram,
Ce-n negurile vremii, durut mă legănam...
Fragilă și necoaptă, plutind la întâmplare,
Fără să văd în juru-mi, nici urmă de cărare.

M-au bătut vânturi aspre și m-au purtat departe,
Acolo unde zarea, pământul îl desparte.
Mă cuibăream în mine și căutam putere,
Privind timid spre ceruri și plină de durere.

Și primăveri și toamne, trecut-au peste mine,
Dar frunza ce se frânse, nicicum nu-și mai revine.
Purtată de dorința arzânda-a regăsirii,
Cu demnitate-și poartă necazurile firii.

Și astăzi sunt o frunză desprinsă de pe ram,
Dansez în valsul vieții, privind-o printr-un geam.
Călătoria-mi lungă m-a învățat povești...
Povestea mea de frunză, în care tu trăiești.

Mariana Mihai - Tu n-ai să știi

Tu n-ai să știi nicicând a mea durere,
Nici lacrimi pe obraz! N-ai numărat.
Dar vreau să știi că ele-mi dau putere.
Prin suferință eu m-am înălțat...

Tu n-ai să știi povestea mea de viață,
Nici nu ți-o spun, c-o ai și tu pe-a ta.
Dar pot să spun, poveștile ne-nvață
Să umplem cu iubire inima.

Tu n-ai să știi cât sunt de iubitoare
De nu m-asculți, atunci, când vreau să spun
Că sunt fragilă-așa cum e o floare,
Ce stă-n bătaia vântului nebun.

Tu n-ai să știi!



Mariana Mihai - Ca un râu

Ca un râu cu apă lină
te strecori
în viața mea
și-o faci blândă
și senină,
cucerindu-mi inima.

Ca un râu
îți simt iubirea
cum mă mângâie duios
și-mi inundă-ntreagă firea
cu-al tău zâmbet luminos.

Ca un râu
mă scurg spre tine,
fără zbucium,
fără val...
tu,
te oglindești în mine,
eu,
mă reazem de-al tău mal.

Ca un râu
ce șerpuiește...
urcă munți,
coboară văi...
ne-ntâlnim pe-a vieții creste
și tot curgem amândoi.


Elisabeta Lușcan - Aici eşti

am călcat pe urma ta
am simţit fiorul
călătorit de pasul tău
hotărât să-mi cunoască
sentimentul

gândesc pe cărări neumblate
fug de urmele tale
durere grea îmi lasă
mereu uşa mea

fug dar nu pot ocoli
ascunzişul gândului trimis
colindă prin munţi
izvoare şi irişi
sub floarea de caise
spre sufletul meu

prin lună mi-ai coborât
îmbrăţişarea ta
pe sub stele purtându-mă
o dorinţă fastuoasă
pe sub codri ţi-am simţit 
mireasma netrimisă
zâmbet şi priviri

aici eşti...
te văd, simt
gust din graiul iubirii

Elisabeta Lușcan - Timp pierdut

atingere ascunsă
sub pleoapa versului nerostit
caut în paradisul
cu petale de iubire
clipa-moment de neuitare

cântec sacadat de cuc şi mierlă
chemare şi răspuns
dimineaţa în pădurea de aprilie
aripi cresc din inima gândului
spre lumina sufletului
primăvăratic

zâmbetul sparge orizonturi
pasul gândului a rămas
tot pe pragul
cerului meu
ating cu simţirea
oglinda
în care dăinuie
chipul dorit
oglinda-icoană
luminată de ochii tăi
ocupată de zâmbetul tău
pe care buzele tale alunecă uşor

Elisabeta Lușcan - În zi sau în noapte

E toamnă, cântă trandafirii, petalele-i zboară
dimineţi îmbrăcate cu zâmbete, pline cu soare
aduc parfumul gândului tău pe-o adiere uşoară

Vreau o dulce mângâiere, în zi sau în noapte
atunci când liniştea urlă, ceasornicul nu bate
când amorul ursit curge nesigur pe pleoape

De dor clandestin sărut luna pe falduri
rătăcitoare cuvinte prin suflet îmi aleargă
trimit pe aripi de vânt doar gânduri, gânduri

Am zgâriat cerul cu crestele munţilor mei
cântece cu gust de-ntâlnire, vise de iubire
au alungat efemerul lăsând loc dragostei

Cartea iubirii am aşezat-o pe raftul de sus
căutând şi nemaigăsind drum de întoarcere
pecetea "iubire" şi "curcubeu" pe tine am pus

Pe portativul iubirii noastre e scris cu şoapte
zâmbete, flori de câmp şi struguri din vie
aşteptare, gânduri, dorinţă, anotimp în noapte.

Elisabeta Lușcan - Singură

mi-e greu dar urc singură
drumul lung al codrului
căutând cu ardoare locul
pe stânca unde ne-am dat
întâlnire

curg peste mine gândurile
ce tulbură liniştea fericirii
rugii îmi leagă genunchii
de sub lespezi ies speriate
salamandrele

urc înnodându-mi degetele
cu ramuri de curpen şi fag
visez acolo să ne-ntâlnim
pe covor de muşchi şi ferigi
liniştea

Ionel Crețu - Vraja iubirii

Erau acolo…în iarbă,
animalele mândre,
fiecare îmbrăcat în culoarea celuilalt;
plini de amintiri confuze a unor origini îndepărtate,
o Elenă… 
o Elena din Troia,
iar el un Paris

uşor uimiţi de căldura razelor…
uimiţi şi înflacăraţi de o febră uşoară
se auzeau vorbind despre lucruri vii,
despre vigoare, agilitate, virtuţiile sângelui
şi se vedeau acolo, 
aproape de pământ,
în mireasma ierbii,
aplecaţi, 
mângâind cu putere… pielea şi oasele,
bucurându-se de contactul celor două trupuri generoase,
participând cu cruzime delicată,
la ceia ce-şi reprezentaseră,
de mii de ori, 
în născocirile imaginaţiei 

simţeau izvorând din rădăcinile substanţei lor,
sentiment de bestialitate primitivă…
iluzia unei lente metamorfoze;
ea şi el fără o parte din conştiinţă umană…
au devenit fiică şi fiu ai Naturii…
amândoi, o forţă ingenuă,
de scurtă durată de viaţă sălbatică…

tainic mister al fiinţei, 
condensat doar într-o ora de vrajă, îngăduită!

Ionel Crețu - Iubirea Ascetului

Iubirea mea pentru tine,
femeie,
e doar iubire!
Mă tem de flacăra ochilor tăi,
de văpaia farmecelor tale,
de atingerile tale electrizante,
de curbele perfecte.

Darurile tale....
toate-mi produc dezastre
şi de aceia te privesc doar cât o sclipire,
ferindu-mă de mai mult,...doar o clipă...
pe care s-o închid,
cum ai trage storurile,
înainte de mă cuprinde valul de reacţii...
un tsunami...cu lavă de neoprit..de nestăvilit...
cu întunecare a conştiinţei,
când nu mai răspund de mine,
când îşi fac loc,
în partea mea organica,
în sângele meu,
toate jivinele pământului.

Iubesc doar iubirea
şi las la o parte mişcările,
devenindu-mi penibile... 
ca o dezordine...
ca o mișcare browniană....
aşa cum a definit-o acel botanist,
Robert Brown, parcă.

Ramâi aşa numai iubire... nu mai mult!

Ionel Crețu - Metafizică

Se aude un legănat…
balans în ritm de catilenă şoptită…
mamă… îşi adoarme pruncul…
pe melodie de la strămoşi;

şoapta ei tutelară domină zumzetele ameninţătoare;
deasupra, stele ard pe fâşia de cer…
undeva , mare lucrare în deşert:
vântul schimbă dunele,
iar dincole o mare zbuciumată…
…undeva inima unui erou suferă,
aşteptând moartea

şi totuşi leaganul se balansează…
şi totuşi vocea mamei invoca fericirea …

iar tu… fii conştient!
într-o clipă poţi aduna, în spiritual tău,
totul ce tremură,
plânge, speră, doreşte, delirează….
imensitatea vieţii…
dintr-o dată…aceasta condensează…
cu o sublimare atât de rapidă,
încât ai crede că o poţi cuprinde într-o vorbă..
care?
care?
cine o va spune vreodată?


Ionel Crețu - Daţi-mi o zare

Daţi-mi o zare goală,
o zare dezbrăcată de sunete alte!
nu rock ţipat, zălud, cu tălpi ude şi goale…

o zare impregnată de parfumul unui Coelho, 
de dupa rebelitatea sa de hippie,
sau mai bine zis,
o zare plină de aria cu timbru jos,
voce a lui Leonard Cohen,
groasă, si
exact 
guturală,
cu lume mişcată, dacă nu lasciv,
molcom cald,
o boare în miezul de infraroşu,
pete jucauşe de flacară carmină,
de cămin,
miere lichidă într-un prelins,
ce nu se mai termină....

o! 
dacă mi-o daţi, 
acolo voi îngropa toata gravitatea lumii
şi gravitaţia pământului, 
laolaltă,
fiţi siguri!

totul va fi imponderabilitate,
liniştită de griji! 

Ionel Crețu - Ai milă, Muză!

ah, 
de ce din fermentul iubirii tale umane,
iubito,
nu s-a desprins un spirit pur…
iubire... deasupra omenescului?
ah, de ce am vrut,
oare,
să te înving cu dorinţa mea,
deşi ştiu bine că e prea târziu…
şi de ce mă laşi să-ţi citesc în ochi…
să văd certitudinea apropiatei dăruiri într-un val de îndoieli,
care nu vor mai avea putere sa reînsufletească interdicţia abolită?

suntem de condamnat,
cu atât mai mult, 
cu cât ştiam amandoi:
în această interdicţie…
era toata nobleţea lungii noastre legături;
noi nu am fost în stare s-o păstrăm!
vom ceda orbeşte…
în ultimul ceas… poruncii unui glas nocturn,
cu martori,
milioane de stele!

abia cu puţin înainte,
când capul tău se înalţa,
astru,
pe orbita constelaţiilor,
eu nu am mai văzut în tine amanta carnală,
ci Muza purtătoare a poeziei mele….
şi toată recunoştinţa sufletului meu s-a îndreptat spre tine,
iubito,
prin făgăduiala gloriei,
nu prin făgăduiala plăcerii

nu ai înteles… 
ca totdeauna?
cu o minunată născocire,
ca totdeauna,
nu mi-ai purtat tu oare pe raza zâmbetului tău..
dorinţa…
spre o tinereţe strălucitoare,
ce tu mi-ai ales-o si păstrat-o?

coborând împreună cu ea pe scara cea mare..
apropiindu-te de mine,
nu aveai tu aerul cuiva care ar aduce o ofrandă,
sau o veste neaşteptată?
poate nu neaşteptată,
nu neaşteptată…
pentru ca eu aşteptam de la înţelepciunea ta infinită…
o faptă extraordinară…
un Motiv

Ionel Crețu - De-aş fi

De-aş fi un curcubeu, un arc de cer,
Sau pe un ram un mugure de zbor,
Să fug de umbră, să mă sui pe-un nor,
Să-nlătur negureala, gratiile de fier.

De-aş fi suflarea munţilor Carpaţi,
Aş fi o soaptă de iubire caldă,
O ploaie de lumini ce scaldă,
Alaiul nunţilor de miri, curaţi.

De-as fi pleoapa blândului amurg,
Stor peste-o lacrimă, suspin de geană,
Ce sufletul resimte, ca şi-o rană,
Aş cere-obladuire la bunul Demiurg.

De-aş fi o lacrimă târzie-n floare,
Un murmur limpede de apă de izvor,
Aş potoli setea din calea ciutelor, 
Ce prin păduri preumblă, călătoare.

De-aş fi… ooo! dar încă multe-aş vrea să fiu,
O slobozire, de exemplu, pentru pace, 
O forţa de iubire, capabilă să-mpace
O omenire; acum când n-ar fi prea târziu.

Ionel Crețu - Cocioba adormită

În jurul meu totul răsună...
răsună a bazar de ciocănituri,
larmă,
lălăieli în ritm de manele,
hohote de râs;
...nu se mai culcă bătrânele astea;
iţi îngheaţa sângele în vine...
...ca de spaimă....
caut o aripă să mă bag...
să rămân doar cu nasul afară...
nasul...să-mi adulmece tămâia....să-mi arate unde sunt candele;
aud soapte de bârfă:
Ilie a lui Şefiu iar a mâncat peşte, vineri...
nu se teme de Dumezeu, e un hulpav....

o şoaptă mestecată:
se spune ca Saveta ,
în dorul lui Costică Domnu,
l-a oploşit pe lânga ea pe un oarecare popa... 
Grigore...
călugăr cărturar...
"galant" şi astronom, 
tot timpul în sutană, cu o cruce mare pe piept presurată...
presurată cu adamante;
degete îmbrăcate în inele,
scarpină o barbă neagră ca pana corbului,
tuşinata grijuliu şi stropită cu balsamuri....

Intră la Saveta la orice ora,
şi stă mai multe ceasuri....

Mai scote luneta spre stele,
iar Saveta, galeş se lipeşte de el şi susură:
"Ce-ai mai văzut? Hai spune preasfinte al meu?"
Şi aşa... regulat... popa Grigore o tot sfinţeşte pe Saveta... 
şi aşa... aflu şi eu poveşti picante...
şi aşa... auziţi şi voi de la mine ce-am auzit eu,
...în cocioaba adormită.

Nu luaţi tot, de bun...
o fi fost visul perfid...strecurându-se rece.



Dani Ela - Când m-am dezbrăcat de viaţă

Trezindu-se din somn, apare viaţa la fereastră
şi mă întreb dacă-i devreme sau poate prea târziu
să-i pot deschide uşa şi s-o primesc în casă
şi vechiul meu veşmânt să-l spulber în pustiu.

Ea vrea să-mi cânte doruri noi pe strune
stângaci înmiresmată-n praf de stele,
cu glas prelung hotar de fapte-mi pune
să-mi mân credinţa-n fiecare dintre ele.

Apoi, cu rugă ca dintr-o ruină sfântă
mă tot îndeamnă să-i iert pasul rătăcit
când ea vicleană pe sub geană mi se-avântă
din zori de zi şi până-n asfinţit.

Însă n-o cred şi-o ţin cât mai departe
şi mă feresc de ochii ei cuprinşi de gheaţă,
cu zâmbet de amar o-nchid în astă carte
să pot s-aştept din nou o altă viaţă.

Dani Ela - Prefă-te inimă

Inima mea, prefă-te-n foc
când cu suspin, în prag de seară
te joci la cărţi, făr’ de noroc
azi pierzi, ca mâine să-ncerci iară.

Prefă-te, inimă-n stejar
şi-n umbră toarnă-o mângâiere
s-o stingi în cupa de amar
să poţi fugi de toate, doar o vreme.

Şi stai de veghe lângă rană
chiar de-ţi va da pe jumătate
norocul cel ajuns la vamă
tu bate pentru el, hai, bate!

Dani Ela - Depărtările toate

Nu vreau să port veşmânt de bătrâneţe
pe care să-l cârpesc din când în când cu ani,
nici nu m-aş odihni de tinereţe
acum, pe-aleea cu mirosuri de castani.

Sunt fiica mamei mele cu-orice gând,
am foc în ochi şi mâinile mi-s vise
şi încă inima îmi simt vibrând
de multe pagini ce-au rămas nescrise.

Din margine de lume prea pustie
îmi curge-n sânge drumul care vine
şi dacă mă opresc, e bine să se ştie
că tare-s depărtate zările străine....

Dani Ela - În cerc


Viaţa noastră stă cu mâna dreaptă
arătând spre un punct imaginar
în care ne cuprindem omenia.
Nu trebuie să ne atingem
decât dreptul de a ne oferi
din spatele tuturor formelor
până cercul se închide în contur.
Ne măsurăm doar bătăile inimii
într-un circuit închis
în care se amestecă numele noastre
cu toate literele inventând iubirea
tot mai insistent.
Astăzi, chipul tău este cel mai frumos
dintre toate şoaptele...

Dani Ela - Oglindeşte-mă-n tine târziu

Mi-ai căzut în palmă,
o monedă rară,
rătăcită în buzunarele
pantalonilor mei învechiţi...
mereu apari când nu trebuie
şi stai preţ de o ţigară
ca şi cum am trăi
unul în urma celuilalt
ca o rămăşiţă dintr-o culoare
neinventată încă...
şi apoi nerăbdarea
de a-mi sorbi cu sete chipul meu
din ochii tăi
plecaţi într-o nouă contemplare.
Mai stai preţ de o chemare!

Dani Ela - Pluton de execuţie

Pe limbi de moarte
ţipătul rănit s-a aşezat
în locul unde nimeni nu-l cunoştea...
în spatele umbrei îşi târâie paşii
cu ultima suflare de nume.
Cuvinte de gheaţă îi măsoară rotirea
în care a primit haina albă a execuţiei...
de la înălţimea pierdută a eşafodului
îşi aruncă nevoia de trup,
de viu,
se despleteşte până la geamăt,
arată cu degetul spre chipul tău
mângâiat pe de-a-ntregul,
pleacă,
se-ntoarce,
uită,
aşteaptă,
te reinventează descheiat de rostire
şi cade-n genunchi
ucis pe dinăuntru
şi pe dinafară...
era prea tânăr pentru a-ţi aparţine.

Dani Ela - Aşteptarea trăirii

Clipele ţi se lipesc de mână şi nu le arunci amăgirilor nici chiar atunci când nu vrei să mai simţi. Pustiul din palmele ei aşteaptă să spargi dimineaţa cu ochiul stâng, să te înveleşti cu toate respiraţiile ca într-un fior al destrămării reci. Aşteptarea continuă pentru că tu te străduieşti să fii mereu înaintea limitelor, într-un dans ameţitor ca şi beţia însăşi. Rotunde şi goale rămân contururile orelor când cobori în tine şi arzi cuvintele. Poate că nu e nimic altceva decât ziua când îţi deschizi aripile ciugulite de începuturi. 
Poate că ai plecat să culegi o nouă joi. 
Poate ţi-e doar vremea trăirii....

Dani Ela - Miez de noapte cu-ntrebări

Spune-mi,
dacă îţi deschei umbra
din cămaşa mea de noapte
vei scrijeli aerul
ca un ţipăt otrăvit
în care mă privesc neîntâmplată?

Dani Ela - Dor de viu

Am uitat ce căutăm de atâta vreme.
Poate clipele ce ni se lipesc de mână
atunci când verdele începe să se schimbe
şi se desprinde de pe această creangă,
poate aceeaşi greşeală sau poate una nouă 
în toate apele stârnite de toamnă unii se vor întrece în culori,
alţii se vor auri de propriul dor, până în vremea trăirii
dar cum ar fi să nu ai de cine să-ţi fie dor? 
Cuvintele pe care le-am amuţit vor fi acolo, mereu coborând din noi
ne întoarcem pe pământ şi aşteptăm pentru că răsplata este în ea însăşi.
Câtă vreme cauţi, eşti viu! 
Aici sunt perfect de acord cu mine.

Dani Ela – Chipul tău

Cu chipul tău în palma bună, 
am plecat
tocmai când
mă dezgheţai pe-ncheietură
gleznele mele iubesc
în ritmul tăcerii
căderea sub clipitul tău
şi albul febril
cu care le creşti în zbateri
ca şi cum dragostea ar fi
doar o zi pe pământ



Cătălina Munteanu - Aniversare

Vorbe nerostite, gânduri, lacrimi neplânse
s-au strâns în mine de-a lungul anilor,
mi-au pietrificat sufletul
lumina nu se mai zărea dincolo de lampa plină de fum.
dar, cum nimic nu este intâmplător
şi Dumnezeu aşează întotdeauna lucrurile
şi dă fiecărui ceea ce-i este de trebuinţă,
pe mine m-a trimis către voi,
oameni minunaţi ai acestui grup...
cu mulţi dintre vo,i am legat prietenii
care-mi doresc să treacă de bariera virtualului,
pe unii i-am intâlnit şi am devenit prieteni în real
toţi aţi contribuit la modelarea mea

sunt norocoasă
oameni minunaţi
prieteni virtuali
au scos din mine frumosul
ascuns într-un ocean de suferinţă

sunt mai eliberată cu o viaţă
pot respira fără mască

cuprinsă de aripi nevăzute
luată în zbor de îngeri creatori
cu foaia destinului eliberată
am invăţat să trăiesc între cuvinte
găsind sensul vieţii
descătuşând emoţii

dintr-o trăire dincolo de înţelesuri
scrisul a devenit
o noua iniţiere

LA MULŢI ANI, ARTA CONVERSAŢIEI!

LA MULŢI ANI, OAMENI MINUNAŢI!

Cătălina Munteanu - Renăscută

mă învălui în căldură
desfaci fiinţa
prin fanta iubirii
aşezi în trup
piatra lunii

dai lumină sufletului

înfloresc la fiecare respiraţie
a nopților ce nu le-am trăit

mă simt iubită
foarte iubită

eşti sângele meu-
fărâmă prin timp
amprentă renăscută

unesc palmele
într-o rugăciune de iertare
şi de multumire

te iubesc -
să nu uiţi



Mariana Mary - Pentru tine

M-as face floare de-ai vrea sa-ti fiu cununa
ori piatra de granit de-ai vrea sa ma zidesti
si zbor de pasari as fi pentru tine
de-ai vrea macar o zi sa ma iubesti.

M-as face fulg sa-ti racoresc privirea
si lemn din cruce sa mi te inchini
ori cantec cald in insorit april 
de-ai vrea nacar o data cand te chem , sa vii.

Si roza si copac si nor 
ori strop de ploaie ,plin izvor 
si dulce somn ti-as fi si calda paine,
o zi in viata sa fii langa mine.

Mariana Mihai - Porunca Iubirii

Din Ceruri cândva, s-a dat o poruncă:
Frumoasa Iubire s-o punem la muncă.
În tot ce există, în orice trăire...
Să fie credință și multă Iubire.

Prin focul iubirii se-aprinde speranța,
Că toate vor trece iubindu-ne viața.
Iubirea-i balsamul pe inimi rănite,
S-o cerem în rugă în clipe sfințite.

Să tot ai credință, dar fară iubire
Te duce în beznă, te duce-n orbire.
Iubirea e totul, Iubirea-i sfințită
De este-nțeleasă și-n suflet primită.

Porunca Iubirii, poruncă divină,
Trăită în fapte, trăită-n lumină,
E tot ce ne ține uniți pe pământ,
De nu știi Iubirea, învaț-o curând!

Mariana Mary - Tristete

Cobor in amintiri de umbre
uitate in timpul grabit
din goana noptilor sihastre...
Pe unde ratacesti?
De ce n-ai mai venit?

E inserare-n suflete si-afara
si vantul bate scuturand din crengi
frunze-obosite si innegurate...
Te vei intoarce oare?
Nu vrei sa ma mai vezi?

Ace de plumb impung iar inima-mi,
cum oare sa fac sa-i mai rezist ?
Zambesc cu gura si-mi plang iar ochii,
cum sa mai pot trai
cand sunt atat de trist?

Macar iarna asta de-ar trece mai iute
ca gandul tanar de indragostit ,
sa pot culege flori de primavara
sa pot sa mai uit ,
sa uit de pot, ca nu ai mai venit...

Mariana Mary - Mai poti dormi 

Mai poti dormi cand dragostea iti canta
acelasi blues ca mai odinioara?
Cum fascinati eram in dansul noptii ,
dupa atatia ani, il dansam iara.

Si-mi tremura privirea simtind ca ma privesti
si tare-mi bate inima la fel ca la-nceput...
Nu stiu de plang, nu-mi pasa ca nu rad,
cum sa mai dorm cand inca nu te uit?

Si iar tresar cand tu ma prinzi de mana 
crezand in noapte ca-i un vis uitat,
hai sa dansam ,caci dragostea ne poarta 
si azi ca ieri spre-acelasi vechi pacat!

Mariana Mihai - Mai sunt

Mai sunt
oameni buni pe pământ
și ochi
ce adorm lăcrimând...

Mai sunt 
rugi spre Cer înălțate
și lumi
ce se pierd în păcate...

Mai sunt
file albe, nescrise
și vise
rămase doar vise...

Mai sunt 
doruri
în zbor călătoare
și susur
în blânde izvoare...

Mai sunt
nori
pe cerul Iubirii
și taine
în taina zidirii...

Mai sunt...

Mariana Mary - In noapte 

O hora de nori pe cerul de noapte
danseaza-ntre frunze de vant adormite,
ma-nchin luminilor de clipe-obosite 
si iarasi vad banca lipsita de soapte

Tresar sub un tei cu parfum de poveste,
ti-aud iarasi rasul prin timp inghetat 
si ochi-ti vicleni ma privesc c-un oftat 
caci viata nu iarta , mai prinde de veste

Tot singur contemplu un licar de luna 
ascuns dupa norul ce fuge obosit,
privesc cu tristete ceasul grabit,
o fi oare tarziu pentru o noapte buna?

Mariana Mary - Decembrie

Ma ninge iubite cu soapte de bine,
o noapte mult alba cand sperantele nasc,
ma-ngheata dar cald mi-e dorul de tine ,
astept ca prin vis sa traiesc , sa renasc .

Si fulgi ingramaditi danseaza-n gradina 
si joaca al iernii fantastic delir ...
privesc pe ferestra ,noaptea-i divina ,
ma-ndeamna la ruga , incep sa ma-nchin ...

Spectacolul alb in decembrie-ncepe ,
se cerne lumina din soaptele-fulgi...
cinta colinde sub brad si-ntelege ,
e unic in suflet , sa nu il alungi !
Mariana Mary - Dorinta 

Pe geana ta inchisa
in noapte-as vrea sa fiu,
sa nu ma vezi , 
stingher, sa uit de mine,
sa nu stiu de plutesc 
ori de sunt viu,
cand ochiul iti sarut, 
sa dormi mai bine...


  
Constantin Cristescu - ALTFEL DE PRIMĂVARĂ

Să-mbălsămăm o clipă de iubire,
Prin negura apusurilor care vin
Şi tuturor noi să le dăm de ştire
Ne chiamă timpul să înmugurim.

Înghesuite-n în resturi de zăpadă,
Cătau spre soare câteva brânduşe,
Lumini de primăvară vor să vadă,
Dansând prin raze calde , jucăuşe.

Te chem în dans cu alte dimineţi,
Când vise ard în suflete pe ruguri
Şi ne vom naşte iar prin alte vieţi,
Ca nouă primăvară peste muguri.

Să ne jucăm desculţ pe clipe reci
Şi sărutând speranţa mea nebună,
Iubita mea în ochii mei să te îneci
Şi-n braţe-am să te port spre lună.

Constantin Cristescu - PICURI DE LUMINĂ

Mai cad, în noapte, picuri de lumină
Prin universul care-i atâta de tăcut,
Tu lasă-ţi, lună, raza ce se-nchină,
Plângând tăceri pe frunzele de nuc.

Tu curgi prin universul fără vină,
În ochii mei, stă visul nenăscut,
Tu treci, în noapte, lăcrimând senină,
Şi simfonii îţi cânţi prin frunzele de nuc.

În pieptul meu, mai simt că este vie
Iubirea mea, cătându-şi altfel de-nceput,
Te-oi aştepta, mereu, la masa mea pustie,
Lumini să-ţi plângi prin frunzele de nuc.

Mai cad, în noapte, picuri de lumină,
Prin stele, curge încă universul mut,
Te-oi aştepta, mereu, să te cobori senină,
Să te sărut umil, sub frunzele de nuc.

Să-mi picuri clipe de iubire peste faţă,
Iar eu să-ţi cânt, culorile din curcubeu,
Să-mi fii destin, pentru o altă viaţă
Şi-atunci te voi iubi mereu , mereu.....

Cu paşi înceţi, în noaptea mea pustie,
Să-mi amintesc de-s călătorul cel năuc,
Că tu ramâi, iubirea mea tacută şi târzie,
Pe care-o ştiu, doar din fruzele de nuc.

Constantin Cristescu - SINGURĂTATE ÎN DOI

Să ne-mbrăcăm cu vise reci de toamnă,
Cu frunze ruginite, căzute, să-mbrăcăm,
Un gând al dimineţilor, stimata doamnă,
Prin amintiri, iubirea-n cîntec să lăsăm.

Pe-aceeaşi bancă-n parcul meu divin,
Să poposim, prin anotimpul ce ne trece,
Uşor, te-oi mângâia c-o adiere de suspin
Şi am să-ţi cânt, plăcut, o simfonie rece.

Ne-om legăna încet, printre apusuri calde,
Într-un hamac ţesut din blândele lumini,
Iar raza lunii reci, privirea să ne scalde,
Furând din ochi durerea, să fie mai senini.

Ne-om aduna petale din amintiri căzute,
Ascunse sunt în ceaţa tăcută sus în nori,
Trei lumânări mai ard cu flăcările mute,
Să ne plimbăm, iubito, păşind peste fiori.

Când zorii vor cădea pe obositele zăpezi,
Lumina lor ne-o deştepta din vis cuminte,
Atunci, o umbră, iubito-n pat tu ai să vezi,
E umbra mea cu mângâierea din cuvinte.

Constantin Cristescu - UMBRĂ DE SUFLET

Hai, lasă-mi iubito, un somn să m-adune,
Sunt doar călător prin umbra de lume,
Tu lasă-mă-n cântec să zbor peste vise,
Sâ primesc mângâieri de apusuri ucise.

Pocalul mi-i plin de vise prin muguri,
Aştept ca să-l umplu cu zeama de struguri,
Mirosul îmi place, îl ador şi-l mai simt,
Iubito,  mă lasă, că traiesc, să mă mint.

Tu lasă-ţi în noapte povara de şoapte,
La mine la poarta, să aud iar cum bate,
Anotimpul ce zboară peste cerul pustiu,
Sunt umbra de mine, mă mint că sunt viu.

Hai, stai lângă mine, pe-un verde covor
Şi-aruncă-ţi din suflet poveri care dor,
Nu mă plânge iubito, ci durerea o lasă,
Să zboare nebună că zău eşti frumoasă.

Pe crucea mea rece stă visu-mi stingher,
Cu lacrimi de nor te-oi plânge din cer,
De dor ţi-e de mine, din nou am să vin,
Să nu mă plângi, iubito,  că ţie, eu mă-nchin.

Constantin Cristescu - ÎNGER ALB

Iubita mea, tu, înger, vreau să-mi vii,
Iar eu tăcut pe-o stâncă lângă mare,
Să-ngrop prin nopţi luminile pustii,
Iar visele-n amurguri să mai zboare.

Tu să mă duci în ultimul meu zbor,
Deasupra mării plină de păcate,
Adâncul ei să mă îngroape-n dor,
Iar peste valul ei să pun eternitate.

Încet, să-mi plângă valul după val,
O soartă împlinită, care a fost visare,
Cu universul tu umple-mi un pocal
Şi-ngropă-n val o şoaptă care moare.

Să mai sărut culorile din curcubee,
Să mă ridici spre margine de zare,
Tu, înger alb, frumoasa mea femeie,
Să mă îngropi apoi pe fund de mare.


Constantin Cristescu - REMEMBER

Iubito, să mă cauţi printre nori,
Printre ferestre larg deschise
Şi-mbracă haină plină de fiori,
Să nu răceşti prin visele ucise.

Lucind, prin stele, chipul meu
Te-o mângâia pe somn uşor,
Prin noapte-s călător mereu
Şi zău te port cu mine-n zbor

Să creşti în floarea de lumină,
A dimineţilor de primăveri,
Să mă iubeşti mereu senină
Şi am să vin, de ai să-mi ceri.

La tine-am să cobor din astre,
Cu blândă şoaptă de cuvânt,
Tu plângi prin nopţile albastre,
Că port mirosul din pământ.

Elisabeta Lișcan - Ce-o fi dorul?

Dorul - fir purtat de vânt
vultur cu ochi de argint
gheare lungi, încovoiate
loveşte inimi pe la spate

câinele din toiul nopţii,
trezindu-te în patul sorţii
muşcă inimi, latră suflete
vară, iarnă...pe-ndelete

cireşul falnic din colină
limbi de foc pe rădăcină
munte ce-nchide privirea
valea ce-ţi frânge cărarea

roua hrăneşte iubirea
zefirul bântuie firea
chipul cu ochii de mură
dispare...rămâi singură

geana iubirii pe umărul tău
trandafirul înţeapă rău
zid dărâmat pe sufletul meu
trup de vânt, bate mereu
Ella Ella Ella - Dezamăgire

Am strâns între noi prea multe tăceri
Sau doar vorbe goale, sunând fără rost,
Sperând că mai simți iubirea de ieri,
Că nu-i totul în van, banal și anost.

Am scuturat peste vise petale de flori,
Pe cale ți-am pus doar lumină albastră.
Tu doar taci și primești, zâmbindu-mi în zori,
Dar simt că nu ești, nu mai e calea noastră.

Deși ești departe, te culeg dintre vise.
Și-aș mai sta, să mă mângâi, cum făceai uneori.
Dar ți-s palmele pline, alte doruri nescrise
Azi, îți umplu ființa cu parfum și culori.

Ștefania Adela Pop - Epilog

M-am rupt bucăţi
Să mă împart
În foamea vieţii
Privesc pereţii
Cântam de jale
Murmure goale
Uitam chemarea
Lingeam sarea
Pământ, ponoase
Schelete trase
M-am frânt să ştiu
Ce mai e viu
Privesc hain
Cad în pustiu
În foamea vieţii
Petrec, sunt slugă
Şi mai hrănesc
Ruşine, trudă
Mai rup puţin
Văd ce e viu
Ce e în mine
Dar foamea vine!





Oana Berdilă - A mai trecut un an 

A mai trecut un an 
în care am dăruit sufletul 
ca pe o comoară neprețuită. 
A mai trecut un an 
stoluri de gânduri au zburat 
așezându-se,cuminți, 
în versuri dulci. 
O să mai treacă ani 
o să creștem 
înălțându-ne ca măreții arbori 
spre albastrul infinit. 
Ce va rămâne veșnic după trecerea anilor? 
slova căreia i-am slujit 
dăruindu-i prinos 
de suflete cald-imbobocinde .
Gavril Cati - Contexte

Într-un context plin doar de vină
Nopţile-n alb tivesc răsărit
Între-ntuneric şi lumină
Sunt petale de vis înflorit

Într-un context ce mă apasă
Încă mai ştiu de cele sfinte
O să mă simt oriunde-acasă
Şi-n nefirescul din cuvinte.

Şi sunt adâncul din privire
Nelămurit, absurd final.
În mâna dreaptă am iubire
Şi-n stânga un blestem fatal





Celestin Antal - Dragoste militarizată

Nu pot iubi dumnezeiește
până la sufocare
ființa care execută iubirea
militărește

mai bine caut nebunul
în creierul munților
să-mi cunoască inima
singura femeie din viața mea

nu mă întreba de ce gândurile
au burțile în sus
lacrimile mi-au secat așteptările
m-au ridicat la cer
pământul e urât fără mine
spui în timp ce mai îngropi înca o zi
lângă fereastră







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu